Faurarii zacamintelor metalifere
Faurarii zacamintelor metalifere
Plimbându-ne prin munţii Hâşmaş sau prin Pădurea Craiului, ori poposind la Azarlâc, ori la Albeşti unde piatra de var este scoasă din coasta dealului, nu ne-ar trece prin minte că bulzii de rocă pe care îi contemplăm pot fi darul miliardelor de fiinţe nezărite care în urmă cu zeci şi zeci de milioane de ani populau apele străvechi.
Preţioasele depozite subterane de calcită sau aragonită sunt în cea mai mare mă sură rezultatul proceselor chimice din zonele de fund marin la care au participat imense populaţii bacteriene, unele cu ca ractere specifice (Bacterium calcis, Bacillus precipitam), şi al altor microorganisme angrenate în circuitul sărurilor de calciu.
Se ştie că, alături de azot, în organisme mai există şi sulf, mai ales ca un component al combinaţiilor proteinice.
In cursul descompunerilor efectuate de microbi, sulful este eliberat de cele mai multe ori de hidrogen sulfurat, gaz care are mirosul urât al ouălor stricate.
Hidrogenul sulfurat poate fi transformat prin oxidare în sulfaţi (combinaţii cu SO4) în urma activiăţii unor bacterii din care o parte fac trecerea spre algele albastre.
În Marea Neagră, bogată în hidrogen sulfurat, bacterii ca Beggiatoa şi Achromatium oxidează şi reduc acest gaz producând sulf, apă şi energie. Bacteriile sulfuroase acumulează acest element în interiorul sau exteriorul corpului lor.
După moartea lor, sulful se depune formând adeseori importante zăcăminte. Oamenii de ştiinţă înclină să aprecieze că cele mai mari rezerve de sulf nu sunt rezultatul activităţii vulcanice aşa cum s-a crezut până nu demult – ci mai ales al activităţii microorganismelor.
Cine n-a hoinărit pe lângă gropi în care un nămol ruginiu acoperă solul şi tulpinile plantelor cu o pojghiţă strălucitoare? O serie de bacterii ca Gallionella ferruginea, Spirophyllum ferniginewn, LeptothrIx longissima şi altele transformă combinaţiile de fier bivalent (Fe2) în combinaţii de fier trivalent (Fe3), obţinând precipitarea hidratului feric.
Hidratul feric e un fel de rugină prin producerea căreia microorganismul obţine energia. Fierul e reţinut în învelişurile exterioare ale bacteriei, depunându-se o dată cu moartea acesteia.
Într-un mediu bogat de hidrogen sulfurat, alte bacterii realizează reducerea oxidului de fier cu formare de apă, oxigen şi sulfura de fier, un mineral de culoare aurie care cristalizează de obicei în frumoase cuburi.
Zăcăminte importante de pirită – materia primă la fabricarea acidului sulfuric – rezultate din activitatea microorganismelor se cunosc în Germania şi Australia.
Precipitarea unor compuşi de mangan este înfăptuită de Bacillus manganicus şi de către bacteriile Chapotrix şi Crenothrix. Oxizii sunt depuşi sub formă de concreţiuni în zăcăminte sau roci formate în mări din trecut.
De procesele de oxido-reducere a unor compuşi de fier, cupru şi mangan, sub acţiunea microorganismelor, se leagă şi formarea nodulilor de minereu asemănători unor mici sfere cu diametrul de 3-10 cm, risipite în cantităţi uriaşe pe fundul oceanelor.
Aceşti noduli îşi aşteaptă exploatarea, fiind consideraţi ca o principală resursă de minereu industrial la începutul mileniului trei.
Sursa: Enciclopedia curioitatilor din natura, Tudor Opris
