Plugușorul

Plugușorul

Aho, aho, copii și frați,
Stați unpic și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați:
   S-a sculat, mai an
   Bădica Traian
   Ș-a încălicat
   Pe-un cal învățat,
   Cu nume de Graur,
   Cu șaua de aur,
   Cu frâu de mătasă,
   Cât vița de groasă.

Și-n scări el s-a ridicat,
Peste câmpuri s-a uitat,
Ca s-aleagă-un loc curat
De arat și semănat.
Și curând s-a apucat
Câmpul neted de arat,
   În lungiș
   Și-n curmeziș.
   S-a apucat într-o gioi,
   C-un plug cu doisprezece boi,
   Boi, bourei,
   În coadă cudalbei,
   În frunte țintaței
Mânați, copii, hăi, hăi!

Ziua toată a lucrat,
Brazdă neagră-a răsturnat,
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Deie Domnul să răsară!
Mânați, măi, hăi, hăi!

   Și cât lucrul a sfârșit,
   Iată, mări, s-a stârnit
   Un vânt mare spre pământ
   Și apoi multe după vânt,
   Pământul de-a răcorit
   Și sămânț-a încolțit.
   Minunați, copii, hăi, hăi!

La luna, la săptămână,
Își umplea cu apă mână
Și se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă,
Și de-i grâul răsărit,
Și de-i spicul aurit.
Era-n spic ca vrabia,
Era-n pai ca trastia!
Mânați, măi, hăi, hăi!

Troian iute s-a întors
Și din grajdi pe loc a scos
Un alt cal, mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian:
   Negru, ca corbul,
   Iute ca focul,
De nu-l prinde locul,
Cu potcoave de argint,
Ce sunt spornici la fugit.
Mânați, copii, hăi, hăi!

   S-a strâns fine
   Și vecine,
   Și toți finii
   Și vecinii,
Și vreo trei babe bătrâne
Care știau rândul la pâine,
   Și pe câmp i-a dus,
   Și pe toți i-a pus
La lucru pământului,
În răcoarea vântului.
Mânați, copii, hăi, hăi!

Ei cu stânga apuca
și cu dreapta sscera,
Și prin lan înainta
De părea că înota.
   Alții-n urma lor lega,
Snopuri nalte aduna
Și clăi mândre rădica,
Ce la soare se usca.
Mânați, măi, hăi, hăi!

Apoi carele-ncărca
Și pe toate le căra,
Și girezi nalde dura
În capul pământului,
În sterița vântului.
Apoi aria-și făcea
Și din grajdi mai aducea
   Zece iepe
   Tot sirepe,
   Și de păr că le lega,
   Și pe toate le mâna

Împregiurul parului,
Deasupra fățariului.
Mânați, măi, hăi, hăi!

Iepele mereu fugeau,
Funia se tot strângea,
De par iute agiungea!
Și grâul se triera,
Și flăcăi îl vântura,
Dimineața scutura,
Harabale încărca.
Mânați, copii, hăi, hăi!

Iară hoața cea de moară,
Când văzu atâte cară
Încărcate cu povară,
Puse coada pe spinare
Și plecă în fuga mare
La cea luncă de scăpare:
   Luncă mare
   Frunză n-are,
   Lunca mică
   Frunza-i pică.

Iar morariul, meșter bun,
Zărea moara prin cătun.
Și-și luă cojoc mițos
Și mi-l îmbrăcă pe dos,
Și-și luă ciocanu-n brâu,
Și mai luă și un frâu,
Apoi iute alerga,
Moara cu frâu-o lega
Ș-o apuca de câlcâi
De-o punea pe căpătâi
Și-i da cu ciocanu-n șele,
De-o așeza pe măsele.
Mânați, măi, hăi, hăi!

El o lua de lăptoc
Ș-o da iar îm văd, la loc.
Și turna deasupra-n coș
Grâu mărunțel de cel roș.
Grâul s-așeza pe vatră
Și din coș cădea sub peatră,
De sub peatră în covată
Curgea făină curată.
Mânați, copii, hăi, hăi!

Troian mult se bucura,
Zeciuială morii da,
Pe morariu îl dăruia,
Apoi călare suia
Și voios se înturna
Cu flăcăii ce mâna,
Iar boii se opintea
Și roțile scârțâia.
Mânați, măi, hăi, hăi!

Iată mândra giupâneasă,
Dochiana cea frumoasă,
C-auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor,
Scârțâitul carelor:
Și-n cămară că mergea,
și din cui își alegea
Sită mare și cam deasă
Tot cu pânza de mătase.
Sufleca ea mâneci albe
Ș-arăta brațele dalbe,
Și cernea, mări, cernea,
Ninsoare se așternea.
Pe sus tobele bătea,
Negurile gios cădea.
Mânați, măi, hăi, hăi!

Apoi mama plămădea
Ș-o lăsa până dospea;
Apoi colaci învârtea,
Pe lopată mi-i culca
Și-n cuptor îi arunca!
Apoi iară cu lopata
Rumeni îi scotea și gata.
Atunci ea-mpărțea vro cinci
La flăcăii cei voinici.
Și-mpărțea trei colăcei
La copiii mititei,
Iară mândrului bărbat
Îi dădea un sărutat.
Mânați. măi, hăi, hăi!

Cum a dat Dumnezeu, an,
Holde mândre lui Troian,
Astfel să dea și la voi,
Ca s-avem parte și noi.
Să vă fie casa-casă,
Să vă fie masa-masă!
Tot cu mesele întinse
Și cu fețele aprinse,
Tot cu casele grijite,
Cu buni oaspeți locuite.
Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți
   Ca merii,
   Ca perii
În mijlocul verii.
Mânați, măi, hăi, hăi!

Cătun – așezare țărănească mai mică decât un sat.
Mițos – cu fire lungi, crețe și bogate.
Șele – Partea din mijlocul spinării.
Lăptoc – Jgheab de scânduri prin care trece apa la moară pentru a învârti roata.
Vad – loc pe cursul unui râu care permite așezarea unei mori
Covată – ladă de scânduri în care curge făina la moară în timpul măcinatului.
Zeciuială – dare anuală către proprietar – aici către morar – la care erau supuși țăranii și care reprezenta a zecea parte din produse.
Înturna – a (se) înapoia, a (se) întoarce.
Giupâneasa = jupâneasă – soție de om înstărit.