Țara Românească în secolul al XVI-lea

Țara Românească în secolul al XVI-lea parcurge o perioadă de mare dificultate. Ofensiva otomană spre Europa Centrală și căderea Ungariei fac simțit pericolul adâncirii dependenței. Țara plătește în continuare tribut Porții Otomane, păstrându-și în schimb autonomia internă și instituțiile țării. Atunci când presiunea se accentuează și pericolul sporește, țara, prin domnii ei, se opune prin forța armată. Sporește și presiunea clasei feudale împotriva țărănimii libere, apăsarea feudală în general și tendința de a-și impune domni potriviți intereselor ei. Ca atare, în acest secol, se constată o confruntare între ideea autorității domnești și acea a unei domnii subordonată marii boierimi ce renunță, în general, la lupta antiotomană. Dintre domniile mai importante amintim pe acele ale lui Radu cel Mare (1495-1508) și Neagoe Basarab (1512-1521). Cel dintâi se remarcă prin măsuri menite să întărească puterea domnească și prin inițiative culturale.

Neagoe Basarab 1512 1521
Neagoe Basarab (1512-1521)

Al doilea, care vine în scaun ca reprezentant al boierilor Craiovești, deși plătește un tribut sporit Porții, se orientează spre legături politice cu Ungaria, Veneția și papalitatea. Împrejurările politice nu erau însă favorabile confruntărilor militare, deoarece imperiul se afla în plină expansiune. Astfel politica lui Neagoe Basarab, oglindită în Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, exprimă ideea întăririi statului în interior și a soluțiilor politice externe obținute prin tratative. A treia domnie importantă este ilustrată de Radu de la Afumați, care domnește cu întreruperi între 1522-1529. El este un luptător pentru independența țării într-un moment când pericolul transformării țării în pașalâc se accentuează. Prin luptele purtate el a reușit să păstreze autonomia țării, să salveze instituțiile ei.

Istoria Țării Românești cunoaște de-a lungul veacului până la Mihai Viteazul dese schimbări de domni, o viață politică supusă treptat politicii boierești și amestecul extern. Boierimea munteană susține pretendenți care apelează la forțele externe, la intervenția militară. Este un veac agitat, cu numeroase încercări dramatice, cu înscăunări, detronări și ucideri de domni, cu pierderi teritoriale. Dintre domnii care s-au distins prin activitatea lor culturală a fost Petru Cercel (1583–1585), umanist cunoscut în cultura timpului. Brăila este transformată în raia, adică în stăpânirea efectivă otomană. În aceste condiții de presiune externă se intensifică legăturile cu Transilvania.


Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Țara Românească în secolul al XVI-lea

%d blogeri au apreciat: