Vorbirea directă și vorbirea indirectă

Vorbirea directă și vorbirea indirectă

Vorbirea directă și vorbirea indirectă

Vorbirea directă și vorbirea indirectă sunt două modalități de a reda spusele unei persoane. Comunicarea cuiva poate fi reprodusă (citată) întocmai ca autorului sau conținutul cuiva poate fi redat, povestit, de vorbitor prin cuvintele lui.


Vorbirea directă

Vorbirea directă este atunci când reproducem întocmai cuvintele celor care au spus ceva.

Exemplu de vorbire directă:

Soră-mea Catrina zice atunci cu mirare:
– I-auzi, bădiță? Doamne, cum sunt uniia de năpăstuiesc omul chiar pe sfânta dreptate!
– Mai așa, surioară!… Dar în gândul meu: „Când ați ști voi câte a pătimit, sireaca, din pricina mea, și eu din pricina ei, i-ați plânge de milă”!
                                             (Fragment din Amintiri din Copilărie de Ion Crangă)

Începutul vorbirii fiecărei persoane care ia parte la discuție se marchează prin linia de dialog.


Vorbirea indirectă

Vorbirea indirectă este atunci când redăm, povestind, cele spuse de alții.

Exemplu vorbire indirectă:

Sora mea Catrina îmi zice atunci cu mirare că sunt unii de năpăstuiesc omul chiar pe sfânta treime.

Eram eu recunoscut că-i așa, dar mă gândeam că dacă ar ști ei câte a pătimit, săraca, din pricina mea și eu din pricina ei, i-ar plânge de milă.

Nu se folosesște linia de dialog, semnele citării și nici două puncte.


Trecerea de la vorbirea directă la vorbirea indirectă se face astfel:

– cuvintele rostite de fiecare vorbitor se introduc prin verbele a spune, a zice, a răspunde, a întreba, a anunța, a mărturisi etc.:

Vorbira directă:
I-am spus:
– Vino.
El a zis:
– Aș pleca la mare!

Vorbirea indirectă:
I-am spus să vină.
A zis că dorește să plece la mare.

A fost articolul de ajutor?

2 / 0

%d blogeri au apreciat: