Viața lui Vasile Alecsandri (1818-1890)
Vasile Alecsandri (născut în iunie 1818) este scriitorul cu opera cea mai bogată în literatura secolului al XIX-lea.
Întâmplările copilăriei fericite sunt povestite într-o scrisoare către Ion Ghica, în care este evocată figura lui Vasile Porojan, fiu de rob țigan, isteț tovarăș de joacă, meșter neîntrecut în confecționarea și înalțarea zmeilor.
Întâiul dascăl i-a fost călugărul maramureșean Gherman Vida, cel care purtase peste munți, în traistă, un manuscris al cronicii lui Șincai. Călugărul locuia în casa Alecsandri, unde venea sa ia lecții și Mihail Kogălniceanu. De aici, tinerii trec în 1828 la pensionul francezului Cuénim, ce se afla la marginea lașului.
În 1834, Vasile Alecsandri pleacă la Paris cu un grup de tineri din care făceau parte, printre alții, Alexandru Cuza, viitorul domn, și pictorul Ion Negulici. Aici se împrietenește cu Ion Ghica și ceilalți tineri munteni veniți la studii în capitala Franței. Vasile Alecsandri studiază, pe rând, medicina și dreptul, care nu-l atrag. Frecventează, în schimb, teatrele și începe, încă de atunci, să scrie în limba franceză.
În 1839 se întoarce în țară. Sosit la Iași, Vasile Alecsandri intră în viața publică. Este numit de domnitor "șeful mesei pensiilor".
În vara anului 1842 Vasile Alecsandri călătorește prin Munții Moldovei. Cu acest prilej descoperă frumusețile poeziei populare, despre care citise articole în Dacia literara și despre care discutase cu Negruzzi, Kogalniceanu și Russo.
Primind direcția teatrului din Iași (1840), împreună cu M. Kogalniceanu și C. Negruzzi, scriitorul își dă seama de necesitatea întocmirii unui repertoriu național:
În Iorgu de la Sadagura, prima sa piesa originală, îi critică pe cei care disprețuiau tot ce este național: "limba, obiceiuri, distracții, până și Moldova însăși".
Vasile Alecsandri a avut un rol important în mișcarea revoluționară din martie 1848 de la Iași. El a participat direct la evenimente, după unii a redactat singur petiția către Mihail Sturdza. În aceste momente de avânt patriotic, Alecsandri compune poezia Deșteptarea României, cu caracter revoluționar și unionist.
După înfrângerea mișcării, Vasile Alecsandri se îndreaptă spre Hangu, apoi trece munții în Transilvania. La Brașov, unde se stabilește. Alecsandri publică broșura intitulată: În numele Moldovei, a omenirii și a lui Dumnezeu, în care protestează împotriva samavolniciilor de care s-a folosit Mihail Sturdza pentru a ține Moldova în lanțuri și întunecime. Moldovenii care se aflau în Brașov, alcătuiesc doua acte de mare însemnătate: o proclamație împotriva lui Mihail Sturdza și un program de revendicări, Prințipiile noastre pentru reformarea patriei. Din Brașov Alecsandri pleacă la Cernăuți și de aici în Franța.
Reîntors în țară, poetul își consacră din nou activitatea marilor evenimente politice.
În 1855 apare revista Romania literară, continuatoarea tradițiilor Daciei literare. Cea mai importantă preocupare a revistei a fost propagarea ideii unirii. În paginile ei au publicat: Vasile Alecsandri, Bolintineanu, C. Negruzzi, Grigore Alexandrescu, Al. Odobescu și alții.
După Unirea Principatelor, poetul devine ministru de externe sub Cuza și agent diplomatic în Occident.
Eroismul soldaților și ofițerilor români în Războiul pentru Independență este elogiat în culegerea de poezii Ostașii noștri. Astfel, Vasile Alecsandri poate fi socotit rapsodul tuturor marilor evenimente din timpul vieții sale.
Vasile Alecsandri își petrece restul zilelor între călătoriile frecvente în capitala Franței și izolarea voluntară la Mircești, unde are răgazul să scrie cea mai mare parte a operelor din această perioadă.
În ultimii ani ai vieții, poetul se bucură de un prestigiu literar unanim recunoscut. El este regele poeziei, așa cum îl caracterizează Eminescu în Epigonii:
Ș-acel rege-al poeziei, vecinic tânăr și ferice...
Vasile Alecsandri a murit la Mircești în august 1890.
Sursa: Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura română – Editura didactică și pedagogică București 1969 – Viața lui Vasile Alecsandri