Cum se formează munții?

Cum se formează munții?

În istoria Pământului lanțurile muntoase s-au format și au dispărut datorită acțiunii vulcanilor și cutremurelor, ciocnirilor continentelor și climei.

Continentele se ciocnesc permanent. În timp ce un continent își croiește drum prin altul, zona de impact continuă să se umfle și să se ridice printr-un proces care va dura milioane de ani.

Scoarța continentală este alcătuită din rocă dură, dar omniprezenta forță gravitațională și presiunea rocilor de deasupra o fac să pară mai moale. În consecință, roca se increțește în sus și încrețiturile coboară, aglomerându-se ca o pătură mototolită.

Lanțul de munți rezultat constă dintr-o secvență de increțituri care se repetă, suprapuse una peste alta în succesiune.

Cele mai tinere lanțuri muntoase se ridică în continuare. Acolo unde Africa s-a ciocnit cu Europa au rezultat Alpii.

Similar, munții Himalaya reprezintă rezultatul ciocnirii dintre Eurasia și subcontinentul indian. Procesul a început în urmă cu 65 de milioane de ani, cu enorme erupții vulcanice care au separat India de celelalte continente din sud.

India a înaintat spre nord, împingând enormul ocean Tetis la o parte din calea sa. Scoarța densă a fundului oceanului a coborât sub Asia dar sedimentele de deasupra acesteia nu erau la fel de dense. Aceste sedimente au fost adunate și presate între continente, formând un „tort“ stratificat.

Au fost necesari 45 de milioane de ani pentru ca Asia să încetinească avansul spre India, ridicând platoul tibetan în cursul procesului și deschizând fisuri de mii de kilometri spre nord. Una dintre aceste crăpături este un defileu vast, având adâncimea de peste 9.000 de metri, ocupat de lacul Baikal.

O parte din munții Himalaya se ridică în continuare. Masivul Nanga Parbat din nord-vestul Pakistanului se ridică cu 5 milimetri în fiecare an. Totuși, pe masură ce se ridică, roca nu poate suporta propria greutate iar regiunea este expusă devastatoarelor alunecări de teren.

Scoarța Pământului înregistrează istoria unei bătălii permanente între ridicarea munților, pe de o parte, și forțele de eroziune și gravitațională, pe de altă parte. Acolo unde se ridică munți abrupți, colțuroși, la început aceștia se vor eroda rapid, culmile și văile schimbându-și forma.

Pe măsura ce eroziunea continuă, văile se lățesc și piscurile devin mai line. Vor ieși la iveală straturi de rocă dură, rezistentă. In curând întregi regiuni se vor baza pe structura geologică de dedesubt, cu benzi care marchează liniile de încrețire și straturile mai dure de roca.

Uneori o întreagă zonă dintr-un continent se ridică, în loc să se bombeze pur și simplu formând munți, alcătuind un platou înalt. În timp, râurile încep să taie chei și văi în platou, cum ar fi cazul Marelui Canion din Arizona, lăsând terenul plat între ele.

În final, pe măsura ce văile se lățesc, terenul se ondulează până ajunge la un nou nivel, mai scăzut, poate doar cu câteva benzi de rocă mai dura. Cu cât este mai înalt un munte și cu cât sunt mai abrupte pantele sale, cu atât acesta este mai expus la alunecări de teren și la eroziune.

Piscurile acoperite de zăpadă sunt zdrobite de „pene“ de gheață care se dilată în crăpăturile din rocă. Râuri și ghețari spală aluviunile împingându-le către mare. Râurile care drenează orice zonă montană devin roșii datorită sedimentelor aflate în suspensie, pe care le transportă la vale către ocean.

Acolo acestea se depun pe fundul oceanelor, doar pentru a se aduna din nou în căteva sute de milioane de ani, pentru a forma un nou lanț muntos. Astfel ciclul rocilor continuă.

Sursa: Enciclopedia stiintelor, Kingfishera – Cum se formează munții?