Țării mele – Vasile Voiculescu

Deprins de veci cu nori și vijelie,
Stă pururi trainic muntele de stâncă.
Ce-i pasă că-n aspra-i temelie
Șuvoaie rod și ape iuți mănâncă!

Știți voi ce fac în cremenea bătrână
Atâtea ploi cu munca lor grozavă?
O spală doar pe clisă și țărână,
Dar lasă-ntreg străvechiul cheag de lavă.

În van puhoiul spumegă și crește
Scobind prăpastii fără de hotare:
Pe cât la poale râpa se-adâncește,
Pe-atât se-nalță muntele mai tare.

– O, țara mea, tu culme-ncremenită,
De-atâta sânge roasă și brăzdată,
Azi din adâncuri, grea și neclintită,
Te-nalți în slăvi mai sus ca niciodată!