Aparitia presei in Romania
Un rol important in promovarea unei literaturi inaintate si in raspandirea ideilor revolutionare l-au avut ziarele si revistele epocii.
Incercari de infiintare a unor ziare si reviste romanesti dateaza de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Astfel, medicul transilvanean Ion Molnar-Piuariu cere, in mai multe randuri, invoirea guvernului sa tipareasca ziare pentru tarani.
In 1827 apare primul ziar in limba romana, Fama Lipskii, din care nu s-a descoperit pana in prezent decat un singur numar. Bazele presei romanesti au fost puse in Tara Romaneasca de Ion Heliade Radulescu, in Moldova de Gheorghe Asachi si in Transilvania de Gherghe Baritiu.
In 1829 apare la Bucuresti, sub redactia lui Ion Heliade Radulescu, Curierul Romanesc. Gazeta isi propune ca pe langa informatii politice si comerciale sa publice si „insemnari pentru cresterea si sporirea litaraturii romanesti„. Deoarece scrierile literare se inmultesc, se simte nevoia unui supliment. Acest supliment literar denumit Curierul de ambe sexe (1837).
In Moldova, Gheorghe Asachi editeaza in 1829 Albina Romaneasca, careia din 1837 ii adauga suplimentul literar Alauta romaneasca.
La fel se petrec lucrurile si in Transilvania, unde in 1838, sub conducerea lui Gheorghe Baritiu, apar la Brasov oublicatiile: Gazeta de Transilvania si suplimentul ei, Foaie pentru minte, inima si literatura.
O importanta deosebita pentru dezvoltarea unei literaturi originale in limba romana o are revista Dacia literara, ce apare in 1840, la Iasi, sub conducerea lui Mihail Kogalniceanu.
In primul numar al revistei, in articolul-program intitulat Introductie, Mihail Kogalniceanu se declara adeptul unei literaturi originale, in limba romana:
„Dorul imitatiei s-a facut la noi o manie primejdioasa, precum ca omoara in noi duhul national. Aceasta manie este mai ales covarsitoare in literatura. Mai in toate zilele ies de sub teasc carti in limba romaneasca. Dar ce folos! Ca sunt numai traductii din alte limbi si inca si acelea de-ar fi bune. Traductiile insa nu fac o litaratura. Noi vom prigoni cat vom putea aceasta manie ucigatoare a gustului original, insusirea cea mai pretioasa a unii literaturi”.
Kogalniceanu recomanda scriitorilor sa-si aleaga pentru operele lor subiecte din istoria nationala, din frumusetile naturii, din folclor:
„Istoria noastra are destule fapte epice, frumoasele noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si poetice, pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la alte carti”.
Revista se intituleaza Dacia literara pentru ca isi propune sa obtina colaborarea scriitorilor de pe tot cuprinsul locuit de romani, de pe intregul teritoriu al fostei Dacii, ocupandu-se in exclusivitate de literatura:
Introductia este strabatuta de ideea unitatii culturale:
„Literatura are trebuinta de unire, iar nu de dezbinare; cat pentru noi dar, vom cauta sa nu dam cea mai mica pricina, din carea s-ar putea isca o urata si neplacuta reunire. In sfarsit, talul nostru este realizatia dorintii ca romanii sa aiba o limba si o literatura comuna pentru toti”.
Kogalniceanu militeaza pentru o critica obiectiva care sa aprecieze opera literara pe deasupra animozitatilor ce exista uneori intre scriitori. Autorul Introductiei este pentru o colaborare rodnica, combatand polemicile sterile:
„Critica noastra va fi nepartinitoare, vom critica cartea, iar nu persoana. Vrajmasi a arbitrarului nu vom fi arbitrari in judecatile noastre literare. Iubitori a pacei, nu vom primi nici in foia noastra discutii ce ar putea sa se schimbe in vrajbe”.
Importanta revistei Dacia literara consta in primul rand in faptul ca a indicat un program fundamental in dezvoltarea literaturii noastre din secolul al XIX-lea.
Interzisa dupa trei numere de la aparitie, Dacia literara este continuata de Propasirea, aparuta in 1844. Titlul acestei publicatii este suprimat de cenzura, revista aparand numai cu subtitlul Foaie stiintifica si literara.
Tot acum se editeaza reviste de specialitate, in care apar studii si documente referitoare la istoria poporului roman. Kogalniceanu editeaza in 1840-1841 (vol. I) si 1845 (vol. II) la Iasi Arhiva romaneasca, iar N. Balcescu si August Treboniu Laurian fac sa apara in 1845 publicatia intitulata Magazin istoric pentru Dacia.
In timpul revolutiei de la 1848 apar ziare ca Pruncul roman si Poporul suveran – la Bucuresti, Nationalul – la Craiova, iar in 1849 Espatriatul – la Brasov. La Poporul suveran, de sub redactia lui D. Bolintineanu, colaboreaza: N. Balcescu, Cezar Boliac, Gr. Alexandrescu si alti scriitori militanti pentru idealurile revolutiei. In articolul-program al acestui ziar se mentioneaza:
„Tinta acestui jurnal este a sprijini drepturile poporului roman. Glasul sau se va ridica cu energie contra tiraniei… Redactia acestei foi va primi orice plangere dreapta a cetatenilor si va face sa rasune coloanele sale in favorul celor nedreptatiti. Va avea drept tinta, asemenea, unirea provinciilor romane si tot ceea ce va putea duce Romania la fericire si marire”.
Este semnificativ faptul ca Proclamatia de la Islaz apare in acelasi numar al revistei Foaie pentru minte, inima si literatura din Brasov, care publica marsul revolutionar al lui Andrei Mureseanu, Desteapta-te romane, cu titlul Un rasunet.
La Paris, in 1850, Balcescu grupeaza pe emigrantii romani in jurul revistei Romania viitoare.
Pe aceeasi linie de preocupari cu Dacia literara, Alecsandri editeaza in 1855 revista Romania literara, la care colaboreaza: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, M. Kogalniceanu, C. Negruzzi, A. Russo, Gr. Alexandrescu si altii.
Presa din perioada pregatirii si desfasurarii revolutionarilor de la 1848 a contribuit la dezvoltarea culturii noastre nationale, la mobilizarea fortelor progresiste in vederea luptei revolutionare. La ziarele si revistele din aceasta perioada au colaborat cei mai importanti scriitori ai epocii: M. Kogalniceanu, N. Balcescu, V. Alecsandri, C. Negruzzi, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, C. Boliac etc.
Colaborarea scriitorilor dintr-o provincie la publicatiile din alta provincie (de pilda, N. Balcescu la Propasirea) anticipeaza pe cale culturala unirea politica, care va fi realizata in 1859.
Sursa: Viorel Alecu, Alexsndru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969
