Complementul direct. La ce întrebări răspunde Complementul direct?

Complementul direct arată obiectul (ființă, lucru, fenomen) asupra căruia se exercită direct acțiunea verbului determinat.

La ce întrebări răspunde complementul direct?

Complementul direct răspunde la întrebările pe cine?, ce?

Exemplu:
…mult pe Manea-l întorcea. (pe cine? – pe Manea-l)
Apoi îi dădu o coroană și câteva cărți. (ce îi dădu? – o coroană)
Auzind zgomot, a ieșit în curte. (ce auzind? – zgomot)

Substantivele (pe) Manea, o coroană, cărți, zgomot sunt în cazul acuzativ, determină verbele întrecea, dădu, auzind; arată obiectele asupra cărora se exercită direct acțiunea verbelor; răspund la întrebările pe cine? (numele de persoană), ce? (nume de lucruri); sunt complemente directe.

Cazul complementului direct: acuzativ

Ce determina complementul direct?

Complementul direct determină un:
– verb: Am primit o scrisoare. (ce am primit? – o scrisoare)
– interjecție: Lupul haț! pe ied de gât. (pe cine? – pe ied)

Prin ce este exprimat complementul direct?

Complementul direct este exprimat prin:
– substantiv în acuzativ cu prepoziția pe: Îl aud pe Tudor.
– substantiv în acuzativ fără prepoziție: Am întâlnit elevi din clasa voastră.
– pronume personal: Le duci astăzi.
– pronume demonstrativ: Auzeam acestea.
– pronume nehotărât: Iau ceva.
– numeral cu prepoziție: Am înlocuit pe trei cu x. Pe-al doilea l-a ajuns din urmă.
– verb la infinitiv: Încep a citi.
– verb la gerunziu: Am auzit strigând.
– verb la supin: Am terminat de învățat.

Locul:
– de obicei, după verbul determinat;
– înaintea verbului determinat;

Observații:

a) Un verb poate avea în aceeași propoziție două sau mai multe complemente directe:
Ei au semănat grâu și porumb.

b) Construirea complementului direct:

– Se construiește cu prepoziția pe complementul direct exprimat prin:
nume proprii de persoane: Îl chem pe Mircea.
nume proprii de animale: Îl iau pe Lupu.
nume comune de persoane cunoscute de vorbitori (de obicei numele gradelor de rudenie): mamă, soră, frate, tată, bunic, unchi. Ex.: Am așteptat-o pe bunica.
nume de profesii: inginer, miner, doctor, profesor. Ex.: L-am văzut pe profesor.
formele accentuate ale pronumelui personal: Pe tine te va întreba.
formele pronumelor demonstrative referitoare la ființe sau lucruri: Pe aceștia i-am mai auzit – (se referă la ființe). Pe acestea le așezăm aici – (se referă la lucruri).
formele pronumelor nehotărâte.

– Se construiește fără prepoziția pe complementul direct exprimat prin:
nume de animale: Am legat câinele.
nume de plante: Am cules trandafiri.
nume de lucruri: cumpăr o carte.
nume de persoane necunoscute de vorbitori: Aștept un coleg.
formele neaccentuate ale pronumelui personal Te ascult.
formele pronumelor demonstrative care se referă la lucruri: Astea le-am mai auzit.
formele pronumelor nehotărâte: Nu mânca orice.

– Nu trebuie confundat complementul direct cu subiectul, atunci când amândouă aceste părți de propoziție răspund la întrebarea ce?
Fiorul cald al așteptării umplea toate piepturile.

substantivul fiorul: răspunde la întrebarea ce?; arată cine săvârșește acțiunea exprimată de verbul predicat; este în cazul nominativ; are funcția de subiect; este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului.

substantivul piepturile: răspunde la întrebarea ce?; arată obiectul asupra căruia se exercită direct acțiunea verbului predicat; este în cazul acuzativ; are funcția de complement direct; este o parte secundară de propoziție care determină un verb.

– Complementul direct poate fi anticipat (anunțat) sau reluat prin formele neaccentuate ale pronumelui personal.
este anticipat, când se află după verb: Îl aud pe Dan în fiecare zi.
este reluat, când se află înaintea verbului: Pe Dan îl văd în fiecare zi.

Punctuația:
Complementul direct nu se desparte prin virgulă de verbul determinat.

Ortografia:
Formele neaccentuate ale pronumelui personal în acuzativ, cu funcția de complement direct, se asociază în pronunțare cu:

a) formele de auxiliar ale verbului a avea:
– din structura perfectului compus. (Se scriu: m-a trimis; i-a văzut)
– din structura modului condițional-optativ. (Se scriu: m-ar trimite; ne-ar vedea)

b) semnul a din structura unui verb la infinitiv. (Se scriu: pentru a-l primi; fără a-i cunoaște)

c) semnul să din structura unui verb la conjunctiv. (Se scriu: să-i anunțe; s-o învețe)

d) un verb la imperativ. (Se scriu: ajută-mă!; lasă-i!)

e) un verb la gerunziu. (Se scriu: lovindu-l; întâlnindu-te)

Sursa: Limba Română, Editura didactică și pedagogică București, 1984 – Complementul direct – Mihaela Butoi, Gh. Constantinescu-Dobridor