Viața lui Grigore Alexandrescu (1810 – 1885)


Grigore Alexandrescu

Grigore Alexandrescu este al treilea cântăreț al ruinelor Târgoviștei, după Heliade și Cârlova, născut în 1810. Copilăria și-o petrece în orașul natal, învățând greaca modernă cu dascăli greci. Cunoaște bine greaca veche, putând recita pe dinafară pe Anacreon si scene întregi din Sofocle și Euripide. Citise de asemenea cărțile populare românești, Alexandria și Istoria lui Arghir.

După moartea părinților, poetul vine în 1830 la București, fiind găzduit de un unchi, părintele Ieremia, într-un beci aflat sub scara Mitropoliei.

În 1831 este înscris la cursurile de limba și literatura franceză ale profesorului Vaillant. Aici este coleg cu C.A. Rosetti și Ion Ghica. Acesta din urmă ne lasă amintirile interesante despre poetul târgoviștean într-o scrisoare către Vasile Alecsandri.

Cerându-i să recite Epistola lui Boileau către Molière, Alexandrescu trezește admirația profesorului și colegilor printr-o perfectă cursivitate și dicțiune.

Împrietenit cu Ion Ghica, cunoaște în casa acestuia pe poetul Iancu Văcărescu, căruia-i recită toate poeziile dintr-o culegere intitulată Poezii alese din ale lui D. Marelui logofăt I. Văcărescu. Poetul a fost impresionat de poezia Epistola D.I.V., autorul “Primăverei amorului”, pe care Gr. Alexandrescu i-o dedică de ziua numelui.

Grigore Alexandrescu continua cursurile Colegiului “Sf. Sava”, locuind în acest timp la Heliade Rădulescu, așa cum relatează Ion Ghica.

Primele poezii ale lui Grigore Alexandrescu au fost publicate în cursul anului 1830, în paginile Curierului românesc. În curând apare primul volum de versuri al poetului, intitulat Eliezer și Neftali (1832). Acest volum cuprinde tălmăciri și poezii originale.

În anii 1833-1835 Grigore Alexandrescu participă la activitatea Societății filarmonice. Contactul cu Câmpeanu, membru al Societății filarmonice, pe atunci maior în armata națională, determină pe Alexandrescu să se înroleze, la sfârșitul anului 1834, ca iuncar, apoi ca ofițer.

Legătura cu membrii filarmonicii, care ii propuneau sa îmbogățească repertoriul teatral în limba română, determină pe Alexandrescu să traducă piesele Alzira si Meropa de Voltaire.

Poetul participă la adunările societății secrete care luase ființă în cadrul filarmonicii și care urmărea răsturnarea regimului feudal al lui Alexandrescu Ghica. În aceste împrejurări s-a format conștiința de artist și de cetățean a lui Grigore Alexandrescu.

Ca militar, poetul a fost întâi la dejurstvă, apoi la Focșani, pentru a controla pașapoartele și a ține socoteală turmelor de oi care trec granița. Impresiile culese aici ne sunt cunoscute din Epistola D.I.C. (Ion Câmpeanu).

În 1840 a fost arestat sub pretextul ca ar fi luat parte la acțiunea revoluționară împotriva lui Al. Ghica și pentru poezia Anul 1840. Doi ani mai târziu, în 1842, îi apare la Iași un volum de poezii. În același an călătorește cu I. Ghica la mănăstirile din Oltenia. Această călătorie îi sugerează temele poeziilor: Umbra lui Mircea. La Cozia, Răsăritul lunii. La Tismana și Mormintele. La Drăgășani. În Memorial de călătorie sunt descrise toate împrejurările acestei excursii interesante și rodnice pentru activitatea poetului.

Anul 1848 îl găsește pe Grigore Alexandrescu printre revoluționari, numele lui figurând printre redactorii Poporului suveran, dar nu a jucat un rol important în timpul revoluției.

În timpul domniei lui Cuza, Alexandrescu deține postul de director în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice.

Face parte în 1860 din Comisia centrala de la Focșani. Aici se îmbolnăvește de o boală grea, care l-a ținut, așa cum se exprima I. Ghica “aproape un sfert de secol, mort între cei vii“. Moare în noiembrie 1885.


Sursa: Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura română – Editura didactică și pedagogică București 1969 – Viața lui Grigore Alexandrescu (1810 – 1885)

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: