Subiectul. La ce întrebări răspunde subiectul?

Subiectul

Subiectul este partea de propoziție care arată despre cine se vorbește în propoziție.

La ce întrebări răspunde subiectul?

Subiectul răspunde la întrebările: cine? ce? sau despre cine se vorbește în propoziție.


Exemple:
1. Ioana face curățenie în clasă.
2. Ea udă florile.
3. Pe bănci, elevii așează carțile.
4. În fața băncilor se află catedra.
5. Mâine, Nicușor va șterge praful.

În prima propoziție se vorbește despre Ioana.

Acest cuvânt este o parte de propoziție și o aflăm foarte ușor cu ajutorul întrebării cine?

Cine face curățenie în clasă? (Ioana)

În a doua propoziție se vorbește despre ea (care ține locul cuvântului Ioana). Cine udă florile? (ea)

În propozițiile următoare, de asemenea, se vorbește despre: elevii, catedra, Nicușor. Aflăm aceste parți de propoziție punând întrebarea cine?, întrebarea ce? sau întrebarea despre cine se vorbește în propoziție?

Cuvintele despre care ni se comunică ceva în propozițiile de mai sus se numesc subiecte. Subiectul este o parte de propoziție.

În primele două exemple, subiectul se află la începutul propoziției.

În propozițiile a treia și a cincea, subiectul se află la mijlocul propozițiilor, iar în cea de-a patra la sfârșit.


Subiectul poate fi exprimat prin:

substantiv în N. (comun și propriu)
Ploaia încetase.
Olguța se ridică de pe pat.

numeral în N. (cardinal și ordinal)
Nu cânta una, cântau zece, cincisprezece.
Al doilea a rămas pe loc.

pronume în N. (personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ, nehotărât, negativ)
El e domnul cel vestit.
– He, he! Să fie sănătos dumnealui.
O, asta nu se va trece așa!
Cineva a tras semnalul de alarmă.

verb la infinitiv
Nu se poate ști¹/ cine a tras manivela²/.

– verb la supin:
E ușor de constatat acest lucru.

Felurile subiectului:

simplu (exprimat printr-o singură parte de vorbire):
Dar deodată se aud bubuituri în ușa compartimentului.

multiplu (exprimat prin două sau mai multe părți de vorbire de același fel sau diferite, în relația cu același predicat):
Aici stejarii, brazii și fagii trufași înalță capul lor spre cer.

inclus (dedus din desinențele de persoana I și a II-a, singular și plural, ale verbului predicat):
Și ascult de la răcoare Pitpalacul. (cine? – eu)
Și stăpânirea țării noastre cu nimenea n-o împărțim. (cine? – noi)
Te-nalți în slăvi mai sus ca niciodată. (cine? – tu)
Auzit-ați de-un viteaz… (cine? – voi)

subânțeles (dedus din context, din propozițiile anterioare în care este exprimat):
Olguța răsuci cheia¹/, apăsă clanța²/ și / răsări în prag³/. (în propozițiile 2 și 3 subiectul e subânțeles din propoziția 1: cine apasă? cine răsări? – Olguța, ea)

Observație:

Subiectul se poate afla în orice loc al propoziției.

1. Între componentele subiectului multiplu se pune virgulă sau conjuncția și:
Elena, Maria și Ioana se pregătesc pentru lecții.

2. Nu trebuie confundat complementul care răspunde la întrebarea ce?, aflat înaintea predicatului, cu subiectul care răspunde la aceeași întrebare, aflat după predicat:
Zăpada o spulberă vântul.
zăpada: Ce? – Complement
vântul: ce? (cine?) – subiect

3. Stă întotdeauna în cazul nominativ.

Subiectul nu este exprimat în următoarele împrejurări:
a) când este subînţeles din cele spuse mai înainte;
b) când este inclus în desinența verbului (sunetele care, la verb, servesc pentru formarea persoanelor și a numerelor).

Când predicatul prepoziției este un verb impersonal, care redă fenomene ale atmosferei (a ploua, a tuna, a fulgera, a ninge etc.), propoziția nu are subiect, deoarece acțiunea exprimată de astfel de verbe nu poate fi atribuită unei persoane:
Când plouă, pe câmp se întrerupe orice activitate.

A fost articolul de ajutor?

11 / 7

%d blogeri au apreciat: