Rezumat Scrisoarea III. Comentariu literar
Rezumat Scrisoarea III. Comentariu literar
Poezia Scrisoarea III de Mihai Eminescu se constituie printr-o antiteză, procedeu frecevent folosit la Eminescu (Epigonii, Împărat și proletar). Prima parte povestește visul sultanului Osman. Regăsim în continuare glorificarea trecutului prin figura legendară a unui voievod român (în cazul de față Mircea) și toate acele sentimente nobile de care Mihai Eminescu leagă de obicei istoria veche a poporului român.
Această parte a poemului eminescian, una dintre cele mai frumoase, conține întreaga concepție a autorului despre eroismul strămoșilor și despre justețea luptei lor contra celor care voiau să răsplătească libertatea și suveranitatea țării.
Mircea cel Mare este înfățișat ca un bătrân înțelept și simplu, comportându-se cu demnitate în fața orgoliosului Baiazid. El îl primește pe sultan fără vorbe mari, modest și prietenos, așa cum poporul nostru și-a primit totdeauna oaspeții.
Dar refuză să i se închine și se declară gata să lupte, dacă sultanul a venit cu gânduri de război. În cuvintele lui Mircea cel Mare este o mare dârzenie. Baiazid însă e un cuceritor trufaș care nu admite să fie împiedicat de nimeni în visul lui expansionist.
El se laudă cu îngenuncherea unei mari părți din Europa și-l amenință pe Mircea. Dar domnitorul român, fără a se lăsa intimidat, îi spune că el e purtătorul de cuvânt al unui popor mândru și drept ce nu s-a lăsat niciodată umilit ori călcat în picioare. Îl previne că victoria a fost totdeauna de partea celor care și-au apărat țara contra celor care au voit s-o ocupe.
Episodul următor înfățișează lupta dintre armata lui Mircea, mică, dar curajoasă și însuflețită de ideea apărării pământului strămoșesc, și marea oaste a sultanului. Lupta e descrisă în versuri dinamice.
Auzim parcă zgomotele câmpului de bătălie, vedem norul de săgeți. La sfârșit, când dușmanul e aruncat peste Dunăre, în tabăra română se așterne liniștea victoriei. Lângă cortul său, unul dintre fiii domnitorului scrie o scrisoare „dragei sale” în versuri de factură populară, pe care poetul le prelucrează admirabil.
Partea a doua, constituită în antiteză cu prima, este un pamflet politic, ținta sarcasmelor poetului fiind partidul liberal, aflat în acel moment la putere și contra căruia Mihai Eminescu scria în „Timpul”, zilnic numeroase articole cu un spirit critic deosebit de acut.
Sursa: Limba și literatura română clasa a IX-a, Ministerul Educației, Vladimir Gheorghiu, Nicolae Manolescu, Nicolae I. Nicolae, Constantin Otobâcu – Rezumat Scrisoarea III. Comentariu literar
