Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan de la 1784
Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan
Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan de la 1784 a fost punctul culminat al luptei iobagilor din Transilvania împotriva asupririi feudale. Ea a zguduit puternic orânduirea feudală anunțând începutul destrămării ei.
Cauzele răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan
Pe fondul vechilor contradicții de clasă, al opresiunii sociale și naționale, răscoala din anul 1784 a fost rezultatul agravării continue, îndeosebi a sarcinilor feudale de-a lungul sec. al XVIII-lea, în condițiile începuturilor destrămării orânduirii feudale. Sporirea zilelor de robotă la aproape întreaga săptămână, la care se adaugă abuzurile de tot felul, condițiile de muncă inumane și faptul că li se nesocotesc cele mai elementare drepturi, determină nemulțumiri și în cele din urmă ridicarea la luptă a iobagilor împotriva orânduielilor feudale. Asuprirea cea mai gravă a exercitat-o nobilimea, dar deosebit de împovărătoare erau și obligațiile către statul austriac. În sec. al XVIII-lea sunt frecvente răpirile de pământuri, de păduri, de pășuni, motive suplimentare de nemulțumire.
Cea mai grea situație o aveau moții, iobagi pe domeniile statului din Munții Apuseni. Pe domeniul Zlatnei, în condițiile unui minerit reorganizat și unde s-au deschis noi mine, moții mineri erau obligați la munci auxiliare nesfârșite și plătite derizoriu, la construirea cuptoarelor pentru topit minereu, la transportul lemnelor li minereului, la arderea cărbunilor etc. în același timp, au sporit restricțiile: locuitorilor le-au fost răpite pășunile și pădurile, dreptul la defrișări, la cârciumărit etc. Primul incident, cu privire la dreptul de cârciumărit a izbucnit la Câmpeni la 24 mai 1782. Arendașilor armeni, care săvârșeau numeroase abuzuri, le-au fost vărsate buțile cu băutură de către localnici. Conflictul s-a încheiat cu condamnarea la moarte a câtorva moți și cu întemnițarea altora și plata pagubelor. Aceste măsuri au stârnit noi agitații. Pentru a patra oară reprezentanții moților, în frunte cu Horea (Nicula Urs) au luat drumul Vienei, pentru a-și cere drepturile. Iobagii credeau că împăratul Iosif al II-lea le va face dreptate ușurându-le sarcinile feudale și înlăturând nedreptățile.
Întors acasă Horea încearcă noi intervenții la forurile locale, la Sibiu, unde a constatat că plângerile țăranilor au rămas fără rezultat.
Izbucnirea și desfășurarea răscoalei
Izbucnirea răscoalei a fost grăbită de intenția împăratului Iosif al II-lea de a spori regimentele de graniță. La 31 ianuarie 1784 împăratul a dat un decret care prevedea înscrierea în regimente a locuitorilor din satele mai apropiate de sediul acestora. Măsura era ispititoare, căci grănicerii nu erau iobagi și în schimbul serviciului militar aveau casa și pământul lor. Dornici de a scăpa de iobăgie țăranii au luat cu asalt centrele de înscriere de la Alba Iulia. S-au întocmit liste pe sate, funcționarii neputând face față solicitărilor. Vestea s-a răspândit cu iuțeală. În comitatul Turzii s-au înscris și iobagi unguri. Dinspre Târnave au venit țărani sași pentru același scop. În așteptarea armelor, țăranii nu-i mai ascultau pe stăpâni, refuzau sarcinile iobăgești, amenințând cu împărțirea pământurilor nobiliare. La intervenția nobilimii și a autorităților, conscripția a fost anulată, trecându-se la măsuri drastice împotriva nesupușilor.
Horea pornește noi agitații, răspândind vestea despre existența unor pretinse porunci privitoare la ușurarea slujbelor iobăgești.
Cu ocazia târgului de la Brad, din 28 octombrie 1784, la îndemnul lui Crișan (Marcu Giurgiu) - în numele lui Horea, moții au fost chemați la Mesteacăn, pentru 31 octombrie. La adunare au participat 5-600 de țărani din Zarand, din părțile Abrudului și ale Hunedoarei. Hotărâră cu toții să meargă la Alba Iulia, pentru a primi arme, aici urmând a se întâlni cu țăranii veniți de pe Mureș. În satul Curechiu, lângă Brad fiind atacați de autorități la 1 noiembrie, răsculații au ucis doi dregători și i-au dezarmat pe soldații trimiși împotriva lor. Apoi atacă nobilimea satelor, răscoala răspândindu-se cu iuțeală. Focul ei cuprinse Zarandul, Hunedoara, Munții Abrudului, comitatul Aradului, regiunile Sibiului și Hațegului. În munți, Horea, Cloșca și Crișan au luat, la 4 noiembrie, jurământul celor adunați. Răsculații, sprijiniți de mineri, au ocupat localitățile Câmpeni, Abrud, Roșia, Zlatna. Nobilii se ascund în orașe, fug spre Deva, Cluj, Arad, Hunedoara, Oradea, la adăpostul zidurilor acestora.
La răscoală participă țăranii români, în primul rând, lucrătorii de la mine, dar și maghiari și sași, când răscoala a ajuns în părțile Turzii și Clujului sau pe Târnave.
Programul răscoalei
În numele lui Horea, la 11 noiembrie 1784, răsculații de pe Mureș adresează un ultimatum nobililor adăpostiți între zidurile cetății Deva.
Aici, în acest ultimatum este sinteza programului răscoalei:
„Nobilul comitat împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor să jure pe cruce.
Nobili să nu mai fie, ci fiecare, dacă va putea găsi undeva o slujbă împărătească, din aceea să trăiască.
Nobili stăpâni și moșii să-și părăsească odată pentru totdeauna moșiile.
Și să plătească dare ca și poporul de rând.
Pământurile lor să se împartă între poporul de rând, după porunca ce o va da înălțatul împărat”.
Este cel mai avansat program țărănesc de luptă socială al vremii. El exprimă cauza întregii iobăgimi, vizând răsturnarea din temelii a orânduirii feudale.
Încercări de liniștire a răscoalei
Înspăimântate, oficialitățile Transilvaniei iau măsuri pentru liniștirea spiritelor, începând tratative cu răsculații. Se urmărea potolirea răsculaților. Pentru a se câștiga timp s-au încheiat trei armistiții (la Tibru, Valea Bradului, Sălciua). Încrezători în promisiuni, mulți țărani au părăsit tabăra. Guberniul n-a vrut să audă de nici o condiție privitoare la înțelegerea cu răsculații. Luptele au reînceput, în condiții mult mai grele. Țărănimea s-a confruntat cu armata la Brad, Râmeți și Lupșa. Ei înving, copleșind unitățile militare prin numărul mare al cetelor de luptători. Încrezători în biruința cauzei lor, resping amnistia promisă în numele împăratului. Bătălia decisivă se dă la Mihăileni. Atacați prin surprindere țăranii nu mai pot rezista în fața unei armate bine organizate, astfel că au suferit o grea înfrângere. La 14 decembrie, Horea a hotărât încetarea luptelor. Retrăgându-se în munți, împreună cu Cloșca și alți oameni apropiați, el plănuiește o nouă ridicare, în primăvară.
În aceste condiții începe represiunea nobilimii care nu cunoaște margini prin cruzimea ei. Cu acest prilej cad pradă răzbunării nobilimii un mare număr de țărani. Horea și Cloșca au fost prinși la 27 decembrie, în pădurea Scoruset, din Munții Gilăului, fiind trădați de pădurarul Anton Melzer. Pe capul lui Horea se pusese o recompensă de 300 de galbeni. La 31 ianuarie 1785 a fost prins și Crișan. Închiși la Alba Iulia, ei au fost supuși unei lungi anchete; Crișan și-a pus capăt zilelor în închisoare. Horea și Cloșca, după ce fuseseră purtați în lanțuri prin satele iobăgești, au fost zdrobiți cu roata la 28 februarie 1785, pe platoul „La Furci” din Alba Iulia. Trupurile lor, tăiate în bucăți, au fost expuse la margini de drumuri. La supliciu au fost obligați să asiste vreo 6.000 de oameni.
Caracterul social și aspectul național al răscoalei
Antrenând toată iobăgimea împotriva regimului feudal, răscoala are un profund caracter social. Cauza ei fundamentală a fost agravarea obligațiilor iobagilor. Cei care s-au răsculat au fost iobagii români, marea masă a iobăgimii din Transilvania. La ea participă și țăranii unguri și sași în zonele în care populația era mixtă. Răscoala a avut, desigur, un pronunțat caracter social prin programul formulat și ridicarea marii mase românești împotriva feudalismului. Țărănimea răsculându-se împotriva nobilimii, în majoritatea ei maghiară, lovea în reprezentanții ordinii și legislației feudale care socoteau națiunea română tolerată și fără drepturi politice. Așa se și explică faptul că ridicarea la luptă a iobăgimii române transilvănene a avut și un caracter național, fiind privită de nobilimea maghiară ca o afirmare a poporului român; nobilimea temându-se de o stăpânire românească și de un ajutor de peste munți.
Răsunetul european al răscoalei, urmările și semnificația ei
Ecourile răscoalei au depășit granițele țării. Presa europeană a publicat numeroase articole privitoare la acest eveniment. Diplomații străini, aflați la Viena și în alte centre, și-au informat imediat guvernele. Unii întrevedeau posibilitatea extinderii răscoalei și în celelalte țări române. De apreciere s-au bucurat știrile în Germania. În Franța, J. Pierre Brissot, viitorul conducător girondin, i-a luat apărarea lui Horea și răsculaților lui, justificându-le dreptul la rezistență împotriva asupririi. Diplomația europeană, luând act despre o problematică a românilor din Transilvania, a reținut caracterul românesc și țărănesc al mișcării.
Urmările răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan
După înfrângerea ei, împăratul a hotărât strămutarea câtorva sute de moți în Banat și Bucovina. Locuitorilor din munți le-a acordat libertatea pășunatului și unele scutiri de cărăuși. Minerii au fost scutiți de sarcinile publice. Cârciumăritul s-a arendat pe trei ani. Prin patenta imperială din 22 august 1785 s-a desființat servitutea personală și legarea de glie a țărănimii iobage. Iobagilor li s-a dat libertatea de a se căsători fără consimțământul stăpânului, de a învăța carte și meserii. Nu s-au desființat sarcinile feudale ale iobăgimii, obligațiile acesteia, ci i s-a redat iobagului dreptul de strămutare (pierdut în 1504) oriunde dorea, după satisfacerea îndatoririlor sale către stăpânii feudali.
Răscoala a zguduit pentru moment orânduirea feudală din Transilvania. Prin loviturile date, prin ecoul larg pe care l-a stârnit lui Horea a rămas pentru țărănime un veșnic îndemn la luptă. Ea constituie o pildă vie a „hotărârii cu care țărănimea s-a ridicat împotriva asupririi sociale și naționale, pentru o viață mai bună și mai dreaptă”.
Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan