Molidul
Molidul este unul dintre copacii cei mai frumoși și mai răspândiți din țara noastră, care formează pădurile de la munte.
Alcătuirea molidului. Molidul are rădăcini lemnoase, puternice, care nu pătrund adânc în pământ, ci se întind mai mult la suprafață, absorbind repede apa de ploaie.
Molidul este un copac falnic; tulpina lui se ridică drept în sus până la 50-60 m. Din loc în loc trunchiul prezintă ramuri, dispuse în cercuri, în jurul tulpinii. După numărul acestor cercuri puteți cunoaște vârsta copacului căci în fiecare an tulpina se lungește cu un „etaj” dou de crengi. Coroana molidului are înfățișarea unui con mare deoarece ramurile de jos, mai bătrâne, sunt mai lungi și se scurtează treptat cu cât ne apropiem de vârf. Când molidul e singuratic și lumina îl scaldă peste tot, el are ramuri de jur împrejur până aproape de fața pământului. Când însă este la margine de pădure, numai partea din afară poartă ramuri. Când molidul este în desișul pădurii, el poartă ramuri numai către vârf. Trunchiul și ramurile sunt acoperite cu o coajă groasă, cafenie-roșcată, de unde i se dă și numele de brad roșu. Toate părțile molidului produc o materie cleioasă, rășina. În contact cu aerul, rășina se întărește și astupă rănile, împiedicând bacteriile, mucegaiurile și insectele să pătrundă înăuntru și să-l îmbolnăvească. Rășina îl mai apără de frigul iernii și de animale dăunătoare.
Frunzele molidului sunt înguste, ca acele, și se numesc frunze aciculare; poporul le zice cetină. Pe lângă aceasta, frunzele au o epidermă acoperită cu un strat de ceară în care sunt abia câteva stomate, nu ca la frunzele late ale celorlalți copaci, unde transpirația se face prin milioane și milioane de stomate. Datorită acestei alcătuiri, molidul își poate păstra frunzele și iarna, când grăuncioarele de clorofilă se adună în mijlocul frunzei. Aceste frunze cad și ele, după 3-6 ani, dar nu toate odată ca la ceilalți arbori, ci pe rând, încât molidul rămâne totdeauna verde.
Prin cetina deasă, lumina străbate greu, pădurile de molid fiind întunecoase. Din această cauză aici nu pot crește plante cu flori și, ca urmare, insectele și păsările sunt foarte rare. Numai unele ciuperci pot crește bine pe pătura groasă de cetină.
Înmulțirea molidului. Florile molidului sunt de două feluri: femeiești și bărbătești, așezate pe aceeași tulpină și grupate în conuri bărbătești și femeiești. Conurile bărbătești se găsesc pe ramurile tinere dinspre vârf; ele au numeroși solzi, de culoare roșcată. Fiecare solz are pe fața inferioară câte doi saci mari cu polen, saci polenici; deci fiecare solz este o stamină, iar conul bărbătesc este o floare bărbătească formată numai din stamine. Primăvara, în mai, când înfloresc molizii, la cea mai mică bătaie a vântului, se ridică de pe acești arbori nori întregi de polen galben. După căderea precipitațiilor și scurgerea lor, rămân cantități mari de polen. Oamenii care nu cunosc cauza acestui fenomen îl numesc „ploaie de pucioasă”. Polenul este transportat de vânt. Grăunciorul de polen are pe părțile laterale două balonașe pline cu aer, din care cauză poate pluti în aer multă vreme. Conurile femeiești se găsesc ceva mai jos, tot în vârful unor ramuri tinere. Ele stau aplecate, sunt mai mari decât conurile bărbătești și au culoarea roșiatică. Dacă rupem un solz din acest con, vedem la subsuoara lui câte o frunzuliță subțire pe care se află câte două ovule. Solzul cu frunzulița și cele două ovule formează o floare femeiască. Deci, conul femeiesc este o inflorescență. Ovulele nu sunt închise în ovar, ci descoperite. Florile, neavând petale colorate, substanțe mirositoare și nici nectar, nu sunt vizitate de insecte; de aceea polenizarea se face prin vânt. Polenul pătrunde ușor printre solzii conului femeiesc și, ajungând la ovule, le fecundează și ele se transformă în semințe. Conurile se desprind și cad pe pământ, apoi solzii se îndepărtează și semințele se împrăștie. Deci, molidul nu face fructe. Semințele nu sunt închise în fructe, ci descoperite.
Plantele cu semințele descoperite se numesc gimnosperme.
Deoarece au florile grupate în conuri, molidul și plantele asemănătoare se numesc conifere.
Arbori înrudiți cu molidul
Bradul
Frunzele bradului sunt tot aciculare ca la molid, dar turtite și nețepoase; au pe dosul lor două dungi lungi, albe. Conurile femeiești nu atârnă ca la molid, ci stau drepte, cu vârful în sus.
Pinul
Frunzele pinului sunt aciculare, lungi, de 4-6 cm, prinse câte două sau mai multe la un loc, pe o ramură scurtă.
Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel