Analiza sintactica a propoziției. Exemple


Analiza sintactica a propoziției

Analiza sintactica a propoziției

Analiza sintactică a propoziției constă atât în cunoașterea funcției sintactice a cuvintelor în propoziție, cât și a raporturilor care se stabilesc între diferitele părți de propoziție.

Ca și fraza, în propoziție se stabilesc, între diferite părți ale acestora, raporturi de coordonare și raporturi de subordonare.

În raport de coordonare se găsesc mai multe părți de propoziție de același fel: nume predicative, subiecte, atribute sau complemente.

În raport de subordonare se găsesc atributele și complementele față de cuvintele pe care le determină, deci cuvântul determinant față de cel determinat.

Ca părți principale ale propoziției, subiectul și predicatul, care se găsesc pe același plan, nu se află nici în raport de coordonare, nici în raport de subordonare unul față de altul.

Deși ambele sunt părți principale de propoziție, datorită faptului că, în general, orice propoziție trebuie să aibă predicatul exprimat, ori de câte ori se face analiza sintactică a propoziției, se va ține seama în primul rând de prezența acestuia.

Numai după stabilirea predicatului se procedează și la precizarea subiectului, care poate fi exprimat, neexprimat sau poate lipsi.

În cazul în care subiectul este exprimat, celelalte părți de propoziție gravitează sau se grupează în jurul lui sau al predicatului. Se pot distinge atunci două grupuri de determinanți:

a) grupul determinanților cuvântului (cuvintelor) prin care este exprimat subiectul;

b) grupul determinanților verbului sau numelui predicativ prin care se exprimă predicatul.

La rândul lor, acești determinanți (atribute sau complemente) pot fi determinați de alte părți de propoziție.

Se formează astfel o înlănțuire strânsă, logică, între diferitele părți ale propoziției, care constituie un tot, în vederea exprimării mai succinte sau mai complexe a unei idei, pentru a se face o comunicare cât mai clară, completă, logică sau afectivă. La aceasta contribuie mult și topica (ordinea cuvintelor în propoziție). Unele propoziții sunt independente, altele intră în alcătuirea frazelor.

Oricare ar fi situația lor, analiza sintactică a propoziției se realizează la fel.

Cum părțile de propoziție se exprimă prin cuvinte, adică prin părți de vorbire, care în procesul comunicării își schimbă forma, o analiză sintactică, fără cea morfologică, este incompletă.

Pentru ca analiza sintactică a propoziției să fie bine efectuată, indicăm aici, în linii mari, tehnica care trebuie urmată în analiză.

a) Se precizează în primul rând predicatul.
b) Cu ajutorul predicatului se stabilește subiectul, dacă este exprimat.
c) Se delimitează părțile de propoziție care determină cuvântul prin care este exprimat subiectul.

Se procedează la fel și pentru predicat.
În caz că subiectul lipsește, se stabilesc diferiți determinanți ai predicatului și cei ai acestora.

d) Se are în vedere faptul că prepozițiile și conjuncțiile, locuțiunile prepoziționale și cele conjuncționale, vocativele, articolele și interjecțiile (cu unele excepții) nu au funcții sintactice. De aceea, ele se analizează împreună cu cuvintele pe care le însoțesc. De asemenea, adverbul negativ nu se analizează împreună cu cuvântul pe care îl neagă (de obicei un verb).

e) Se precizează raporturile care se stabilesc între diferite părți de propoziție, marcându-se, atunci când este cazul, prin săgeți sau acolade.

f) Se ține seama de semnele de punctuație, în special de virgulă, care ajută la înțelegerea diferitelor raporturi ce se stabilesc între unele părți de propoziție.

*

Analizele se pot face oral sau în scris.

Există diferite moduri de a efectua în scris analiza sintactică a propoziției:

1. Se ia fiecare cuvânt și se precizează funcția lui în propoziție și partea de vorbire prin care este exprimată aceasta.

2. Se notează deasupra cu litere mari părțile de propoziție, folosind prescurtările respective (SB=subiect, PR=predicat, AT=atribut, CD=complement direct, CI=complement indirect, CL=complement circumstanțial de loc, CT=complement circumstanțial de timp, CM=complement circumstanțial de mod, CZ=complement circumstanțial de cauză, CS=complement circumstanțial de scop) și cu litere mici părțile de vorbire (s=subiect, adj.=adjectiv, pron.=pronume, vb.verb, adv.=adverb, prep.=prepoziție, conj.=conjuncție, interj.=interjecție sau și mai simplu: s, a, p, v, adv., prep., conj., interj.).

Este bine ca inițialele cu care se notează părțile de propoziție să se treacă deasupra, iar cele cu care se desemnează părțile de vorbire, dedesubtul cuvintelor respective.

3. Uneori, se obișnuiește, pentru simplificare, să se facă numai schema, așa cum vom vedea mai departe.

Schemele pot fi liniare, adică cu toate cuvintele pe același plan, sau pe mai multe planuri, în funcție de raporturile care se stabilesc între diferite părți de propoziție.

Analiza sintactica schema liniara
Analiza sintactica raporturile dintre partile de propozitie

Sursa: Ion Popescu – Limba Română-Gramatică, Editura didactică și pedagogică București 1984 – Analiza sintactică a propoziției

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.