Râurile și fluviile


Apa căzută la suprafața continentelor se concentrează pe făgașele cele mai joase ale terenurilor și curge spre mare. Scurgerea se face prin pâraie, râuri sau fluvii, pentru toate se întrebuințează noțiunea generală de râuri.

Râurile și fluviile: elemente caracteristice ale bazinului și ale rețelei hidrografice

a. Elementele unui râu

La un râu se deosebesc: cursul de apă, locul de unde începe acest curs – izvorul și locul de vărsare – gura râului; distanța dintre izvor și gură constituie lungimea râului. Cursul de apă se materializează în relief printr-o albie.

Suprafața de pe care un râu își adună apele poartă numele de bazin hidrografic; în cadrul său, apa este transportată de un râu principal (colector) și de afluenții săi. Un bazin hidrografic se delimitează de cele vecine lui printr-o linie sinuoasă, numită cumpăna apelor, care urmărește de obicei linia celor mai mari înălțimi ale reliefului. Scurgerea râurilor și aspectul albiilor lor sunt puternic influențate de tipurile mari de relief; de aceea, partea din munte sau din amonte se numește curs superior; cea din câmpie sau dinspre vărsare, curs inferior; intermediar este cursul mijlociu.

Râurile și fluviile
Schema bazinului hidrografic și elementele sale.

b. Debitul râului

Debitul este cantitatea de apă scursă într-un anumit timp. Volumul de apă ce se scurge într-un râu se măsoară într-o anumită secțiune a sa și se exprimă în metri cubi pe secundă sau în litri pe secundă. Cantitatea de apă poate însă să varieze foarte mult de la o zi la alta sau de la o lună la alta. De aceea, din măsurătorile de debit făcute, se realizează medii zilnice, lunare etc. Ele constituie debitul mediu zilnic, lunar, sezonier, anual. Pentru necesități practice se iau în considerare și debitele minime și cele maxime. Toate aceste tipuri de debite se numesc debitele caracteristice ale unui râu.

Factorii care influențează debitele. Debitele râurilor sunt dependente, în primul rând, de cantitatea de precipitații care cade în bazinul lor. Fluviile cu debitele cele mai mari se găsesc în zona ecuatorială (Amazon și Zair), unde plouă aproape zilnic.

Temperatura ridicată a aerului face ca o parte din apa ploilor sau chiar apa din sol să se evapore și să nu se mai scurgă spre râu. Vegetația elimină și ea, prin transpirație, o altă cantitate de apă, micșorând debitele râurilor. Fenomenul se numește evapotranspirație.

Diferența dintre apa căzută prin precipitații pe suprafața unui bazin și cea care ajunge să se scurgă prin râuri se numește deficit de scurgere. De exemplu, în zona ecuatorială deficitul este de 2/3, adică râurile scurg numai 1/3 din cantitatea de precipitații căzută.

Relieful influențează debitele prin precipitații, care întotdeauna sunt mai abundente la munte, și prin pantele sale, care cu cât sunt mai mari impun o scurgere mai rapidă a apei și astfel se reduc evaporarea și infiltrarea în sol.

Alți factori care influențează debitele sunt: suprafața de pe care se colectează apa, natura rocilor (de exemplu, calcarele au râuri subterane cu debite destul de constante; în nisipuri și pietrișuri apa se poate înfiltra în cantități mari).

c. Regimul râului

Regimul râului reprezintă variațiile de debit într-un an. Debitul oricărui râu variază pe parcursul unui an, crescând sau descrescând, în funcție de mai mulți factori. Limitele obișnuite între care oscilează debitul unui râu se numesc ape mari și ape mici, iar între ele se plasează apele medii.

Variațiile sezoniere ale cantității de precipitații constituie principala cauză care face ca în anotimpul ploios debitele să crească, iar în cel secetos să descrească.

Variațiile sezoniere ale temperaturii conduc și ele la oscilații de debit. Astfel, în regiunile cu un timp de iarnă, când precipitațiile căzute rămân blocate sub formă de zăpadă și gheață, debitele scad foarte mult, primăvara, când zăpada se topește, debitele cresc brusc chiar dacă nu plouă. De asemenea, în zonele temperate și mediteraneene, evaporarea este maximă vara când și debitele vor fi minime.

Permeabilitatea rocilor influențează de asemenea regimul râurilor.

Tipurile de regim hidrologic sunt în funcție de factorii indicați mai sus. Se deosebesc: regimuri simple, cele care se caracterizează printr-o singură creștere de debit în timpul unui an și o singură perioadă de ape minime, și regimuri complexe. În cadrul regimurilor simple pot fi amintite următoarele subtipuri: tropical (un maxim de vară și un minim de iarnă), mediteranean (un maxim de iarnă și un minim de vară), temperat-continental de câmpie (apele mari sunt primăvara și cele mici vara; exemplu Volga), temperat-continental de munte (apele mari se produc primăvara și se prelungesc până vara; exemplu Rinul și Ronul).

Regimurile complexe le au fluviile care trec prin mai multe zone climatice (exemplu Nilul) sau prin mai multe etaje de relief.

În funcție de regimul hidrologic râurile mai pot fi clasificate în: permanente, intermitente (seacă o dată la câțiva ani) și temporare (seacă în fiecare an).

d. Regimul de îngheț al râurilor

O dată cu apariția temperaturilor negative ale aerului are loc și răcirea treptată a apei râurilor, începând de la suprafață spre adâncime. Mai întâi apar formațiuni de gheață (ace de gheață, gheață la mal, năboi, gheață de fund), după care apare podul de gheață, iar uneori se produce înghețul complet al râului.

e. Revărsările și indunațiile

Afară de apele mari ce survin anual, care dau revărsări ciclice și care în general sunt moderate, există și creșteri mari de debite produse întâmplător, numite viituri, care dau indundații. Ele se caracterizează prin mărirea bruscă a debitelor, iar uneori printr-un volum de apă cu totul neobișnuit, care dezlănțuie inundațiile cu efecte catastrofale (de exemplu viiturile din 1970 din țara noastră).

Cauzele viiturilor rezidă în ploile îndelungate sau cele torențiale care survin la un moment dat. La noi în țară se citează multe cazuri când cantitatea de precipitații căzută în 24 ore a depășit 200 mm.

Viiturile sunt influențate însă și de alți factori care le pot mări sau micșora efectele. Dacă ploile cad o dată cu topirea zăpezilor și dacă solul este în prealabil bine îmbibat cu apă, atunci viitura crește în intensitate. De asemenea, în amonte de zonele înguste (chei, defilee), viitura are un nivel crescut.

Măsurile împotriva inundațiilor au în vedere atât influențarea cauzelor, cât mai ales a efectelor lor distructive. Cele mai obișnuite măsuri sunt digurile laterale, care protejează localitățile agricole. Barajele și lacurile de acumulare sunt menite să rețină o mare parte din volumul de apă la viituri, atenuând totodată și viteza de scurgere a apei. Împăduririle sau menținerea pădurilor existente pe suprafețe tot mai mari reduc din forța viiturilor. Amenajările complexe ale bazinelor hidrografice reprezintă acțiunea cea mai eficientă împotriva viiturilor.


Sursa: Editura Didactică și Pedagogică București – Geografie Fizică Generală şi Geologie, clasa a IX-a, 1988 – Râurile și fluviile

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: