Grâul

Grâul este cea mai valoroasă cereală din țara noastră.

Alcătuirea plantei. Rădăcina este formată dintr-un mănunchi de fire subțiri. Ele sunt aproape egale, încât nu se poate deosebi rădăcina principală de cele secundare.

Tulpina ierboasă, înaltă de peste un metru, este cilindrică goală pe dinafară și neramificată. Este subțire, dreaptă și totuși rezistă vântului, polilor și susține ușor greutatea spicelor deoarece pereții celulelor conțin o substanță minerală. Tulpina grâului este flexibilă, adică se îndoaie fără să se rupă, și elastică. La noduri este plină cu un fel de măduvă, pe când întrenodurile sunt goale. Partea de jos a tulpinii are noduri mai apropiate și întrenodurile mai scurte. O astfel de tulpină se numește pai.

De la nodurile de înfrățire, care se găsesc în pământ la mică adâncime se formează noi tulpini, numite frați, care cresc și se dezvoltă, ca și tulpina principală. Înfrățirea este o însușire principală a grâului și a plantelor înrudite cu el. Așa se explică cum dintr-un bob de grâu cresc mai multe tulpini.

Din dreptul fiecărui nod pornește câte o frunză lipsită de pețiol, formată numai din teacă și limb. Teaca înconjoară tulpina între două noduri, lăsând în partea opusă limbului o deschizătură în lung. De fapt, paiul grâului poate sta drept în sus și datorită tecii frunzelor. Teaca se continuă cu limbul frunzei de forma unei panglici lungi, care se subțiază spre vârf și are nervuri paralele.

Florile. Grâul înflorește prin luna mai. Florile mici și numeroase sunt grupate într-o inflorescență în vârful tulpinii, numită spic. Spicul are o axă care, de o parte și de alta, are câte un rând de ridicături numite călcâie, pe care se prind câte un spiculeț. Deci spicul este o inflorescență compusă din spiculețe. Fiecare spiculeț are 3-5 flori și este învelit în două frunzulițe verzi, apărătoare. Florile nu au nici sepale, nici petale, ci numai două frunzulițe verzi, care apără floarea. Cele două frunzulițe ce apără spiculețul împreună cu cele ce apără fiecare floare, formează pleava. Una dintre aceste plave se termină cu un fir. Din floare mai găsim doar ovarul, 2 stigmate lungi și păroase și 3 stamine cu filamente lungi și subțiri, având în vârf câte o anteră în formă de X, plină cu polen. Staminele atârnă din spic pe timpul înfloririi, legănându-se la cea mai mică adiere a vântului. Astfel, polenul se scutură și este dus de vânt pe stigmatul altor flori.

Polenizarea se mai face și când floarea este închisă. Polenul staminelor se scutură pe stigmatele aceleiași flori.

După fecundare, ovarul crește și dă naștere fructului, iar ovulul se transformă în sămânță, care se lipește de peretele fructului. Fructul este bobul de grâu. Un astfel de fruct uscat, care conține o singură sămânță strâns lipsită de peretele fructului, se numește cariopsă.

Importanța economică a grâului. Măcinând boabele de grâu, din coajă se obțin tărâțele, iar din albumen făina, din care se face pâinea. Pâinea albă conține mai mult amidon, cea neagră mai mult gluten. Cum glutenul este partea cea mai hrănitoare, este bine să consumăm pâine neagră. Din făină se fabrică pastele făinoase: macaroane, fidea etc. Din boabele de grâu alterate se fabrică spirt. Paiele servesc ca nutreț și așternut la vite. Din paiele subțiri se împletesc: pălării, genți etc.

Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel