Copacul gigantic cat 1000 de brazi


Copacul gigantic cat 1000 de brazi

Copacul gigantic cat 1000 de brazi

La începutul acestui veac, dincolo de Oceanul Atlantic a fost doborât un copac din care s-au încărcat vreo 600 de vagoane de lemne. Cu asemenea cantitate de cherestea s-ar fi putut construi aproximativ 300 de case cu pridvor şi două camere.

S-ar crede, poate, că e vorba de o poveste vânătorească, dacă această ştire n-ar fi fost strecurată într-un ziar ştiinţific a cărui seriozitate era mai presus de orice bănuială.

Ţinând seama că un vagon poate fi încărcat cu lemnul obţinut cam de la doi brazi bătrâni, nu-i greu de presupus că un astfel de copac gigant poate însuma o pădurice de peste 1 000 de brazi.

Acest gigant, urmaş al unor brazi străvechi, trăieşte la o altitudine de 2 000 m, în platourile Sierrei Nevada din Statele Unite ale Americii. El este cunoscut sub numele de Sequoia gigante sau arborele-mamut, din cauza ramurilor încovoiate care amintesc de colţii mamutului, un strâmoş al elefantului de azi.

Denumirea ştiinţifică de Sequoia a fost dată uriaşilor în amintirea conducătorului indian George Guess, căruia indienii îi spuneau Sequoyah. In 1821, Guess a creat un sistem de scriere permiţând compatrioţilor săi indieni să scrie şi să citească în limba lor.

Exemplarele vârstnice de Sequoia pol atinge 135 m înălţime. Trunchiul are la bază o circumferinţă de 50 m şi poate fi cuprins de 30 de oameni cu braţele deschise. „Colţii de mamut“, ramurile încovoiate de la baza copacului, au dimensiunile unui brad de 100-120 de ani, adică 20-30 m lungime şi 2 m grosime.

Pe platforma netezită a unui ciot de Sequoia, cu un diametru de 16 m, pot staţiona comod până la 12 limuzine ori se poate improviza un ring de dans, unde alături de orchestră încap 30 de perechi de dansatori. De asemenea, prin tunelul săpat în trunchiul unui exemplar aşezat în mijlocul unui drum de munte, se pot strecura cu uşurinţă două autocamioane mergând în sens opus.

Sursa: Enciclopedia curioitatilor din natura, Tudor Opris

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.