Complementul direct. La ce întrebări răspunde Complementul direct?
![Complementul direct. La ce întrebări răspunde Complementul direct? Complementul direct,](https://i0.wp.com/e-pedia.ro/wp-content/uploads/2020/09/Complementul-direct.jpg?resize=620%2C350&ssl=1)
Complementul direct arată obiectul (ființă, lucru, fenomen) asupra căruia se exercită direct acțiunea verbului determinat.
La ce întrebări răspunde complementul direct?
Complementul direct răspunde la întrebările pe cine?, ce?
Exemplu:
…mult pe Manea-l întorcea. (pe cine? – pe Manea-l)
Apoi îi dădu o coroană și câteva cărți. (ce îi dădu? – o coroană)
Auzind zgomot, a ieșit în curte. (ce auzind? – zgomot)
Substantivele (pe) Manea, o coroană, cărți, zgomot sunt în cazul acuzativ, determină verbele întrecea, dădu, auzind; arată obiectele asupra cărora se exercită direct acțiunea verbelor; răspund la întrebările pe cine? (numele de persoană), ce? (nume de lucruri); sunt complemente directe.
Cazul complementului direct: acuzativ
Ce determina complementul direct?
Complementul direct determină un:
– verb: Am primit o scrisoare. (ce am primit? – o scrisoare)
– interjecție: Lupul haț! pe ied de gât. (pe cine? – pe ied)
Prin ce este exprimat complementul direct?
Complementul direct este exprimat prin:
– substantiv în acuzativ cu prepoziția pe: Îl aud pe Tudor.
– substantiv în acuzativ fără prepoziție: Am întâlnit elevi din clasa voastră.
– pronume personal: Le duci astăzi.
– pronume demonstrativ: Auzeam acestea.
– pronume nehotărât: Iau ceva.
– numeral cu prepoziție: Am înlocuit pe trei cu x. Pe-al doilea l-a ajuns din urmă.
– verb la infinitiv: Încep a citi.
– verb la gerunziu: Am auzit strigând.
– verb la supin: Am terminat de învățat.
Locul:
– de obicei, după verbul determinat;
– înaintea verbului determinat;
Observații:
a) Un verb poate avea în aceeași propoziție două sau mai multe complemente directe:
Ei au semănat grâu și porumb.
b) Construirea complementului direct:
– Se construiește cu prepoziția pe complementul direct exprimat prin:
nume proprii de persoane: Îl chem pe Mircea.
nume proprii de animale: Îl iau pe Lupu.
nume comune de persoane cunoscute de vorbitori (de obicei numele gradelor de rudenie): mamă, soră, frate, tată, bunic, unchi. Ex.: Am așteptat-o pe bunica.
nume de profesii: inginer, miner, doctor, profesor. Ex.: L-am văzut pe profesor.
formele accentuate ale pronumelui personal: Pe tine te va întreba.
formele pronumelor demonstrative referitoare la ființe sau lucruri: Pe aceștia i-am mai auzit – (se referă la ființe). Pe acestea le așezăm aici – (se referă la lucruri).
formele pronumelor nehotărâte.
– Se construiește fără prepoziția pe complementul direct exprimat prin:
nume de animale: Am legat câinele.
nume de plante: Am cules trandafiri.
nume de lucruri: cumpăr o carte.
nume de persoane necunoscute de vorbitori: Aștept un coleg.
formele neaccentuate ale pronumelui personal Te ascult.
formele pronumelor demonstrative care se referă la lucruri: Astea le-am mai auzit.
formele pronumelor nehotărâte: Nu mânca orice.
– Nu trebuie confundat complementul direct cu subiectul, atunci când amândouă aceste părți de propoziție răspund la întrebarea ce?
Fiorul cald al așteptării umplea toate piepturile.
substantivul fiorul: răspunde la întrebarea ce?; arată cine săvârșește acțiunea exprimată de verbul predicat; este în cazul nominativ; are funcția de subiect; este partea principală de propoziție despre care se spune ceva cu ajutorul predicatului.
substantivul piepturile: răspunde la întrebarea ce?; arată obiectul asupra căruia se exercită direct acțiunea verbului predicat; este în cazul acuzativ; are funcția de complement direct; este o parte secundară de propoziție care determină un verb.
– Complementul direct poate fi anticipat (anunțat) sau reluat prin formele neaccentuate ale pronumelui personal.
este anticipat, când se află după verb: Îl aud pe Dan în fiecare zi.
este reluat, când se află înaintea verbului: Pe Dan îl văd în fiecare zi.
Punctuația:
Complementul direct nu se desparte prin virgulă de verbul determinat.
Ortografia:
Formele neaccentuate ale pronumelui personal în acuzativ, cu funcția de complement direct, se asociază în pronunțare cu:
a) formele de auxiliar ale verbului a avea:
– din structura perfectului compus. (Se scriu: m-a trimis; i-a văzut)
– din structura modului condițional-optativ. (Se scriu: m-ar trimite; ne-ar vedea)
b) semnul a din structura unui verb la infinitiv. (Se scriu: pentru a-l primi; fără a-i cunoaște)
c) semnul să din structura unui verb la conjunctiv. (Se scriu: să-i anunțe; s-o învețe)
d) un verb la imperativ. (Se scriu: ajută-mă!; lasă-i!)
e) un verb la gerunziu. (Se scriu: lovindu-l; întâlnindu-te)
Sursa: Limba Română, Editura didactică și pedagogică București, 1984 – Complementul direct – Mihaela Butoi, Gh. Constantinescu-Dobridor