Feriga

Ce este feriga?

Aceasta crește prin desișul pădurilor umbroase de la munte și chiar prin pădurile de la șes, acolo unde este răcoare, umbră și umezeală multă. Atât de mult sunt legate de umbră, încât dacă se taie pădurea, ferigile mor.

Alcătuirea unei ferigi. Feriga are în pământ un organ subteran, brun, solzos, aproape orizontal, cu un mugure în vârful lui. Frunzele tinere au formă de cârje și culoare cafenie, deoarece la început nu au clorofilă. Tulpina subpământeană a ferigii se numește rizom. Rizomul crește prin mugurele din vârful său.

Din rizom cresc numeroase rădăcini ca niște firișoare, cu care absoarbe apa cu sărurile minerale.

Feriga nu are tulpină aeriană. Primăvara, din mugurele din vârful rizomului crește un buchet de frunze mari, de 30-40 cm. Astfel, ele primesc slaba lumină care străbate prin coroana arborilor.

Limbul este adânc divizat, ca o dantelă. Fiind mari și subțiri, transpiră foarte mult, dar solul pădurilor are multă umezeală. Printre frunzele mari se găsesc frunzele tinere. Ele sunt scurte, înguste, iar la vârf sunt încolăcite ca o cârje sau ca un șarpe. Din această cauză feriga a fost numită și iarba șarpelui. Astfel ele străbat mai ușor pătura de frunze uscate din pădure și ajung la lumină. Pe măsură ce cresc, ele se derulează și devin late. Toamna, frunzele de ferigă se veștejesc, iar primăvara din rizom cresc altele noi.

Spre deosebire de mușchi, ferigele, pe lângă tulpină și frunze, au și rădăcini. Toate aceste organe sunt străbătute de vase lemnoase și vase liberiene, pe care mușchii nu le au. Astfel feriga se situează pe o treaptă superioară față de mușchi.

Înmulțirea ferigelor. Feriga se înmulțește prin spori. Vara, pe dosul frunzelor, observăm niște pete cafenii cât gămălia unui ac. Înăuntrul acestora se găsesc niște săculeți, de mărimea unor bobițe de nisip, legați de frunză printr-un picioruș. Sunt sporangii, plini cu spori mici și ușori, care nu trebuie confundați cu polenul. Pe vremea uscată, sporangii crapă brusc, iar sporii sunt duși de vânt. Dând de pământ umed, ei încolțesc, dar nu dau naștere la o nouă ferigă, ci la o lamă verde în formă de inimă, numită protal. Protalul este mai mic decât un centimetru pătrat și este fixat în pământ prin rizoizi. Protalul se aseamănă cu o algă verde, pluricelulară, dovedind înrudirea dintre ferigă și algele verzi.

După câtva timp, din protal crește o nouă ferigă, care se hrănește din protal, până la formarea frunzelor, apoi aceasta se usucă.

Sporii nu trebuie confundați cu semințele, deoarece ei sunt celule simple, învelite cu o membrană rezistentă.

Toamna, părțile aeriene ale ferigii se veștejesc și nu rămâne decât rizonul, în pământ, unde poate rezista la frig. Prin rizom, acest organ de rezervă în care sunt depozitate din belșug substanțe hrănitoare, feriga trăiește mai mulți ani.

Importanța ferigilor. Din rizomul de ferigă, uscat, se prepară un medicament împotriva viermilor intestinali. Frunzele de ferigă, mari și frumoase, se întrebuințează la împodobirea buchetelor de flori.

Din ferigele străvechi, arborescente, care creșteau foarte mari (30 m) și formau păduri imense, s-au format zăcăminte de cărbuni de pământ.

Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel