La patrie de Gheorghe Asachi (1788 – 1869)

Poezie „La patrie” de Gheorghe Asachi

La patrie

de Gheorghe Asachi

Un viu dor ma-naripeaza si ma-ndeamna din giunie
Ca sa cerc pe alauta româneasca armonie.
Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein,
Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin.
Armoni-a strâns pe oameni în placuta societate,
Adunând pre ii din codruri în statornica cetate;
De cântarea lui Orfeos muntii Traciei s-umpleau,
Si de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau.
Însasi ruga de evlavie unei inimi credincioase
Catra Domnul se înalta pe aripi armonioase
S-o simtire leganata prin al muzelor organ,
Mângâieta, cursul trece pe al vietei ocean.
Spre virtute versu-mbie, despre rele face ura,
Fermacându-ni adapa d-o înalt-învatatura.
O, români, români ai Daciei, ce purtati un mândru semn
De-origina, istoria acum fie-ni îndemn!
În vechime maica Roma, ce-a fost doamna-n toata lume,
Ni-a lasat legi si pamânturi, vorba sa si-naltul nume.
Oare darul ce de timpuri si de barbari s-a pastrat,
Când senina soarta luce, fi-va astazi defaimat?
Nu, prin muze s-a virtutei dorul dulce si fierbinte,
În noi lumea sa cunoasca stranepoti romanei ginte.
Tu, Moldavio manoasa, ce pre mine ai nascut,
Adapost da giunei muze care ist vers a tesut;
Pe-nverzit si tânar laur, ce din tarna-acum rasare;
Cu puternic scut sa-l aperi de-a fortunelor turbare;
Cum va prinde radacina si în urma va-nflori,
Din a sale frunzi, cununa muza tie va urzi;
O cununa cungiurata de-ale vântei line raze,
Ce de foc, de fier, de timpuri, trainic soarta o pastreaza.
Când atunce al tau nume, nemurirei consfintit,
Va luci la fiii patriei, chiar ca-n ceri un nou planit.