Marea revoluție burgheză din Franța

Marea revoluție burgheză din Franța

Prin amploarea desfășurării și prin urmări, revoluția burgheză din Franța este socotită cea mai mare revoluție burgheză din istorie.

Cauzele care au dus la marea revoluție burgheză din Franța

Din pricină că la conducerea țării se menținea încă nobilimea decăzută, leneșă, delăsătoare, economia franceză nu progresa așa cum cereau nevoile țării și cum dorea burghezia. Cu toate că Franța era bogată, totuși foametea bântuia adesea în rândurile poporului. Agricultura nu producea cât trebuia, iar industria se dezvolta mult mai încet decât în Anglia. Predominau încă manufacturile și se mențineau breslele. Existența multor vămi interne, păstrate din evul mediu, împiedica comerțul care trebuia să devină tot mai activ și mai intens. La acestea se mai înscria și pierderea coloniilor în timpul lui Ludovic al XV-lea.

În societatea franceză, oamenii nu erau egali în fața legii; se împărțeau în trei „stări”: nobilimea, clerul și starea a treia. Nobilimea și clerul formau stările privilegiate; adică erau scutite de impozite și se bucurau de toate drepturile economice și politice. Nobilii și clerul cu ranguri înalte, care numărau vreu 50,000 de persoane, duceau o viață de lux și petreceri la Versailles. Le păsa prea puțin de soarta poporului și a Franței. Starea a treia o alcătuia burghezia și țăranii. Deși starea a treia era cea mai numeroasă, deși ducea toate poverile statului, totuși nu participa la conducere. Țăranii, de pildă, plăteau dijme și făceau tot felul de corvezi. Nu li se îngăduia măcar să culeagă fructe ori vreascuri din pădure. Încărcați cu poveri fiscale și umiliți peste măsură, țăranii n-aveau nici o tragere de inimă pentru muncă. Foarte mulți părăseau pământurile și căutau de lucru în orașe ori în alte țări, vagabondau și cerșeau.

Prin cheltuielile fără rost, regele și curtea de la Versailles risipeau mare parte din bugetul țării, împingând-o în prăpastia sărăciei.

În afară de aceasta, în Franța regele era un monarh absolut: el alcătuiau legile, el le aplica, el judeca după bunul plac. Printr-un simplu ordin de arestare putea închide pe oricine în cetatea Bastilia. În mintea poporului această închisoare simboliza însuși absolutismul regal.

Pregătirea ideologică a revoluției burgheze din Franța

Clasa nouă care se ridică, burghezia, deținea și în Franța puterea economică și, îndeosebi, industria și comerțul. Era bogată și cultă. Voia să fie și mai bogată și, mai ales, să ia conducerea țării. Pentru aceasta, s-a pregătit să îndepărteze nobilimea de la putere, să distrugă absolutismul regal.

Gânditorii, vremii, numiți iluminiști: Voltaire, Montesquieu, Rousseau au demascat absolutismul regal, abuzurile nobililor și au luat apărarea poporului asuprit. Ei dădeau ca exemplu regimul economic, social și politic din Anglia sau din S.U.A. și cereau ca Franța să devină monarhie constituțională sau chiar republică. Atsfel, prin ideile lor au pregătit revoluția din 1789.

Adunarea stărilor generale

După 1780, criza financiară s-a adâncit așa de mult în Franța, încât regele nu mai avea cu ce plăti nici armata, nici funcționarii. Se cheltuiseră chiar și banii spitalelor. Totuși, curtea și nobilimea din Versailles nu renunța la lux și petreceri.

Nemulțumirea și mânia cuprindeau întreaga țară. Poporul începea să se răzvrătească.

Ca să procure bani, regele Ludovic al XVI-lea voia să pună noi impozite pe care să le plătească și nobilii. Nobilii însă s-au împotrivit. Ca să aibă un ajutor în sporirea impozitelor, regele a convocat Adunarea stărilor generale.

Ea era formată din reprezentanții celor trei stări sau ordine: clerul, nobilimea și starea a III-a. Alegerea deputaților pentru această adunare a prilejuit mari frământări în toată Franța. Reprezentanții burgheziei cereau Constituție și drepturi egale pentru toți cetățenii. Reprezentanții nobilimii, dimpotrivă, pretindeau întărirea privilegiilor lor.

Adunarea stărilor generale s-a deschis la Versailles, în 5 mai 1789. Văzând că regele și nobilii voiau să impună impozite fără a face reforme, reprezentanții burgheziei s-au despărțit de reprezentanții nobilimii. Ei s-au declarat Adunarea Națională Constituantă și au jurat să nu se despartă până când nu vor da Franței o Constituție.

Așa a început revoluția din 1789.

Cucerirea Bastiliei

Ascultând de sfatul nobililor, regele a încercat să aresteze pe deputații Adunării Naționale Constituante. Dar, în ziua de 14 iulie 1789, la semnalul dat prin sunetele clopotelor, poporul din Paris s-a înarmat, a cucerit închisoarea Bastilia și a dărâmat-o din temelii. Cucerirea Bastiliei a simbolizat victoria libertății asupra tiraniei. Ziua de 14 iulie a devenit sărbătoarea națională a Franței.

Regele n-a mai îndrăznit să folosească armata împotriva Adunării și a poporului. Ca să domolească mânia populară, el a venit la Paris, a primit cocarda tricoloră: albastru, alb și roșu – emblema revoluției. A îngăduit ca Adunarea Națională Constituantă să-și continue lucrările pentru Constituție.

„Declarația drepturilor omului și cetățeanului” și Constituția din 1791

La vestea cuceririi Bastiliei s-a răsculat și țărănimea franceză, incendiind multe castele. Lozinca revoluționară era: „Libertate, egalitate, fraternitate”. Speriată de valul revoluționar, Adunarea Națională Constituantă a desființat privilegiile nobilimii. Temându-se de răzbunarea poporului, mulți nobili, în frunte cu frații regelui, au fugit din țară. Continuând reformele, Adunarea Națională a dat „Declarația drepturilor omului și cetățeanului”, prin care: se proclama suveranitatea poporului; cetățenii erau liberi și egali în fața legii; aveau dreptul să se împotrivească oricărui abuz, oricărei nedreptăți, oricărui despotism; se bucurau de toate drepturile politice; luau parte la conducerea statului.

Socotind că proprietatea este un drept sfânt, declarația sprijinea mai ales pe cei cu avere, adică burghezia. Această „Declarație” a servit ca prefață la Constituția din 1791, alcătuidă din Adunarea Națională Constituantă. Dar, deși în „Declarație” se stabilea egalitatea în fața legii, Constituția acorda drept de vot numai oamenilor bogați. În continuare, Adunarea Națională Constituantă a luat măsuri economice și administrative pentru transformarea țării. A desființat vămile interne, a unificat impozitele, a confiscat averile bisericești și le-a vândut ca bunuri naționale, a căutat să dezvolte industria și agricultura. Din punct de vedere administrativ a organizat teritoriul Franței în: comune, cantoane, districte și departamente. Astfel, Franța a devenit o monarhie constituțională, condusă de burghezie.

Ludovic al XVI-lea a jurat să respecte Constituția. Dar n-a fost sincer. Ținea o strânsă legătură cu aristocrații emigranți și urmărea ca, ajutat de monarhii Europei, să înfrângă revoluția și să reinstaureze absolutismul. A încercat chiar să fugă din Paris, deghizat în valet. Aproape de graniță a fost însă prins și adus la Paris. Poporul și-a dat seama că-i trădător și a cerut alungarea lui. Dar burghezia l-a apărat.

Adunarea Națională Constituantă a îndeplinit un mare rol istoric revoluționar. În trei ani, ea a transformat Franța feudală într-o țară modernă, burgheză, în care capitalismul s-a putut dezvolta fără nici o piedică. Dar toate acestea nu le-ar fi putut îndeplini dacă poporul francez n-ar fi ajutat-o, respingând toate încercările regelui de a o desființa.

Socotindu-și misiunea îndeplinită, Adunarea Națională Constituantă s-a dizolvat. În locul ei s-a ales Adunarea legislativă.

Revoluția din Franța a condus-o burghezia; ea a preluat puterea în stat, dar greul revoluției l-a dus poporul.

Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Marea revoluție burgheză din Franța