Conjuncția. Ce este conjuncția?

Conjuncția este partea de vorbire care leagă două părți de propoziție de același fel.

În textul de mai jos:

Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată.
Nu-ți vorbesc de gramatică și de aritmetică.

– cu este prepoziție simplă, leagă atributele pajuri și zmei de substantivul determinat, un basm;
– și leagă atributele cu pajuri, cu zmei;
– de este prepoziție simplă, leagă complementele gramatică și aritmetică de verbul determinat, nu vorbesc;
– și leagă între ele complementele de gramatică, de aritmetică.

Conjuncția și prepoziția sunt cuvinte de legătură.

Conjuncția leagă:

a) părți de propoziție de același fel:

subiecte:

Feciorii și fetele au întins hora.

atribute:

Este un om binevoitor dar nepriceput.

complemente:

Mergem la mare și la munte.

nume predicative:

Mărul este mic, dar dulce.

b) două propoziții (când leagă două predicate):

Copilul citește / și scrie.

Prepoziția leagă atributul și complementul de părțile de vorbire pe care le determină:

Un basm cu pajuri.

…vorbesc de gramatică.

Prepoziția nu este parte de propoziție, dar intră în alcătuirea părților de propoziție:

cu pajuri este atribut, exprimat prin substantiv precedat de prepoziție.

Conjuncția nu este parte de propoziție și nu intră în alcătuirea părților de propoziție.

După formă, conjuncțiile sunt:

– simple: și, iar, nici, ci, dar, să, de, dacă, fiindcă, încât, deci, sau, ori etc.;

– compuse: ca să, încât să etc.

Unele conjuncții simple provin din grupuri de cuvinte cu valoare de conjuncție: fiindcă (fiind + că), încât (în + cât) etc.

Conjuncția așadar, așezată în interiorul unei propoziții, se pune între virgule: Astăzi, așadar, ne întâlnim pe stadion.

Conjuncțiile însă și deci așezate în interiorul unei propoziții nu se despart prin virgulă: Ne-am împrietenit însă deodată.
                                                                                               (Cezar Petrescu, Năluca)

Deosebirea dintre conjuncție și prepoziție:

1) Conjuncția poate lega două propoziții.
Prepoziția nu poate avea acest rol.

2) Prepoziția cere ca substantivul care urmează să fie în cazul acuzativ, dativ sau genitiv.
Conjuncția nu are de-a face cu nici unul dintre cazuri.

3) Prepoziția face parte din structura complementului și a atributului, se analizează cu acestea.

Conjuncția care leagă părți de propoziție sau propoziții de același fel nu face parte din nici o propoziție, se află între ele (numai conjuncția care leagă propoziția secundară de o altă propoziție, pe care o determină, face parte din propoziția secundară și trebuie analizată în cadrul ei).

Observații:

1. Iar, nici, și pot avea valoare de conjuncție sau de adverb.
Sunt adverbe atunci când le rostim accentuat și au înțeles de sine stătător:
A venit iar la noi. (iar = din nou, iarăși)
Nu știe nici poezia aceasta. (nici = măcar)
Se sperie și de umbra lui. (și = chiar)

2. Este greșită o construcție ca aceasta:
Aflați despre noi căci suntem sănătoși.
(căci s-a folosit în locul lui că)

3. Conjuncțiile dar și însă nu pot fi folosite în aceeași propoziție, deoarece au același sens, sunt sinonime.

Sursa: Ana Dumitrescu, Vasile Teodorescu – Manual Limba Română – Conjuncția