Solurile României
Solurile României sunt repartizate pe zone ca urmare a faptului ca atât clima cât și vegetația sunt dispuse în zone mari, suprapuse peste cele de relief. Deosebim astfel patru mari zone pentru solurile României: soluri de stepă, de silvostepă, soluri de pădure și soluri alpine. Răspândirea lor coincide în cea mai mare parte cu zonele de vegetație.
Solurile României pe zone
1. Zona solurilor de stepă cuprinde cele mai fertile soluri de la noi, numite cernoziomuri, cu diverse varietăți: cernoziom negru propriu-zis, castaniu și ciocolatiu. Aceste soluri se întâlnesc în Câmpia de Vest, Câmpia Română, în Podișul Moldovei (Câmpia Jijiei), Câmpia Transilvaniei și Dobrogea.
În aceste regiuni se cultivă multe plante: grâu, porumb, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui ș.a.
2. Zona solurilor de silvostepă este formată din așa-numitele cernoziomuri spălate (levigate). Și aceste soluri au fertilitate ridicată. Ele au răspândirea mai mare în Dobrogea, Bărăgan, sudul Câmpiei Române și în sudul Moldovei.
Toate aceste tipuri de soluri din zonele de stepă și silvostepă se numesc molisoluri.
3. Zona solurilor de pădure este cea mai întinsă și cuprinde munții, dealurile și chiar o parte din câmpii. Dintre varietățile de soluri ale acestei zone, deosebim solurile brun-roșcate de pădure (argiluvisoluri), care se găsesc în etajul stejarului. Ele sunt destul de fertile, bune în special pentru culturile de pomi fructiferi și viță-de-vie. În etajul pădurilor de fag apar solurile brune de pădure (cambisoluri), mai puțin fertile, deoarece sunt mai sărace în substanțe hrănitoare. Ele sunt indicate pentru culturile de pomi fructiferi.
Foarte răspândite în pădurile României, dar mai ales în cele de fag și rășinoase, sunt solurile podzolice (spodosoluri). Acestea sunt puțin fertile, dar prin adăugarea de îngrășăminte pot da recolte bune.
4. Zona solurilor alpine se întâlnește în cuprinsul pajiștilor alpine, în munții înalți. Ele sunt prielnice pentru culturile agricole.
5. Pe lângă solurile amintite mai sus există și altele, cu o răspândire mai limitată. Astfel sunt solurile sărăturoase (în Câmpia Română, în Câmpia de Vest, Câmpia Transilvaniei, Câmpia Jijiei, pe țărmul Mării Negre etc.), apoi solurile nisipoase (în sudul Olteniei) și solurile aluvionare de luncă. Cele sărăturoase și nisipoase au un grad mai scăzut de fertilitate. Ele sunt în bună măsură valorificate astăzi, prin măsuri agrotehnice speciale. Cele aluvionare de luncă sunt foarte indicate pentru culturi de cereale și în special pentru culturile de legume și zarzavaturi.
Sursa: Editura didactică și pedagogică București 1986, Geografie clasa a VIII-a – Solurile României
