Opera lui Vasile Alecsandri

Opera lui Vasile Alecsandri cuprinde atât poezie cât și proză, teatru și publicistică.

Poezia de inspirație folclorică

În prefața din 1852 a culegerii intitulate: Poezii poporale, balade (cântice bătrânești), adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri, poetul afirmă:

„Comori neprețuite de simțiri duioase, de idei înalte, de notițe istorice, de crezări superstițioase, de datini strămoșești și mai cu seamă de frumuseți poetice pline de originalitate și fără de seamăn în literaturile străine, poeziile noastre populare compun o avere națională, demnă de a fi scoasă la lumină ca un titlu de glorie pentru nația română.

…Agiutat de câteva persoane, iar mai cu seama de D. A. Russo, am adunat, în deosebite călătorii prin munții și prin câmpiile înflorite ale țarei noastre o parte din poeziile poporale, și acum săvârșind coordonarea lor, le închin patriei mele ca cea mai dreaptă avere a ei”.

Colecția începe cu Miorița, capodopera poeziei noastre populare, descoperită de Alecu Russo la Soveja. Între alte balade aflate în această culegere găsim: Dolca, Mihu Copilul, Toma Alimoș etc.

Pentru prima oară în literatura română, Vasile Alecsandri a pus în lumină marea frumusețe, marea valoare literară a poeziei populare.

După modelul creațiilor populare, Vasile Alecsandri scrie între 1842 și 1852 poezii inspirate din folclor. Aceste poezii, intitulate Doine, sunt publicate la Paris în 1853 în același volum cu ciclul Lăcrimioara și cu un al treilea ciclu, Suvenire.

Din culegerea Doine remarcam: Doina, Baba Cloanța, Sora și hoțul, Crai-nou, Altarul mănăstirii Putna (după legenda a III-a din O samă de cuvinte de Ion Neculce), Andrii Popa, Groaza etc. Importantă pentru demonstrarea circulației unei teme folclorice este poezia Zburătorul, deși nu atinge valoarea artistica a poeziei lui Heliade.

În 1842, în urma călătoriei prin munți, Vasile Alecsandri compune poezia Doina. Ea are semnificația descoperirii comorilor folclorice de către poet și în același timp este o prefață a întregului ciclu, sintetizând tematica poeziilor populare.

Lirica erotică – Lăcrămioare

Prieten intim cu Costache Negruzzi, la moșia căruia (Manjina) merge deseori, Vasile Alecsandri cunoscu pe Elena, sora lui Negruzzi.

Culegerea intitulată Lăcrămioare conține poeziile de iubire închinate Elenei Negruzzi.

Poezia 8 mart este denumită astfel după ziua în care cei doi tineri, la Blânzi, moșia Elenei, și-au deschis inimile unul altuia. Despărțirea, cu prilejul plecării Elenei pentru a-și îngrijii sănătatea, plimbările celor doi îndrăgostiți pe țărmurile însorite ale Italiei, toate sunt consemnate cu o exactitate de memorialist în poezii ca: Despărțirea, Așteptarea, Veneția, Barcarolă venețiană, O seară la Lido etc.

Lirica erotica a lui Alecsandri poarta amprenta romantismului. Poezia din dragoste a acestuia aduce în atmosfera încărcată de senzualism a începuturilor poeziei noastre lirice o notă proaspătă de sentimentalism, de puritate, care ridică iubirea pe o treaptă necunoscută până atunci în literatura română.

Pastelurile

După vârsta de 40 de ani, lirica erotică este înlocuită de cea descriptivă. Pastelurile constituie o etapă importantă în ansamblu creației lui Vasile Alecsandri, exprimând marea sa dragoste pentru frumusețile naturii patriei. Apărută sporadic, în unele strofe din Primăvara amorului a lui Iancu Văcărescu sau în prezentarea înserării și a nopții din Zburătorul lui Heliade, ori în poeziile lui Vasile Cârlova sau Grigore Alexandrescu, natura constituie pentru prima oară tematica liricii unui poet în Pastelurile lui Vasile Alecsandri. Pastelurile, publicate în majoritate în Convorbiri literare, ne oferă posibilitatea să cunoaștem, în același timp, unele manifestări ale firii poetului, prezentându-ne atmosfera de creație de la Mircești.

Cele mai numeroase pasteluri sunt consacrate iernii: Iarna, Gerul, Viscolul, Sania, Miezul iernii, La gura sobei, Bradul, Sfârșitul iernii.

Primăvara, anotimpul florilor și al păsărilor călătoare, este întâmpinat cu entuziasm tineresc în poezii ca: Oaspeții primăverii, Cucoarele, Noaptea, Dimineața, Tunetul.

Alecsandri prezintă cu interes și simpatie muncile câmpului și pe cei care le îndeplinesc în poeziile: Plugurile, Sămănătorii, Secerișul, Cositul.

Pastelurile lui Alecsandri având ca tema viața satului și muncile țăranilor au un caracter optimist, specific poetului de la Mircești. Țăranii sunt veseli, ei lucrează cu o bună dispoziție caracteristică modului în care Alecsandri concepe viața rustică.

Alecsandri descrie și natura Orientului în poezii ca: Mandarinul și Pastel chinez.

Numeroase pasteluri au fost inspirate de obișnuitul său loc de creație, Mirceștii: Serile la Mircești, Lunca din Mircești, Malul Siretului.

Poezia cu caracter social si patriotic

Pe lângă poeziile publicate în culegerea Margaritarele, legate de evenimentele politice de o deosebită importanță pe care poetul le-a pregătit și la care a participat direct: Deșteptarea României, Moldova în 1857 și Hora Unirii, Alecsandri cântă în Dezrobirea țiganilor, publicată în culegerea Suvenire, lichidarea rămășiței sclavagiste. La 31 ianuarie 1844, Mihail Sturdza incuviințează să se voteze de către Obșteasca adunare eliberarea țiganilor de pe moșiile statului și cele mănăstirești. Alecsandri se arata entuziasmat.

Culegerea de versuri închinate exclusiv eroismului ostașilor români în lupta pentru independență este Ostașii noștri. Această colecție conține poezii epice, ca: Sergentul, Peneș Curcanul, Frații Jderi, Căpitanul Romano, dar și poezii lirice: Hora de la Plevna, Hora de la Grivița, Oda ostașilor români. Poezia Eroii de la Plevna, care face parte din același ciclu, a fost publicată mai târziu.

Legende

Culegerea Legende conține compuneri epice cu o tematică variată. Un loc deosebit de important în ansamblul acestui ciclu îl ocupă legendele cu subiect din trecutul de luptă al poporului nostru.

Dumbrava Roșie (după O samă de cuvinte de Ion Neculai) povestește lupta moldovenilor conduși de Ștefan cel Mare și victoria acestora împotriva oștirii poloneze conduse de Albert, mândrul crai al Lehiei.

Dan, căpitan de plai, poem epic, având ca punct de plecare un cântec popular a cărui acțiune este plasată în secolul al XV-lea, vorbește despre patriotismul bătrânului Dan. Acesta, căzut prizonier la tătari, cere hanului învoirea de a se întoarce la hotarul țării pentru a săruta pământul strămoșesc. După ce-și îndeplinește această ultimă dorință, bătrânul Dan revine în cortul hanului și cade mort.

Răzbunarea lui Statu-Palma este un fragment de basm. Uriașii Strâmbă-Lemne și Sfârmă-Piatră, care iubeau pe frumoasa Trestiana, fata lui Statu-Palma, zărind-o pe aceasta zburând pe un cal năzdrăvan alături de Făt-Frumos, aruncă în aer enormii bolovani și copaci dezrădăcinați pentru a-i nimici pe fugari. Dar bolovanii și copacii se prăbușesc din înălțimi și strivesc pe cei care i-au aruncat. Totul a fost pus la cale de Statu-Palma. Acesta s-a răzbunat, astfel, pentru batjocurile suportate din partea celor doi uriași, care ironizau urâțenia piticului.

Alte legende explică originea unor flori sau a unor păsări: Legenda lăcrămioara, Grup Sanger, Legenda ciocârlie, Legenda rândunicăi etc.

Ultima categorie de legene sunt cele care se referă la aspecte din viața Imperiului Otoman: Hodja Murad Pasa, Murad Gazi sultanul si Becri Mustafa, Garda saraiului etc.

Proză

Prima lucrare în proză a lui Vasile Alecsandri a fost nuvela romantică Buchetiera de la Florența, publicată în Dacia literară în 1840. Nuvela este un ecou al călătoriei prin Italia a scriitorului în tovărășia prietenului C. Negruzzi.

Istoria unui galben este o frescă a moravurilor societății contemporane lui Alecsandri. Într-o noapte, poetul este trezit de un zgomot metalic ce se auzea dintr-o cutie, în care dimineața pusese un galben olandez și o para turcească. Scriitorul surprinde convorbirea dintre cele doua monede. Galbenul povestește paralei, pe care o reîntâlnește după o lungă dispariție, întâmplările prin care a trecut între timp. Alecsandri ne prezintă astfel o întreagă galerie de tipuri cu obiceiurile caracteristice epocii. Galbenul trece din buzunarul unui boiernaș în cel al unui judecător, apoi mărește venitul unui jucător de cărți, de la acesta trece la un zaraf, de la zaraf la un căpitan de haiduci și, mai târziu, atârnă în salba unei tinere țigănci.

Teatrul

În 1840, când Negruzzi, Alecsandri și Kogălniceanu au fost numiți și directori ai Teatrului Național din Iași, Vasile Alecsandri și-a propus să contribuie la îmbogățirea repertoriului dramatic în limba română. Prelucrările și localizările din teatrul francez trăiesc prin naturalețea dialogului, prin efectele indiscutabile ale comicului.

Sunt comedii în care problemele sunt atât de proprii epocii lui Alecsandri, încât este inutil a mai căuta punctul de plecare. Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, prima comedie originală, aduce pe scena conflictului dintre generații prin opoziția dintre boierii de modă veche și bonjuriști, tineri cu studii în străinătate și cu un limbaj franțuzesc.

Comicul este mai mult exterior. Opoziția dintre bătrânul Damian și nepotul său Iorgu constă mai mult în diferența de limbaj decât în conflictul de idei.

Pentru educarea artistică a unui public neobișnuit cu forme dramatice mai complicate, Alecsandri scrie numeroase comedii într-un act și cântecele comice.

Situația fetei de măritat de care mamele căutau să scape cât mai repede și care era în primejdie de a nu se căsători dacă părinții nu se înțelegeau cu privire la zestre este prezentată în comedia într-un act Piatra din casă.

Tot într-un act este scrisă și comedia Rusaliile. Suzana, soția țăranului Toader Buimăcilă, vornicul satului, este asaltată cu declarațiile sentimentale de Ionus Galuscus și de Tachi Răzvrătescu. Pentru a scăpa de aceștia, Suzana le înscenează o farsă, dându-le întâlnire noaptea și cerându-le sa vină în haine femeiești spre a nu fi recunoscuți. Inoportunii cuceritori sunt capturați cu plasa de pește de către țăranii care își închipuiau că prind rusaliile.

Sursa: Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, Literatură română – Editura didactică și pedagogică București 1969 – Opera lui Vasile Alecsandri