Viața lui Costache Negruzzi


Costache Negruzzi

Costache Negruzzi s-a născut în 1808 la Trifeștii Vechi, în județul Iași și a fost creatorul prozei artistice, autorul celei mai valoroase nuvele istorice din literatura noastră.

Tatăl său, paharnicul Dinu Negruț, om iubitor de cultură, avea o bibliotecă bogată pentru vremurile acelea.

Costache Negruzzi învață cu dascăli care îi predau acasă cunoștințe de greacă și franceză. Astfel, la 13 ani, citea în grecește pe Homer și Euripide, dar nu putea descifra slovele chirilice din cărțile românești ce se aflau în biblioteca tatălui său.

Neplăcut surprins de această constatare, paharnicul Dinu își duce fiul la examenul public ce se ține la Seminarul de la Socola, în clasa dascălului Ion Alboteanu.

Dascălul, angajat să-l învețe pe tânărul fiu de boier scrierea și citirea limbii române, dă dovadă de un pedantism revoltător, socotind necesar să înceapă învățătura de la primele noțiuni, adică de la predarea slovelor, astfel că, indignat, copilul învață singur să citească, folosindu-se de lucrarea lui Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia.

Această scenă este narată cu un inimitabil umor în schița Cum am învățat românește.

În 1821, din cauza Eteriei, Dinu Negruț se refugie cu familia peste Prut.

În primăvara anului 1822, ducându-se la Chișinău să-și găsească rudele și cunoscuții, Dinu Negruț își aduse și fiul. Aici se afla și poetul rus Alexandru Puskin, din care Negruzzi va traduce mai târziu Șalul negru și Carjaliul.

Înapoindu-se în țară în 1823, familia Negruț găsi casa prădată de ieniceri. Tatăl își pierduse averea, astfel că, murind în 1826, datoriile trecură asupra fiului, care fu silit sa intre într-o slujbă.

Duce o existență liniștită, singurele evenimente mai importante din viața lui fiind cele de ordin cultural.

În 1840 apare, în primul număr al Daciei literare, principala opera a lui Costache Negruzzi și capodopera nuvelei istorice românești, Alexandru Lăpușneanul.

În același an, direcția Teatrului Național din Iași este încredințată lui Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi și Vasile Alecsandri. Pentru îmbogățirea repertoriului, alături de tovarășii săi din conducerea teatrului, Costache Negruzzi traduce, adaptează și prelucrează diverse piese.

Astfel, traduce: Crispin, rival stăpână-său de Lesage, fragmente din Femeile savante de Moliere, Maria Tudor si Angelo de Victor Hugo. Muza de la Burdujani este o adaptare fără deosebită valoare literară, ca și Cârlanii sau Doi țărani și cinci cârlani (Cârlanii). Toate aceste piese nu sunt lipsite de importanță, datorită faptului că au constituit începutul dramaturgiei românești, iar autorul lor este unul din pionierii repertoriului dramatic în limba română.

La mișcarea de la 1848 de la Iași, Costache Negruzzi n-a participat, dar elogiază în Scrisoarea XXIII fapta eroică a Anei Ipătescu.

În 1855 colaborează la revista Romania literară, condusă de Vasile Alecsandri.

Evenimentul important al Unirii găsește în Costache Negruzzi un adept luminat, dar moderat.

Pentru conținutul progresist, critic, al unora din operele sale, este exilat în două rânduri la moșie: o dată în 1838 pentru scrisoarea Vandalism și a doua oară în 1844 pentru povestirea Toderica.

După 1859 a fost sfetnic al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și membru al Societății academice.

Costache Negruzzi moare în august 1868.


Sursa: Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura română – Editura didactică și pedagogică București 1969 – Viața lui Costache Negruzzi

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: