Indonezia


Indonezia
Sursă imagine: wikimedia

Indonezia cuprinde cel mai mare arhipelag de pe Glob, format din mii de insule înșiruite pe sute de km, cele mai multe fiind nelocuite. Suprafața totală pe care o ocupă Indonezia este de 1.919.440 km².

Așezare, margini

Cele mai importante sunt Insulele Sondele Mari, Insulele Sondele Mici, Insulele Maluku și partea de vest a Insulei Noua Guinee, numită Irianul de Vest.

Relieful

Relieful este variat. Predomină munții, care în Iranul de Vest depășesc înălțimea de 5000 m.

În Indonezia sunt 300 de vulcani dintre care 80 sunt activi. Uneori lava lor fierbinte se revarsă peste coaste, distrugând recoltele. În Indonezia se înregistrează frecvente cutremure de pământ. Cei mai mulți vulcani se găsesc în Insula Jawa (Vulcanul Semeru).

Bogățiile subsolului sunt mari și variate. Cele mai importante sunt: petrolul (Sumatera, Kalimantan), cositor, bauxită, plumb, aur, argint, cupru, zinc etc.

Clima

Clima este ecuatorială, caldă și cu ploi abundente. Din cauza aceasta, în Indonezia cresc păduri întinse și dese (Sumatera, Kalimantan, Irianul de Vest), lemnul prețios fiind o importantă sursă naturală.

Populația și principalele orașe din Indonezia

Indonezia ocupă locul 5 în lume după numărul populației, aproximativ 237.556.000.

Principalul oraș Jakarta, capitala țării, este cel mai important centru economic, comercial, financiar și cultural al țării și unul dintre cele mai mari din sud-estul Asiei. Surabaja, Palembang, Medan, Ujung Pandang sunt alte orașe mari ale Indoneziei.

Economia

Economia este bazată pe agricultură și industria minieră. PIB: 15% din agricultură, 43% din industrie, 42% din servicii. Se extrage petrol, minereuri de fier, staniu, mangan și bauxită, cărbune, gaze naturale etc. Dispune de mici întreprinderi industriale (cauciuc, ciment, zahăr, ulei de palmieri, țesături, textile, produse alimentare). Este dezvoltat meșteșugăritul. Principalele culturi agricole sunt arborii de cauciuc, de cafea și cacao, palmierii, trestia de zahăr, orezul, porumbul, maniocul, batați, soia, arahide. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine.


Sursa: Manual Geografie VII – Editura didactică și pedagogică București 1986 / Wikipedia

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.