Originea și evoluția omului

Originea și evoluția omului

În urma cercetărilor la nivel molecular, observațiile sugerează că primii strămoși ai omului s-au desprins din cei ai cimpanzeilor, în urmă cu aproximativ cinci milioane de ani. Fosilele care sunt cel mai probabil schelete ale strămoșilor omului provin din estul și sudul Africii.

În 1974, scheletul unui posibil strămoș, cu o vechime de trei milioane de ani, numit Australopithecus, a fost descoperit lângă Hadar, în Etiopia. Antropologii au descoperit că exemplarul era femelă și l-au botezat „Lucy“.

Lucy avea un craniu de antropoid și un creier mic, dar brațele ei erau scurte și putea să se deplaseze pe lungile membre inferioare. O familie de o specie asemănătoare a lăsat probabil în urmă, în urmă cu 3,6 milioane de ani, urmele fosilizate găsite la Laetoli, în Tanzania.

Nu este clar care sau dacă vreuna dintre speciile de Australopithecus a fost înrudită direct cu oamenii de azi. Totuși, o nouă specie care a apărut cu aproximativ 1,8 milioane de ani în urmă se înrudește aproape sigur direct cu omul.

În 1984, un grup de antropologi condus de Richard Leakey, a dezgropat scheletul unui copil în vârstă de 12 ani, lângă lacul Turkana din Kenya. Scheletul avea o vechime de 1,5 milioane de ani și aparținea unei specii numită Homo erectus care, în traducere, înseamnă „om biped“.

Apariția acestei specii este caracterizată de o modificare pregnantă a calității instrumentelor din piatră, de la pietre prelucrate primitiv până la topoare de mână și dălți cizelate atent. Homo erectus era un călător și un explorator, exemplarele răspândindu-se din Africa în Europa și până în China și Java.

Există dovezi care arată că ultimul capitol al evoluției omului a început în Africa, în urmă cu aproximativ 500.000 de ani. Similitudinile care apar în bagajul genetic al tuturor oamenilor existenți în prezent sugerează că aceștia au avut un strămoș comun în acea perioadă.

Schimbarea climei și gândirea lor iscoditoare i-au atras pe acești oameni către nordul Europei, bogat în tot felul de animale, dar confruntându-se încă cu efectele erei glaciare. La acea vreme, un Homo sapiens adaptabil învățase cu siguranță să aprindă focul.

În urmă cu aproximativ 200.000 de ani, o subspecie, numită de comun acord neanderthalieni, s-a mutat în Germania de astăzi și în vestul Europei. În urmă cu 35.000 de ani însă, acestora le-au luat locul adevărații oameni moderni.

Oamenii au schimbat fața Pământului. Cu creierii lor evoluați, aceștia au reușit să producă unelte și să comunice prin intermediul limbajului. Mărturii în sedimentele oceanelor atestă capacitatea oamenilor de a folosi focul și oferă indicii privind incendiile în masă din savanele africane.

În urmă cu aproximativ 10.000 de ani, se încheia ultima eră glaciară, iar schimbarea climei avea drept consecință faptul că omul nu se mai putea baza pe cirezile de animale sălbatice și pe pasunile naturale. În schimb, a început să facă defrișări, să planteze semințe și să păstorească vite.

Această perioadă a marcat începuturile agriculturii, iar sursele de hrană mai sigure au permis ca o parte a populației să construiască temple și palate, să fondeze primele cetăți și să se dezvolte din punct de vedere cultural și artistic, creând ceea ce se numește în prezent civilizație.

Sursa: Enciclopedia stiintelor, Kingfisher