Eroziunea fluvială. Formarea văilor

Eroziunea fluvială are rolul cel mai important în modelarea scoarței pământului.

Râurile se deosebesc de torenți prin mărime și prin aceea că apa lor se scurge neîntrerupt.

Râul își lărgește, cu timpul, albia prin care curge. formând văi de diferite dimensiuni.

Eroziunea fluvială la munte

În cursul superior (la munte) râul curge repede, roade cu putere și își adâncește albia. Aici are de luptat cu stâncile pe care le întâlnește în drum. Nu le poate eroda uniform și de aceea apa cade uneori în trepte, formând cascade și repezișuri. Încetul cu încetul, în cursul a mii de ani, sunt ferăstruite de apă și cascadele se transformă mai întâi în repezișuri, apoi dispar și acestea.

Cele mai cunoscute cascade cascade sunt: Victoria în Africa, Niagara în America de Nord, Iguazu și Angel în Americas de Sud. Cascada Angel este cea mai înaltă cascadă cunoscută până în prezent (979 m).

Se înțelege că în cursul superior valea râului este îngustă, deoarece eroziunea fluvială se face în adâncime, nu în lărgime. Pe alocuri, valea este prinsă între pereți înalți și abrupți, formând chei (de exemplu, Cheile Bicazului, cheile Turzii etc.). Când văile muntoase sunt mai largi și se desfășoară pe o lungime mare formează un defileu (defileul Dunării la Porțile de Fier, defileul Jiului între Livezeni și Bumbești etc.).

Eroziunea fluvială la câmpie

În cursul inferior (la câmpie) rîul curge leneș, își lărgește albia și depune materiale cărate din cursul superior (prundiș, nisip, mâl), contribuind la formarea unor grinduri, delte și câmpii. Râul nu curge în linie dreaptă, ci șerpuiește formând numeroase cotituri. Aceste cotituri se numesc meandre (de la râul Menderes din Asia Mică, ce are un curs foarte șerpuit). În România râuri cu numeroase meandre sunt: Ialomița, Buzău și altele.

Acțiunea de ferăstruire a râului este în legătură cu nivelul locului de vărsare în mare sau ocean. Nivelul acesta se numește nivelul de bază al râului respectiv. Pe toată lungimea lui, râul nu roade mai adânc decât nivelul de bază. Nivelul de bază al Dunării este Marea Neagră, al Volgăi este Marea Caspică etc.

Când râul are obârșia la o înălțime cu mult mai mare decât aceea la care se referă nivelul de bază, atunci roade cu putere, este un râu tânăr. Când cursul său și-a adâncit albia până aproape de nivelul de bază, atunci nu mai are putere de roadere, abia curge. E un râu evoluat, îmbătrânit.

Dacă se întâmplă însă ca uscatul să se ridice, datorită mișcărilor seculare, atunci râul reîntinerește și începe să-și adâncească din nou albia. Vechea albie rămâne mai înaltă, ca o treaptă față de noul curs. Treapta aceasta poartă numele de terasă. Un râu poate avea una sai mau multe terase. Râurile din România coborâte din Carpații Meridionali, când intră în Câmpia Romănească fac un cot spre stânga, lăsând pe partea dreaptă câteva terase.

Sursa: Gheorghe Teodorescu și Nicoleta Ionesci, Manual Geografie – Editura didactică și pedagogică – Eroziunea fluvială