Algele, viitoarea hrana a omenirii
Algele, viitoarea hrana a omenirii
Neobositul oceanolog, comandantul J.Y. Cousteau, scria într-o vestită carte a sa, Tainele adâncurilor. „Viitorul omului depinde de felul în care el va şti să valorifice marea”.
Într-adevăr, astăzi, când populaţia globului creşte într-un ritm ameţitor (în următorii cincizeci de ani ea se va dubla), pământul ca sursă de hrană devine neîndestulător.
Şansa de supravieţuire a speciei umane peste 100-200 de ani va atârna, în bună măsură, şi de valorificarea imenselor resurse vegetale pe care le ascund apele mărilor şi oceanelor, de nemărginitele lanuri de alge roşii, verzi şi brune, care unduiesc în apele platformelor continentale până la 200 m adâncime ori plutesc, precum sargasele, la suprafaţa oceanelor.
După unele calcule, rezerva mondială de alge este de 200 milioane de tone, din care noi valorificăm industrial doar maximum 1% din fondul de creştere, deci circa două milioane de tone.
Zonele cele mai bogate le reprezintă Oceanul Pacific şi mările înconjurătoare (2/3 din producţia mondială), însumând mai ales coastele Rusiei, Chinei, Japoniei, Coreei de Sud, şi Oceanul Altantic cu Marea Nordului şi Baltica (coastele Islandei, Irlandei, Scoţiei, Norvegiei, Danemarcei, ţărilor baltice), ca şi coastele estice ale Argentinei. Marea Neagră ascunde cel mai important stoc din lume de alge roşii Phyllophora (aşa-numitul „câmp al lui Zernov”), cifrat la 2 milione de tone.
În marile oraşe ale lumii s-au deschis algobaruri, unde se servesc zeci de feluri de mâncare preparate exclusiv sau în combinaţie cu algele.
În meniuri se înscriu produse vestite ca: nori sushi (chifteluţe de alge Porphyra cu orez şi peşte), kombu – friptură de alge Laminaria, sandvişuri help, supă de wakame, litnu luau, mâncare fină, rezervată odinioară aristocraţiei, şi multe altele. Chiar şi ciupercile sunt conservate cu ajutorul algelor.
În butoaie se aşează un strat de ciuperci, apoi un strat de alege „matsumo”. În întregul Extrem Orient, în Statele Unite, în Mexic şi în Irlanda algele roşii Porphyra şi Phyllophora ori alga verde Ulva (sălăţica de mare) sunt consumate crude, sub formă de salate şi garnituri.
Valoarea nutritivă a algelor a fost de mult stabilită. De pildă, Laminaria – o algă brună – conţine de 30 000 de ori mai mult iod decât apa marină, cupru de 300 de ori, iar fosfor de circa 500 de ori, fier cel puţin cât în lapte şi spanac şi, bineînţeles, întregul complex vitaminic.
Nu numai oamenii, dar şi animalele şi plantele terestre beneficiază de valoarea nutritivă a algelor. Tomatele, ardeii şi pepenii fructifică mai repede şi mai bine dacă îi pulverizăm cu făină de alge brune, iar vacile şi găinile devin mai productive dacă le introducem în hrană concentrate de alge.
Folosirea algelor marine ca îngrăşământ era menţionată încă din secolul al XII-lea. Îngrăşarea terenurilor agricole de pe litoralul nord-vestic al Franţei cu goemoni (alge) explică remarcabila producţie de legume obţinută, ceea ce i-a adus acestei regiuni renumele de „ceinture d’or” (centura de aur).
În multe regiuni ale Indiei se economisesc circa 40% din îngrăşămintele chimice prin folosirea cu succes a cenuşii de alge.
După calculele unor specialişti, un hectar de păşune submarină poate hrăni un an întreg 50 de vaci şi, valorificând anual doar 6% din resursele de alge ale planetei, am putea asigura cel puţin o treime din hrana necesară unui număr de 10 miliarde de oameni.
N-ar fi exclus ca, la începutul mileniului viitor, agricultura să schimbe tractorul cu barca cu motor, plugul, cu draga, pălăria de soare, cu labele de gâscă.
Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris
