Lipirea tare

a. Materiale utilizate la lipirea tare. Aliajele de lipit folosite la lipirea tare sunt foarte diferite in privinta compozitiei chimice, alegerea lor facandu-se in special, pe baza naturii metalului de baza, astfel:

  • pentru aluminiu si aliajele sale: aliaje Al-Si;
  • pentru cupru si aliajele sale: aliaje Cu-P, Cu-P-Ag;
  • pentru nichel, cupru si aliajele lor: aliaje Cu-Zn;
  • pentru aliaje feroase: aliaje Cu-Zn; Ag-Cu-Zn;
  • pentru fonta: aliaj monel (Cu-Ni).

Dintre aliajele amintite, o mare raspandire o au alamele pentru lipire (aliaje Cu-Zn, eventual cu adaosuri de Si sau Sn) si aliajele cu argint (Ag-Cu-Zn), ultimele rezistand bine la coroziune si la solicitari mecanice.

Fluxurile utilizate la lipirea tare au la baza, in majoritatea cazurilor, boraxul (Na2B4O7), care, in stare topita (783 grade celsius), dizolva oxizii multor metale si, in special. oxizii cuprului. pentru intensificarea activitatii fluxului pe baza de borax se adauga acid boric (H3BO3), iar pentru reducerea temperaturii de topire, clorura de zinc (ZnCl2) si fluoruri (NaF, KF). In afara de aceste substante, in fluxuri se mai introduc hidroxizi alcalini (NaOH, KOH), care absorb umiditatea.

b. Tehnologia lipirii tari. Principalele operatii utilizate la lipirea tare sunt asemanatoare celor de la lipirea moale.

1) Pregatirea pieselor iun vederea lipirii nu necesita curatiri atat de ingrijite ca la lipirea moale, deoarece din cauza temperaturii ridicate, o mare cantitate de oxizi este dizolvata. Se va avea grija totusi ca petele de grasime, de vopsea sau de lac sa fie neaparat indepartata.

In timpul lipirii, piesele trebuie sa fie in contact, solidarizarea prin menghine sau prin dispozitive speciale.

O mare importanta o are asigurarea unor jocuri corespunzatoare intre piesele ce se asambleaza, astfel incat sa se obtina spatii in care va patrunde aliajul de lipit. Aceste jocuri difera de la caz la caz, functie de natura metalului de baza si a celui de adaos. Astfel, de exemplu, la lipirea cu alama a pieselor din otel, jocul este de 0,05-0,25 mm, iar la lipirea cu aliaje de argint, de 0,02 – 0,15.

2) Incalzirea pieselor si depunerea aliajului de lipit se realizeaza prin mai multe metode, dintre care mai raspandite sunt doua: lipirea cu flacara oxigaz si lipirea in cuptor.

Lipirea cu flacara oxigaz consta in asezarea pieselor in pozitia de lipire, acoperirea locului de lipit cu flux si incalzirea pieselor cu ajutorul unui arzator; metalul de adaos sub forma de vergele este dus la locul imbinarii dupa ce temperatura pieselor a atins valoarea optima.

Lipirea in cuptor, folosita frecvent in productia de serie, consta in introducerea in cuptor a pieselor pregatite pentru lipire. Ele sunt asezate in pozitia de imbinat, imobilizate, iar metalul de adaos se aseaza in rostul imbinarii sub forma de placute sau de sarma; locul imbinarii se acopera cu un strat de flux.

c) Domeniul de utilizare. Lipirea tare se aplica la imbinarea pieselor mai greu solicitate, rezistenta la rupere a aliajului de lipit putand atinge valori de ordinul a 50 daN/mm patrati. Prin lipire tare se pot asambla piese din majoritatea metalelor si a aliajelor feroase si neferoase cu temperaturi de topire ridicate.

Lipirea tare se aplica pe scara larga la imbinarea tevilor si a conductelor pentru apa, carburanti, aer comprimat, la instalatii chimice, autovehicule, biciclete, motociclete, scule aschietoare etc.

Autor: Tehnologia asamblarii si montajului (I. Gheorghe, M. Voicu, I Paraschiv)

%d blogeri au apreciat: