Rezumat Răzvan și Vidra. Comentariu literar
Rezumat Răzvan și Vidra. Comentariu literar
Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu este o dramă istorică. Evoluția eroului principal - Răzvan -, cunoscut din istorie, și a celorlalte personaje ale piesei este proiectată pe fundalul evenimentelor politice și al relațiilor istorice ale Moldovei cu țările vecine, la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Subiectul dramei se află însă într-o relație strânsă cu preocupările social-politice ale societății românești din secolul al XIX-lea. Dezrobirea țiganilor se făcuse în 1848 numai parțial. Ea s-a definitivat însă mult mai târziu. Acțiunea întâmpină opoziții serioase.
Primul număr al revistei „România literară” este interzis, spre exemplu, în 1852, din cauza unui articol al lui Nicolae Bălcescu, în care se arată documentat, originea lui Răzvan-Vodă, care a domnit în Moldova, cinci luni, în anul 1595.
Prin atitudinea și comportarea lor, personajele dramei (domnitori, boieri, răzeși, haiduci, târgoveți, cerșetori, vătafi, hatmani, ostași etc.) ne dau o imagine complexă asupra structurii societății românești din perioada postpașoptistă.
Felul în care gândesc și acționează aceste personaje, bine conturate și individualizate, scoate în evidență mentalități specifice diverselor clase și categorii sociale: boieri hrăpăreți, dar naivi și lipsiți de vigoare, în opoziție cu cei reprezentați de Vidra, setoși de putere și păstrători ai ambiției de mărire: răzeși scăpați, care iau calea codrului sau ajung cerșetori și, neîmpăcați cu situația, oftează după bucățica lor de pământ acaparată de boieri; haiduci și hatmani vicleni, corupți și brutali, care veghează cu strășnicie la menținerea orânduirii feudale etc.
Numeroase replici puse în gura foștilor răzeși sau a târgoveților constituie o critică necruțătoare a exploatării feudale, reflectând ura neîmpăcată a lui Hasdeu față de boierime.
Dacă prin subiect Răzvan și Vidra este o dramă istorică, prin temă și modul de tratare a personajelor ea aparține dramelor psihologice. Două suflete puternice, clocotind de energie, se angajează într-o luptă teribilă, încă din prima clipă a întâlnirii lor.
Fostul rob Răzvan, înzestrat cu un temperament echilibrat și cu un caracter generos, are în primele acte ale piesei o singură ambiție - aceea de a-și trăi viața liber, de a nu se lăsa robit din nou și de a lupta pentru omenire și dreptate. Dar conștiința lui pură și umană este asaltată cu insistență și abilitate de Vidra, femeie cu un temperament activ și puternic, moștenind ambiția înflăcărată de mărire a boierilor de odinioară, întreprinzători și setoși nu numai de bogăție, ci și de putere.
Ea intuiește de la prima vedere calitățile excepționale ale lui Răzvan, curajul și bărbăția în lupta dreaptă, loialitatea și generozitatea lui, calitățile care îi aduceau nu numai prieteni devotați, ci și faimă și popularitate în rândul oamenilor simpli. Speculând, în egală măsură, drama omului apăsat de prejudecata inferiorității originii sale și influența pe care femeia o poate exercita, Vidra îi strecoară în suflet, prin aceste breșe, mirajul visului de mărire. Femeie frumoasă și energică, dar în același timp afectuoasă și devotată, Vidra subjugă voința lui Răzvan, pe nesimțite, lăudându-l și încurajându-l în eroismul lui.
Energia ei și voința neînfricată de a ajunge Doamnă a Moldovei înregistrează un triumf strălucitor prin transformarea lui Răzvan dintr-un om onest, cu caracter integru, care nu și-ar fi trădat pentru nimic în lume nici prietenii, nici țara, într-un nemulțumit și ambițios; sufletul lui, invadat de ambiția Vidrei, nu se mai mulțumește cu situația de căpitan, nici cu cea de polcovnic în oastea poloneză, unde ajunsese tot la îndemnul Vidrei, renunțând la viața de haiduc ce se potrivea atât de bine cu aspirația de a trăi liber și de a face dreptate celor oropsiți.
Ținta lui, spre care Vidra l-a condus cu rafinament feminin, înfățișându-i perspectiva de a deveni urmaș demn al lui Ștefan cel Mare, este acum tronul Moldovei: „Sau la tron, ori la mormânt”, spune el, luând hotărârea de a-l înlătura pe Aron-Vodă. Nici un sacrificiu, nici cel al vieții, nu era pentru el acum prea mare spre a atinge acest țel.
În momentul în care Răzvan rostește aceste cuvinte, ne dăm seama că lupta crâncenă dintre cele două suflete - al Vidrei și al lui Răzvan - luase sfârșit. Sufletul lui fusese cucerit de ambiția neclintită a Vidrei. Nimic din caracterul integru, uman și drept nu mai rămăsese. (De altfel, femeia bărbătoasă care-și împinge soțul pe calea ambițiilor de mărire este în tradiția literaturii noastre, ca și în aceea a literaturii universale.) Dragostea lui de țară, care înfrânsese ispite mari, generozitatea, loialitatea și devotamentul dezinteresat față de oamenii simpli, printre care îi plăcea să se considere, erau înlocuite cu ambiția oarbă de a avea tot poporul la picioarele sale.
Marea valoare artistică a piesei constă în talentul cu care Hasdeu înfățișează această dramă a transformării unei conștiințe. Sentimentul acesta este generat nu numai de evoluția eroului principal - Răzvan, ci și de celelalte personaje, care, în rolurile lor, sunt la fel de bine realizate. Fiecare are o pasiune, o ambiție sau un ideal, pentru care luptă. Toate acestea sunt caracteristice pentru categoria socială sau pentru tipurile umane, pentru caracterele pe care le prezintă: Bașotă este vătaful abuziv, brutal și fudul, Sbierea este boierul avar, când țanțoș și naiv, când lacom și laș, Tănase - tipul țăranului dominat de prejudecăți, ofițeri polonezi - nobili îngâmfați etc.
Și în opera literară Bogdan Petriceicu Hasdeu se dovedește un gânditor, un filozof, ceea ce transpare de altfel și în numărul mare al aforismelor folosite în piesa Răzvan și Vidra.
Prin subiectul și tema piesei Răzvan și Vidra, dar mai ales prin nivelul de realizare artistică a ei, Hasdeu și-a câștigat meritul de a fi considerat întemeietorul dramei moderne în literatura română.
Sursa: Limba și literatura română clasa a IX-a, Ministerul Educației, Vladimir Gheorghiu, Nicolae Manolescu, Nicolae I. Nicolae, Constantin Otobâcu – Rezumat Răzvan și Vidra. Comentariu literar