Monarhia Habsburgică în vremea Mariei Tereza și a lui Iosif al II-lea


Monarhia Habsburgică
Monarhia Habsburgică

Războiul de 30 de ani a pustiit teritoriul Imperiului romano-german și l-a dezmembrat în numeroase state. Dintre acestea, două: Austria și Prusia s-au refăcut mai repede și s-au ridicat deasupra celorlalte.

Austria era condusă de împărați din dinastia de Habsburg, care erau și regi în Cehia și suzerani peste mai multe state germane și chiar italiene. De aceea teritoriilor stăpânite de ei le numim Monarhia Habsburgică sau Imperiul Habsburgic.

Expansiunea Monarhiei Habsburgice. În veacul al XVII-lea, împărații habsburgici și-au întins stăpânirea prin războaie. Cele mai lungi și mai grele au fost cu Turcia și cu Franța. În 1529, sultanul Soliman cel Mare a încercat să cucerească Viena, dar a fost înfrânt.

Peste un veac și jumătate, o mare oaste otomană a împresurat-o din nou. Dar Habsburgii, aliați cu polonii conduși de regele Ioan Sobieski, i-au înfrânt și de data aceasta pe turci (1683).

Aliindu-se și cu Veneția, formând Liga Sfântă, a continuat încă multă vreme războiul cu Turcia. Biruitori, Habsburgii au impus sultanului pacea de la Karlowitz (1699) și cea din Belgrad (1739).

Ei și-au întins mult hotarele ocupând Ungaria, Transilvania și o parte din Serbia. Astfel, Imperiul Habsburgic a ajuns să stăpânească peste zece națiuni: cehi, slovaci, italieni, croați, maghiari, români etc. Era un imperiu multinațional.

Maria Tereza (1740-1780) și Iosif al II-lea (1780-1790) au fost cei mai de seamă conducători ai Monarhiei Habsburgice în secolul al XVIII-lea. Urmând exemplul Franței, ei au reorganizat economia, administrația, justiția și armata. S-au îngrijit de industrie, de comerț, de mijloacele de transport.

Dar toate acestea au contribuit într-o prea mică măsură la îmbunătățirea vieții poporului. De aceea, în mai multe rânduri, țăranii cehi, unguri și români s-au răsculat, obligând pe Iosif al II-lea să desființeze iobăgia.

Pentru reformele făcute, acești doi împărați au fost numiți monarhi luminați. Dar după moartea lui Iosif al II-lea, nobilimea a introdus din nou iobăgia.

Formarea Regatului Prusiei

Nucleul acestui stat a fost electoratul de Brandenburg, condus de familia Hohenzollern. După ce electoratul a anexat și teritoriul dintre Vistula și Niemen, acestei țări i s-a zis Prusia.

Electorii Hohenzollern erau vasali ai Imperiului romano-german; ei participau la alegerea împăratului, alături de ceilalți prinți electori. Capitala Prusiei s-a stabilit în orașul Berlin. Pentru că teritoriul ei era sărac și populația rară, Hohenzollernii au atras numeroși refugiați din alte țări, mai ales francezi, persecutați de Ludovic al XIV-lea, le-au dat pământ gratuit și bani, cu împrumut, ca să înființeze manufacturi și prăvălii pentru comerț.

Aceasta a contribuit la îmbogățirea țării. Electoratul Frederic a luar titlul de rege. Urmașii lui au sporit foarte mult armata și s-au impus în fața celorlalți principi germani, iar împărații habsburgi au început să se teamă de puterea lor.

Frederic al II lea
Frederic al II-lea

Dar cel care a ridicat Prusia la rang de putere europeană a fost Frederic al II-lea (1740-1786).

Ca să îmbogățească țara, a pus să se asaneze multe terenuri mlăștinoase, să se planteze pe cele nisipoase, iar regiunile cu populație rară au fost colonizate cu emigranți. A desființat iobăgia pe domeniile regale. Pentru înzestrarea armatei a protejat industria de armament și industria textilă. A deschis școli pentru fiii oamenilor bogați.

După moda franceză a construit la Potsdam, lângă Berlin, palatul numit Sans-Souci (fără grijă). Ca să dea curții sale mai multă strălucire, Frederic al II-lea a chemat oameni de știință și artiști ca, de pildă, filozoful și scriitorul francez Voltaire.

Pentru toate acestea, Frederic al II-lea este socotit printre cei mai de seamă monarhi luminați.

Războaiele dintre Prusia și Monarhia Habsburgică

Urmând să ridice prestigiul Prusiei, atât în rândul statelor germane cât și în rândul țărilor europene, Frederic al II-lea a purtat două lungi războaie: cel pentru moștenirea tronului Monarhiei Habsburgice (1740-1748) și cel de șapte ani (1756-1763).

Pretextul războiului l-a constituit refuzul Prusiei de a recunoaște pe Maria Tereza ca împărăteasă a Imperiului romano-german. În aceste războaie s-au amestecat: Franța și Rusia, ca aliate ale Monarhiei Habsburgice, iar Anglia, ca aliată a Prusiei. Biruitoare, Prusia a câștigat Silezia și un mare prestigiu militar politic. Maria Tereza și-a păstrat tronul.

La moartea lui Iosif al II-lea și a lui Frederic al II-lea, atât Monarhia Habsburgică cât și Prusia erau două state feudale puternice: prima, prin întinderea și bogățiile ei, a doua, prin armata și prestigiul ei militar.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Monarhia Habsburgică în vremea Mariei Tereza și a lui Iosif al II-lea

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.