Caracteristicile și Clasificările Baladei
Caracteristicile și Clasificările Baladei
Caracteristicile baladei:
– balada este, de obicei, de dimensiuni reduse;
– intriga este simplă, evoluţia liniară a naraţiunii, personaje puţine;
– protagoniştii, de obicei, sînt exponenţiali, au atribute excepţionale, de basm;
– conflictul este acut, de cele mai multe ori marchează o situaţie limită, care însă se termină cu triumful eroului;
– compoziţional, dezvoltarea acţiunii urmează formule tradiţionale: expoziţiune, naraţiunea faptelor, deznodămînt, uneori – prolog (cuvinte de adresare către ascultător) şi încheiere (cîntăreţul mulţumeşte ascultătorii şi face aluzie la darurile cu care va fi onorat);
– stilul este simplu, se utilizează procedee retorice şi stilistice adecvate textului;
– predomină elemente narative, se utilizează personificări, hiperbole, repetiţii, aliteraţii, antiteze, epitete, se explorează arta dialogului.
Clasificările baladei:
– fantastice (Soarele şi luna, Iovan Iorgovan);
– legendare (Mănăstirea Argeşului);
– păstoreşti (Mioriţa);
– haiduceşti (Toma Alimoş);
– istorice (Novac şi corbul).
Balade culte:
Dolca, Soarele şi luna, Toma Alimoş, Vidra etc. de V. Alecsandri, Balada călătorului, Balada munţilor, Balada chiriaşului grăbit etc. de G. Topîrceanu, Moartea lui Fulger, El-Zorab de G.Coşbuc, Gruia de Şt. O. Iosif.
Sursa: Valentina Enciu, Introducere în teoria literaturii – Caracteristicile și Clasificările Baladei