Răspândirea budismului şi descoperirile geografice ale indienilor şi malaiezilor antici

Răspândirea budismului şi descoperirile geografice ale indienilor şi malaiezilor antici

Statele sclavagiste antice din India de nord (continentală), situate în bazinele fluviilor Ind şi Gange, între Himalaia şi munţii Vindhya, au avut încă în primul mileniu înaintea erei noastre legături comerciale pe uscat (cu caravanele) şi pe mare cu ţările iraniene şi cu Mesopotamia.

Desigur că mult mai strânse erau relaţiile comerciale şi culturale între India de nord şi cea de sud, unde în această epocă existau de asemenea state de mult închegate.

Răspândirea budismului

În statele sclavagiste timpurii din ambele părţi ale Indiei s-a consolidat cu multe secole înaintea erei noastre brahmanismul — religie care consfinţea deosebirile sociale prin sistemul castelor. Ca o reacţie împotriva acestui sistem din partea păturilor sociale asuprite, au apărut pe la mijlocul primului mileniu înaintea erei noastre câteva învăţături religioase; dintre ele cea mai mare importanţă în istoria, atât a Indiei propriu-zise, cât şi a Asiei răsăritene şi centrale a avut-o budismul.

Răspândirea Budismului în India (ca şi creştinismul mai târziu în apus) a fost folosită, în ultimele secole înaintea erei noastre, de către grupurile conducătoare drept un mijloc de luptă împotriva puternicei caste a preoţilor — brahmanii — şi ca un mijloc de a ţine în frâu masele populare, cărora li se predica supunerea faţă de stăpâni.

Regii şi nobilimea din statele sclavagiste sprijineau budismul şi contribuiau la răspândirea lui. În secolul al III-lea î.e.n., Aşoka, cârmuitorul imperiului indian Magadha, a folosit din plin pe călugării budişti ca misionari şi spioni pentru a stabili legături şi a-şi extinde influenţa, atât în ţările vecine, cât şi în cele îndepărtate, atât de pe continent, cât şi de pe insulele din Asia de sud şi de sud-est.

Într-unul din decretele sale, săpate în stâncă, el declară că şi-a trimis misionarii în Siria, Egipt, Cirenaica, Libia şi Grecia. În cronicile ceyloneze de la începutul erei noastre sunt amintiţi misionarii trimişi de el în Indochina şi în Ceylon unde, după moartea sa, budismul a devenit religia dominantă, păstrându-şi poziţiile până astăzi.

Descoperirile geografice ale indienilor şi malaiezilor antici

În primele secole ale erei noastre, misionari budişti indieni au pătruns prin trecătorile de mare altitudine în regiunile din munţii Himalaia şi în Tibet.

Ei au descoperit cursurile superioare ale marilor fluvii care izvorăsc de pe povârnişurile nordice ale munţilor Himalaia — Indul, Sutlej — cel mai mare afluent al acestuia şi Brahmaputra unde-au întemeiat o serie de mânăstiri. Ei au străbătut în diferite direcţii deşerturile din munţii înalţi ai Tibetului.

Din Bengal, misionarii budişti au găsit căile spre răsărit, spre Indochina, ajungând, prin regiunile de munte acoperite de păduri tropicale, în bazinele marilor fluvii indochineze Irawadi şi Salwen, în Indochina centrală (bazinul râului Menam) şi în acele părţi ale bazinului fluviului Mekong, care nu erau cunoscute încă de chinezi.

Cu toate că „poporul indian nu şi-a câştigat niciodată renumele de putere maritimă”, indienii au făcut mari descoperiri geografice în mările tropicale din Asia de sud şi sud-est. Ei au descoperit şi au colonizat insula Ceylon într-un trecut foarte îndepărtat.

La popularea ei au participat, nu atât popoarele din sudul Indiei, cât mai ales cele din nordul peninsulei. Dimpotrivă, peninsula Malacca şi numeroase insule din arhipelagul Malaia au fost descoperite de indienii din sud, mai iscusiţi în navigaţie.

Dintre marile insule ale Indoneziei, cea dintâi — datorită poziţiei sale geografice — a fost descoperită Sumatra, iar după aceea, Java. Coloniştii indieni au apărut pe insula Borneo în preajma secolului al IV-lea. În acel moment în Indonezia de vest şi centrală existau o serie de aşezări indiene, iar printre triburile locale se răspândiseră cultura indiană şi ambele religii de origine indiană — brahmanismul şi budismul (mai târziu înlăturate aproape pretutindeni de mahomedanism).

Este, însă, neîndoielnic că în ceea ce priveşte arta navigaţiei unele vechi triburi indoneziene (de pildă malaiezii) îi depăşeau pe indieni. Cu vasele lor cu pânze, uşoare şi stabile, malaiezii au fost aceia care au găsit drumul către toate insulele din Indonezia centrală şi de răsărit.

Ei au descoperit Borneo şi au populat regiunile de litoral, au descoperit şi colonizat insulele Celebes şi Moluce, au stabilit un comerţ pe mare cu micile insule situate şi mai la sud, au ajuns în insulele Filipine aşezate la nord de Indonezia cu mult înaintea spaniolilor şi portughezilor, iar spre răsărit au ajuns, probabil, până la ţărmurile Noii Guinee.

Malaiezii au navigat departe spre vest de Sumatra şi în primele secole ale erei noastre au traversat Oceanul Indian, au descoperit insula Madagascar pe care au colonizat-o.

Urmaşii acestor vechi colonişti malaiezi care s-au amestecat cu locuitorii băştinaşi — negroizi sunt malgaşii (populaţia băştinaşă de astăzi a Madagascarului), a căror limbă face parte din grupa malaieză-polineziană.

Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici – Răspândirea budismului şi descoperirile geografice ale Indienilor şi malaiezilor antici