Adverbul. Ce este adverbul? Adverb de loc, de timp, de mod
Adverbul este partea de vorbire care determină înțelesul unui verb, adjectiv sau al altui adverb, adăugând o precizare.
Adverbul nu se declină și nici nu se conjugă, adică nu-și schimbă forma în vorbire, oricare ar fi funcția lor sintactică.
În general, adverbele au în propoziție funcția sintactică de complement.
Exemple de adverbe și explicații:
a. Dă-ți de la buze buciumul deoparte.
b. Eu ți-aș cânta mutește.
c. Lovea diapazonul de colțul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă și, încruntând puțin din sprâncene, dădea ușor tonul: laaa!… Atunci izbucneau glasurile tinere.
d. Elevul era puțin timid.
e. Citește destul de bine.
Cuvintele deoparte, mutește, repede, puțin, ușor, atunci, bine determină verbele dă, aș cânta, ducea, încruntând și arată, dădea, izbucneau, citește.
a. împrejurarea în care se petrece acțiunea: deoparte, atunci;
b. caracteristica acțiunii (felul în care se face acțiunea): mutește, repede, puțin, ușor, bine.
Cuvântul puțin, din textul d, determină adjectivul timid și arată caracteristica însușirii.
Cuvântul destul determină adverbul bine.
Clasificarea adverbelor
După formă, adverbele pot fi:
– Adverbe simple: așa. bine, destul, abia, azi, mâine, acolo, aici etc.
– Adverbe compuse: după-masă, azi-noapte, mâine-seară, ieri-dimineață, astă-toamnă etc.
După înțeles, adverbul poate fi:
a. Adverb de loc:
Adverbe de loc: aici, acolo, departe, aproape, împrejur, undeva, deasupra, dedesubt, sus, jos, unde etc.;
Un adverb de loc arată unde se petrece acțiune.
Adverbul de loc răspunde la întrebare”unde”?
Ortografia adverbelor de loc
Unele adverbe de loc precum încotro, dincotro se scriu într-un singur cuvânt. Este greșit să-l legăm pe „o” prin liniuță pentru că el nu este articol nehotărât, ci face parte din corpul cuvântului. Nu este același lucru cu într-o (prepoziția „întru” și articolul nehotărât o). Următoarele adverbe se scriu într-un singur cuvânt: dinafară, dincoace, dincolo, dinainte, dinapoi, dindărăt, dinadins, deasupra, dedesubt, degeaba, degrabă, desigur, deopotrivă, devreme.
b. Adverb de timp:
Adverbe de timp: acum, atunci, astăzi, ieri, târziu, devreme, odată, îndată, când etc.;
Un adverb de timp arată când se întâmplă acțiunea.
Adverbul de timp răspunde la întrebarea „când”?
Ortografia adverbelor de timp
Substantivul „dată” în componența căror intră adverbe de timp, se scriu într-un singur cuvânt: odată (cândva), altădată (odinioară), câteodată, deodată, îndată, totodată, niciodată.
c. Adverb de mod
Adverbe de mod: așa, astfel, abia, alene, anevoie, bine, negreșit, da, nu aievea, degrabă, bărbătește, mutește etc.
Adverbul de mod răspunde la întrebarea”cum?”
Prin schimbarea valorii gramaticale, multe adjective se comportă ca un adverb de mod: scrie frumos (frumos – adverb), față de scrisul frumos (frumos – adjectiv), vorbește corect (corect – adverb), față de om corect (corect – adjectiv), se exprimă ușor (ușor – adverb), față de un planor ușor (ușor – adjectiv) etc.
Unele adverbe de mod se formează prin derivarea cu sufixe din substantive (românește – român), adjective (vitejește – viteaz) sau verbe (târâș – târâ).
Ortografia adverbelor de mod
Acele adverbe de mod formate din substantive sau verbe cu sufixul -iș se scriu fără -i la sfârșit: cruciș, târâș etc., spre deosebire de adverbele iarăși și totuși, care se scriu cu -i la sfârșit, pentru că sunt formate din „iară” + „totu” + „și”.
Adverbul nu este folosit pentru a exprima negarea unei acțiuni (nu citește, nu desenează etc.). Nu se analizează separat de verb.
În limba română unele adverbe provin din alte părți de vorbire.
Când un cuvânt arată însușirea unui obiect este adjectiv (mers greu), iar când arată însușirea unei acțiuni este adverb (merge greu).
Adverbele cum, unde, când, cât, care leagă, de obicei, propozițiile subordonate de regentele lor, având rol de conjuncție, se numesc adverbe relative:
Pionierii clasei noastre au sosit la locul stabilit când mai era o jumătate de oră până la începerea activității.
Când a sosit directorul școlii, am început sădirea pomilor.
Fiecare a lucrat unde i s-a indicat.
Unde pământul era mai uscat, gropile se săpau mai greu.
A săpat fiecare cum a fost stabilit de la început.
„Cum îți vei așterne, așa vei dormi.”
Când introduc propoziții interogative, cum, când, cât, unde, sunt adverbe interogative:
Când vii la noi?
Unde te duci?
Cum ai ajuns aici?
De la substantive, prin derivate, cu ajutorul sufixului -esc se formează adjective, iar cu ajutorul sufixului -ește se formează adverbe:
Adjective | Adverbe |
român-esc | român-ește |
bărbăt-esc | bărbăt-ește |
prieten-esc | prieten-ește |
țărăn-esc | țărăn-ește |
școlăr-esc | școlăr-ește |
Funcțiile sintactice ale adverbului
Funcțiile sintactice ale adverbului în propoziții:
– atribut: Excursia de azi a fost reușită.
– complemente circumstanțiale:
Seara citesc literatură.
Acolo și-a fixat domiciliul.
Nu l-am văzut niciodată.
Gradele de comparație ale adverbului
Gradele de comparație ale adverbului sunt întocmai ca ale adjectivului și au rolul de a exprima gradarea caracteristicilor sau a împrejurării.
Adverbele au trei grade de comparație:
– pozitiv (încet)
– comparativ (de superioritate – mai încet, de egalitate – la fel de încet, de inferioritate – mai puțin încet)
– superlativ (relativ de superioritate – cel mai încet, relativ de inferioritate – cel mai puțin încet, absolut – foarte încet).
Sursa: Ana Dumitrescu, Vasile Teodorescu – Adverbul. Adverbe de loc, Adverbe de timp, Adverbe de mod. Funcțiile sintactice ale adverbului. Gradele de comparație ale adverbului.