Viața și opera lui Nicolae Filimon (1819-1865)


Nicolae Filimon

Nicolae Filimon, fiul preotului Mihai sin Mihai de la biserica Enii, s-a născut în anul 1819.

Între 1831-1833, viitorul scriitor urmează două clase la Colegiul “Sf. Sava”.

Într-o scrisoare către Vasile Alecsandri, Ion Ghica relatează că pe lângă grupul cântăreților bisericești, numiți psalti, din care făcea parte și Anton Pann, “se lipise un copilandru nalt, rumen, sprintenel, cu plete de țârcovnic“. Acesta era Nicolae Filimon, care, deși aspirant la preoție, cunoștea “din scoarță în scoarțăIstoria preafrumosului Arghir și a preafrumoasei Elena, de I. Barac.

În 1843, când sosește în București artista germana Henrietta Karl, N. Filimon se angajează în trupa acestei artiste în calitate de corist, apoi ca flautist în orchestra operei italiene.

Documentele timpului nu atestă participarea lui Nicolae Filimon la revoluția de la 1848. Din însemnările sale, din articolele publicate și din opera sa literară, scriitorul apare ca un luptător pentru libertate, însuflețit de idei mari, generoase.

Activitatea de publicist și-a început-o în 1857, la ziarul Naționalul, în calitate de cronicar muzical și dramatic. În cronicile sale urmărește atât educația muzicală a maselor cât și critica obiectivă a producțiilor artistice. Cu toate că era mare admirator al muzicii italiene, el pune un mare accent pe spectacolele Teatrului Național, care nu erau frecventate de spectatori în măsura celor străine. Nicolae Filimon este convins că teatrul are o menire socială. El apreciază repertoriul clasic al literaturii universale, dar cere autorilor piese inspirate din realitățile naționale.

Scriitorul găsește bogate surse de inspirație în literatura populară. Împreună cu P. Ispirescu, el este inițiatorul culegerilor de folclor în proză, publicând în Țăranul român basmele: Roman Năzdrăvan, Omul de flori cu barba de mătase sau povestea lui Făt-Frumos și Omul de piatră.

În 1858 călătorește cu vaporul pe Dunăre spre Occident: Pesta, Viena, Praga, München, apoi în Italia: Milano, Florența etc. Impresiile de călătorie le publică în foiletonul ziarului Naționalul, în Revista Carpaților și apoi în volumul Excursiuni în Germania meridională.

În 1859 este numit secretar al Comisiei documentale. Această comisie se ocupă cu păstrarea actelor ieșite din cancelariile domnești. În 1862 lucrează la Arhivele statului. În această calitate strânge material documentar pentru romanul Ciocoii vechi și noi.

Nicolae Filimon moare în martie 1865.

Opera lui Nicolae Filimon

În 1860 Nicolae Filimon publică nuvele romantice: Friederich Staaps sau atentatul de la Schönbrunn contra lui Napoleon I și Mateo Cipriani. Amândouă nuvelele au ca personaj principal răzvrătiți sociali și sunt ecouri ale călătoriei pe care a întreprins-o în străinătate.

În prima nuvelă, studentul german Fr. Staaps încearcă să-l omoare pe Napoleon I, asupritorul poporului sau. Este prins și adus în fața împăratului, care intenționează să-l ierte, dar Friederich îl sfidează.

A doua nuvela, Mateo Cipriani, are un pronunțat caracter romantic.

Vizitând mănăstirea dominicanilor din Fiesole, autorul ascultă istoria tânărului Mateo Cipriani povestită de un călugăr. Mateo Cipriani, copil părăsit, nu-și cunoaște părinții. Osândit fiindcă omorâse pe zbirul care-i ucisese prietenul, i se aduse grațierea tocmai în clipa când era executat. Femeia care-i aducea vestea anulării pedepsei era chiar mama lui.

Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala este prima lucrare de critică socială a scriitorului.

Mitică Râmătorian, eroul narațiunii, aparține familiei spirituale a lui Clevetici și Rică Venturiano. Acțiunea nuvelei se desfășoară între 1858-1860, după Convenția de la Paris.

Conflictul gravitează în jurul renunțării lui Mitică Râmătorian la ideile liberale, pe care le preferă în mod demagogic. Mitică Râmătorian cade în dizgrația slujnicei Rezi, pe care o frecventă, și e bătut de prietenul acesteia. Apoi e chinuit la poliție, fiind pârât ca ar fi făcut parte din complotul împotriva unuia dintre caimacami.

Nicolae Filimon întrebuințează procedeul întâlnit la Alecsandri, pe care-l vom găsi și la Caragiale, de a caracteriza personajele prin numele pe care le atribuie.

Râmătorian este un fricos, un om fără convingeri politice, lipsit de demnitate.

Alte personaje ale nuvelei care poartă nume la fel de semnificative: Găinescu, un colportor, Arcadie Rasolescu etc.

Nicolae Filimon rămâne în literatura română prin romanul Ciocoii vechi și noi.

Deși personajele sunt schematice, romanul trăiește prin interesante tablouri de epocă, văzute cu ochii unui muzeograf și cu priceperea unui arhivist.

Aspectul integral negativ al eroului principal și viziunea antitetică a personajelor sunt procedee romantice.

Desfășurarea acțiunii, mersul ei către deznodământ sunt caracteristicele romanului popular, în care binele iese victorios, iar reprezentanții tendințelor negative se prăbușesc, cu toată dorința lor de a învinge prin cele mai necinstite și inumane mijloace.

În evoluția romanului romanesc, Ciocoii vechi și noi marchează o etapă importantă. După încercările lui Kogălniceanu (Tainele inimii) și Bolintineanu (Manoil și Elena), Ciocoii vechi și noi este primul roman realizat, cu o acțiune interesantă, cu un erou viabil.


Sursa: Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura română – Editura didactică și pedagogică București 1969 – Viața și opera lui Nicolae Filimon

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: