Viața și opera lui Alecu Russo (1819-1859)
Alecu Russo s-a născut în 1819 la Chișinău. După cum povestește scriitorul însuși în Amintirile sale, publicate în 1855, copilăria și-a petrecut-o într-un "sat frumos rășchirat intre grădini și copaci pe o vale a codrilor Bâcului", în Străjeni. Aici a auzit el întâi de Ileana Cosânzeana, de lupte și năvăliri, de haiducii Novaci și Codreni, de faptele vitejești ale trecutului și de răzbunările poporului asuprit. Codrii Bâcului fiind "o așezare de apărare" împotriva ciocoilor.
La vârsta de zece ani, după ce învățase mai întâi cu un dascăl grec, Alecu Russo este trimis la studii în Elveția, însușindu-și temeinic limba franceză și în parte și limba germană. A făcut și studii practice la o casă de comerț turcească din Viena. Întors în țară în 1836, stă ceva timp la Iași, vechea capitală a Moldovei. Vara ia drumul munților, împreună cu Vasile Alecsandri si alții, atras de frumusețile naturii, de Piatra teiului, de Stânca corbului, de oameni și de cântecele bătrânești. Ca rezultat al șederii în Iași și al excursiilor în munți, scrie, în limba franceză, primele sale încercări literare: La Pierre du tilleul, Le Rocher du corbeau, Jassy et ses habitants en 1840, iar în limba română, articolul Studii naționale, cuprinzând povestiri despre haiduci, "apărători meniți a restabili cumpăna dreptății".
În 1841 scriitorul funcționează la o judecătorie din Piatra. Destituit în 1844. Alecu Russo revine la Iași, atras de atmosfera culturală prerevoluționară, în care se înregimentează cu entuziasm. Peste doi ani, în 1846, i se reprezenta la Teatrul Național comedia-vodevil într-un act Băcălia ambițioasă și drama-farsă într-un act Jignicerul Vadra sau Provincialul la Teatrul Național. Piesele nu s-au tipărit și manuscrisele s-au pierdut, știm însă din însemnările scriitorului și dintr-o cronică dramatică din Albina românească, la care autorul a răspuns prin articolul Critica criticii, că erau îndreptate împotriva boierimii retrograde și a ciocoimii.
O lună și mai bine de zile cat a stat la Mânăstirea Soveja, Alecu Russo a redactat un jurnal în limba franceză, Sauvégea, și a descoperit balada populară Miorița, pe care i-a comunicat-o lui V. Alecsandri.
Deși nu se afla printre semnatarii proclamației întocmite după întrunirea de la Hotelul Petersburg din Iași și lansată la 28 martie 1848, Alecu Russo a participat la mișcarea revoluționară din Moldova, căci după înăbușirea revoluției a fost nevoit să ia drumul pribegiei. Merge la Viena unde îl întâlnește pe Bălcescu, după care vine la București cu gândul de a pătrunde în Moldova și a relua acțiunile revoluționare, lucru ce n-a fost cu putință. În schimb, la 3 mai 1848, Russo ia parte la marea adunare de pe Câmpia Libertății de lângă Blaj.
Emigranții moldoveni se întâlnesc apoi la Brașov, unde V. Alecsandri redactează Prințipiile noastre pentru reformarea patriei (12/24 mai 1848) și Proclamația partidului național către români (1 iunie 1848). Amândouă semnate și de Alecu Russo.
În tot acest timp, activitatea revoluționară a lui Alecu Russo este febrilă. Participă la cea de-a doua adunare a revoluționarilor bănățeni, conduși de Eftimie Murgu, la Lugoj.
În drumul spre Cluj, Alecu Russo este arestat la Dej și dus la Cluj, unde stă aproape două luni în închisoare ca "suspect", până ce, eliberat în urma protestelor prietenilor săi, ajunge în Bucovina și după un popas de alte două luni și jumătate la moșia lui Eudoxiu Hurmuzachi, sediul refugiaților revoluției moldovene, pleacă la Paris, unde va rămâne până în 1851. Desigur ca Russo s-a încadrat în mișcarea de regrupare a forțelor revoluționare inițiată la Paris de N. Bălcescu. În orice caz, poemul Cântarea României, apărut în revista emigrației, România viitoare, reprezintă contribuția lui Alecu Russo la lupta de eliberare națională dusă de patrioții români după înăbușirea revoluției de la 1848.
Întors în țară în 1851, Alecu Russo intră în rândul avocaților, a "vechililor", cum se numeau aceștia pe atunci în Iași. Viața sa agitată, lipsită de mijloace materiale, l-a împiedicat să se ocupe mai mult de literatură, cum poate ar fi dorit. Mai tot ce a început în această epoca a rămas neterminat. De pilda, Studie moldovană și cele două lucrări mai întinse în România literară, revista lui Vasile Alecsandri, Cugetări (1855) și Amintiri (1855).
Opera lui Alecu Russo
Alecu Russo a început să scrie în limba franceză la vârsta de 20 de ani, dar a publicat numai în limba română între 1846 și 1856 și numai în reviste, având de gând să-și termine scrierile sale și să revină asupra lor, lucru pentru care nu a mai avut răgaz. Activitatea cea mai importantă a desfășurat-o în anul 1855 la revista România literară a lui Vasile Alecsandri. Aici au apărut Cugetările, Amintirile și poemul Cântarea României.
Memorialist interesant în Amintiri, Alecu Russo s-a făcut cunoscut mai mult ca polemist împotriva exagerărilor curentului latinist și ca autor al poemului patriotic revoluționar Cântarea României. Trebuie amintit însă și rolul său de îndrumător în teatru, în critica literară, în folclor. El a atras atenția asupra importanței literaturii originale, de caracter specific național, recomandând scriitorilor să se inspire din trecutul de luptă al poporului nostru și din literatura de circulație.
Poemul Cântarea României a avut un larg ecou printre contemporani, mai întâi prin excelenta versiune a lui N. Bălcescu. În 1858, D. Bolintineanu încearcă o traducere în versuri a poemului, atras de conținutul lui patriotic, fără a putea da un echivalent.
Sursa: Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969