Mișcarea continentelor

Mișcarea continentelor de ridicare și de coborâre

Mișcarea continentelor de ridicare și de coborâre se produce lent, într-un timp foarte îndelungat, pe nesimțite și pe suprafețe foarte întinse. Se numește și mișcarea născătoare de continente sau mișcarea seculară. Peninsula Scandinavică, spre exemplu, se ridică anual între 6 și 10 mm.

Mișcările de ridicare și de coborâre ale continentelor denivelează scoarța terestră, fără să schimbe însă felul așezării sratelor. Acestea din urma nu se cutează și nici nu se rup. Ele rămân în stare inițială, cu deosebirea că se ridică sau coboară pe verticală.

Deși aceste mișcări nu se simt și nu se văd niciodată, ele lasă urme, mai ales la țărmul mării. Astfel, câteva orașe suedeze, altădată porturi la Marea Baltică, se găsesc astăzi pe uscat, departe de mare, din cauza ridicării lente a uscatului.

Ca o dovadă de scufundare lentă a uscatului putem da câmpia vestică a Olandei. Pentru a nu fi invadată de apele mării, olandezii au construit aici diguri puternice de apărare.

Cauzele mișcarilor de ridicare și de coborâre ale continentelor. Cauzele acestor mișcări se datorează blocurilor continentale care plutesc pe stratul vâscos de dedesubt. Într-o vreme când continentele erau acoperite cu o saltea groasă de gheață, acestea aveau o mișcare de coborâre. Când clima s-a îndulcit și ghețarii s-au topit, uscatul s-a ușurat și a început să se înalțe. De asemenea, râurile, prin marea lor putere de eroziune, transportă materiale de pe uscat în mări și oceane. În felul acesta, uscatul se ușurează, se ridică, iar fundul apelor marine se îngreunează și coboară.

Urmările mișcărilor de ridicare și de coborâre ale continentelor. Datorită mișcărilor de ridicare și de coborâre ale continentelor se produc transgresiuni și regresiuni marine, care schimbă linia țărmului și dau naștere la terase litorale (un fel de trepte marine) pe uscat.

În cazul ridicării uscatului, fundul mării (puțin adânc) din apropierea țărmului poate deveni uscat, apa mării retregându-se (regresiune marină). Când uscatul se lasă, apa mării îl invadează (transgresiune marină). Deci și într-un caz și în altul, linia țărmului se schimbă.

Aceleași efecte, de transgresiune și regresiune, pot da oscilațiile – pe verticală – ale oceanului planetar (milcările eustatice).

Mișcarea continentelor de cutare și de rupere

În afară de mișcarea continentelor de ridicare și de coborâre, mai este și mișcarea de cutare a scoarței terestre, care are loc în regiuni geosinclinare.

Un geosinclinal este o adâncitură largă și întinsă, prinsă între blocurile vechilor continente. Pe fundul acestor geosinclinale s-au depus sedimente aduse de râuri de pe continente, în timp de mii și milioane de ani, precum și rămășițele plantelor și animalelor marine care cad pe fund după moartea acestora.

Din cauza grosimii și greutății depunerilor, fundul geosinclinalelor se afundă, ajungând în zone cu o căldură și o presiune din ce în ce mai mari. Mărindu-și volumul prin dilatare, și fiind prinse ca într-un clește, între scuturile continentale mărginașe, care au exercitat o puternică apăsare laterală, sedimentele, nemaiavând loc, s-au cutat (încrețit) și au ieșit la suprafață, dând naștere munților de încrețire. Așa au luat naștere Munții Alpi, Carpați, Himalaya și alții. Ei se găsesc astăzi pe locul unor foste geosinclinale. Rocile cu urme de viețuitoare de pe culmile acestor munți sunt o dovadă sigură în acest sens.

Când stratele munților de cutare au suferit o apăsare moderată, cutele sunt drepte, iar când au fost supuse unor apăsări puternice, sunt înclinate sau chiar culcate.

Cutele munților fac să alterneze boltiri numite anticlinale și adâncituri numite sinclinale, așa cum se vede in imaginea de mai jos.

Cu ocazia nașterii munților de încrețire se formează nu numai cute, ci se produc și unele rupuri ale scoarței (când rocile sunt dure) numite falii.

Unele rupturi, axate pe mai multe falii, sunt de dimensiuni mari și poartă denumirea de șanțuri tectonice. De exemplu, Marele șanț tectonic din estul Africii în care s-au instalat o serie de mari lacuri.

Vulcanii, cutremurele, mișcările de ridicare și de coborâre ale continentelor și mișcările de cutare ale scoarței sunt o consecință a forțelor interne ale Pământului, provocate de marea căldură și presiune din interior. Ele au acțiune permanentă de prefacere a scoarței terestre, de schimbare a înfățișării ei.

Sursa: Gheorghe Teodorescu și Nicoleta Ionesci, Manual Geografie – Editura didactică și pedagogică – Mișcarea continentelor