Peru

Peru

Peru, oficial Republica Peru, este un stat așezat pe țărmul de Vest al Americii de Sud, având o largă ieșire la Oceanul Pacific.

Ca suprafață ocupă primul loc între statele andine, întinzându-se pe 1.285.216 km².

În secolul al 15-lea Peru devine centrul Imperiului Incaș, leagăn, alături de cel aztec, al celei mai strălucite civilizații precolumbiene. Spaniolii cuceresc în anii 1532-1533 Imperiul Incaș, întemeiază în 1535 orașul Lima, iar în 1543 Viceregatul Peru, care devine centrul puterii coloniale din America de Sud.

Ca urmare a luptei poporului peruan împotriva ocupației spaniole, Peru își proclamă independența în anul 1821.

Relieful

Relieful este format din 3 mari unități geografice: câmpia litorală, zona andină (Sierra), dealurile și câmpiile din estul țării (La Montana). Situată între Munții Anzi și Oceanul Pacific, câmpia litorală are aspect deșertic cu oaze. Ea este străbătută transversal de râuri scurte ce izvorăsc din Munții Anzi. Prin folosirea unui vast sistem de irigații, această zonă aridă s-a transformat în principala regiune agricolă a țării.

A doua unitate geografică o formează lanțurile muntoase ale Anzilor Cordilieri ce se prezintă sub forma unor platouri înalte „punas” la peste 4000 m altitudine și a vârfurilor ce depășesc 6000 m (vf. Huascaran – 6768 m).

Cea mai mare suprafață a reliefului este ocupată de câmpia din Est, suprafață acoperită de o junglă.

Bogățiile minerale

În subsolul Republicii Peru se află zăcăminte de petrol, gaze naturale, fier, cupru, zinc, aur, argint, fosfați și sare.

Clima

Cu excepția zonei litorale, unde clima este răcoroasă, cu precipitații puține, cu ceață frecventă datorită curentului rece al Perului, în estul lanțului muntos clima este mai caldă și bogată în precipitații, favorizând dezvoltarea pădurii ecuatoriale. În întinsa zonă muntoasă tipurile climatice sunt dispuse în funcție de altitudine și latitudine.

Apele

Amazonul, cel mai mare fluviu al Americii de Sud, izvorăște din Anzii peruani prin doi mari afluenți: Marañón și Ucayali.

În sud-est, la granița cu Bolivia, se află Lacul Titicaca, fiind situat la 3812 m altitudine.

Vegetația și fauna

În câmpia litorală vegetația este săracă, formată din mărăcinișuri și ierburi mărunte. În Munții Anzi cresc păduri de foioase, conifere și pășuni, în câmpia din est vegetația o formează pădurea ecuatorială „selvas” cu specii de arbori diferiți între care unii cu lemn prețios.

Fauna caracteristică este reprezentată de lama (animal din familia cămilelor, fără cocoașă, din a căror lână se confecționează țesuturi) alpaca (o varietate de lama), condorul, în zona înaltă muntoasă și alte multe păsări.

Peru harta fizica si economica
Peru – Harta fizică și economică

Populația și orașele

Populația este formată din amerindieni (49%), mestiți, creoli, negri și mulatri, 90% din populație este concentrată în regiunile de coastă și în Sierra.

Orașele principales sunt: Lima – capitala (peste 6 milioane locuitori) situată la 10 km de țărm, Cuzco, Callao, Iquitos.

Economia

Se valorifică tot mai mult potențialul hidroenergetic al râurilor prin construirea a numeroase hidrocentrale.

Ramurile dezvoltate sunt: textilă (confecții de lână) și alimentară (zahăr, conserve de pește, făină de pește).

Siderurgia, prelucrarea petrolului, construcțiile de mașini folosesc importante materii prime de care dispune Peru.

Agricultura constituie principala ramură a economiei statului. Se cultivă porumb, grâu, orez, trestie de zahăr, bumbac, arahide și citrice. În zonele de coastă se cultivă cafea. Din suprafață cultivată 2/5 este irigată.

Se cresc ovine, bovine, lama, alpaca, îndeosebi în zonele înalte.

Pescuitul ocupă un loc important în economia țării. Are cea mai dezvoltată industrie pentru fabricarea făinei de pește.

Transporturile. În Peru se află a doua cale ferată din lume ca înalțime. Transporturile maritime ocupă un loc important în asigurarea legăturilor interne și externe ale țării.

Prin Peru trece autostrada Panamericană ce leagă nordul de sudul continentului.

9. Comerțul. Republica Peru importă mașini, mijloace de transport, produse alimentare și exportă: cupru, zinc, argint, pește și produse din pește.


Sursă: Editura Didactică și Pedagogică București, Geografie, manual clasa a VI-a – Prof. Bărgăuanu Petru, Prof. Sucitu Ion, Prof. Stoica Valentina

%d blogeri au apreciat: