Pronumele. Exemple

Pronumele

Pronumele este partea de vorbire flexibilă care ține locul unui substantiv (nume de ființă sau de lucru).


Exemplu:

   În drum spre casă, Sorin discută cu Mihăiță, noul său coleg de bancă:

   – Eu sunt fiu de miner. Tata lucrează într-o mină din Valea-Jiului. El este fruntaș în muncă. Tu nu-l cunoști. Colegii lui de muncă l-au ales șef de echipă. El este unul dintre cei mai harnici mineri. Mie îmi place mult meseria de miner. Tata va face și pe mine miner. Am să țil arăt și ție într-o zi. Mama este și ea muncitoare, dar textilistă.

În textul de mai sus, cuvintele roșii sunt folosite în locul unor substantive: Sorin, tata, Mihăiță, mama.

Cuvintele eu, mie, îmi, mă, mine țin loc substantivelor Sorin, numele băiatului care vorbește. Cuvintele, tu, ți-, ție se află în locul substantivelor Mihăiță. Cuvintele el, -l, lui, l- țin locul substantivului tata, iar cuvântul ea ține locul substantivului mama.


Clasificarea pronumelui

Datorită schimbării formei după persoana, pronumele se împarte în pronume cu forme personale și pronume fără forme personale.

Pronumele cu forme personale:

Pronumele cu forme personale își schimbă forma după persoană, iar cand se analizează se menționează persoana acestuia.

pronume personal (propriu-zis) (eu, tu, el, noi, … mie, ție, … etc),
pronume personal de politețe (dumneata, dumneavoastră, dumneasa, … etc),
pronume reflexiv (îmi, mă, îți, ne, vă, … etc),
pronume de întărire (însumi, însuți, însuși, … etc),
pronume posesiv (al meu, al tău, al său, al nostru, … etc),

Pronumele fără forme personale:

Pronumele fără forme personale nu își schimbă forma după persoană și nu se precizează persoana acestuia când este analizat.

pronume demonstrativ (acesta, aceștia … acela, aceia …același, aceiași … cestălalt, ceștilalți … celălalt, ceilalți …),
pronume nehotărât (unul, alții, toți, toate, oricare, orice …),
pronume negativ (nimeni, nimic, niciunul, niciuna),
pronume interogativ (care, cine, ce, cât, câți, câte …),
pronume relativ (care, cine, cât, câți, câtă, câte…).

Cazurile și funcțiile sintactice ale pronumelui:

nominativ: subiect, nume predicativ, atribut apozițional
acuzativ: complement direct, complement indirect, complement de agent, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de mod, complement circumstanțial de cauză, nume predicativ, atribut prepozițional
genitiv: atribut genitival, atribut prepozițional, nume predicativ, complement indirect, complement circumstanțial de cauză, complement circumstanțial de timp, complement circumstanțial de loc
dativ: complement indirect, nume predicativ, atribut pronominal, complement circumstanțial de loc, complement circumstanțial de timp

Observații:

Pronumele apare în scris:
a) fie ca un cuvânt întreg de sine stătător: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei, ele, mine, ne, nouă, ție, îți, tine, te, vouă, vă, lui, lor etc;
b) fie ca un cuvânt scurtat care, atunci când se rostește împreuna cu un cuvânt alăturat, se scrie cu liniuță de unire: -mi, -mă, ți-, -te, -vă, ne-, -i, -l, le-, etc.

A fost articolul de ajutor?

0 / 2

%d blogeri au apreciat: