Opera lui Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale

Opera bogata si variata a lui I.L. Caragiale constituie o vasta fresca a societatii timpului. In comedii este infatisat mediul orasenesc (O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu Reactiunea, O scrisoare pierduta), scriitorul criticand moravurile vietii politice si familiale (necinstea, incultura, orgoliul) ale unor elemente ale burgheziei din societatea romaneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Schitele completeaza tabloul cu unele aspecte noi, extinzand sfera si asupra inceputului secolului al XX-lea. Singura sa drama, Napasta, a carei actiune este plasata in mediul rural, se distinge prin profunzimea cu care e infatisat sufletul taranului roman.

Caragiale prezinta in comediile sale nu numai moravurile vremii, ci si o serie de tipuri reprezentative, cu insusirile lor particulare bine conturate.

Jupan Dumitrache, personajul central al piesei O noapte furtunoasa, cherestegiu si capitan in garda civica, este dominat de orgoliul sau deproprietar. El detesta pe functionari, pe care ii numeste: „scarta-scarta pe hartie”, „mate-fripte” si „coate-goale„.

Rica Venturiano, arhivar la o judecatorie de ocol, student in drept si publicist, se indragosteste de Zita, cumnata lui Dumitrache. Din greseala, Rica Venturiano nimereste in camera Vetei, sotia lui Dumitrache, fapt care avea sa-l coste scump, daca nu era recunoscut de ipistatul Nae Ipingescu. Afland ca Rica este autorul articolului din Vocea Patriotului National, Dumitrache consimte la casatoria celor doi tineri.

Elocventa, in ce priveste nivelul politic al unor reprezentanti ai burgheziei, este interpretarea articolului lui Rica de catre cei doi prieteni: Jupan Dumitrache si Nae Ipingescu. Astfel, in stilul sau semidoct, Rica Venturiano scrie ca „nu trebuie a manca (de la francezul manquer, a lipsi) de la datoriile ce ne impun solemnamente pactul nostru fundamental, sfanta Costitutiune„, la care Nae Ipingescu conchide ca e vorba ca nimeni sa nu manance din sudoarea poporului („…sa nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care suntem din popor…„).

O intorsatura mai grava iau lucrurile atunci cand in articol se pomeneste de sufragiu universal (vot universal). Intrucat inainte fusese vorba de „mancare„, „masa„, cei doi prieteni interpreteaza notiunea cunoscuta de ei ca sufragiu (cel care serveste la masa).

Spre deosebire de Dumitrache, conul Leonida nu urmareste sa urce pana in varful ierarhiei sociale. El este un pensionar cu pareri politice hotarate, pe care le exprima cu orgoliu in fata sotiei sale, coana Efimita. Cnul Leonida se razboieste cu reactiunea, dar are idei haotice, care tradeaza lipsa lui de cultura. Actul de la 11 februarie 1866, care, prin rasturnarea lui Cuza, a insemnat inceputul compromisului dintre burghezie si mosierime, e socotit de Leonida drept revolutie. Culmea ridicolului e atinsa de parerile lui Leonida cu privire la republica: „mai intai si-ntai ca daca e republica, nu mai plateste niminea bir… Al doilea ca fiestecare cetatean ia cate o leafa buna pe luna, toti intr-o egalitate„.

Conul Leonida este poltron. Desteptandu-se din somn in zgomotele unor cheflii care treceau pe strada, Leonida, inspaimantat, cauta explicatii in gazeta. Randurile citite ii dezmint parerea ca ar fi vorba de revolutie, intarindu-i convingerea ca reactiunea este aceea care ii pericliteaza linistea si viata.

Slujnica Safta, sosita sa faca focul, instiinteaza pe conul Leonida si pe coana Efimita despre adevarata stare de lucruri.

Farsa D-ale carnavalului se bazeaza, mai ales, pe comicul produs de situatiile in care se afla personajele.

Punctul cel mai inalt al dramaturgiei lui Caragiale, O scrisoare pierduta, este in acelasi timp cea mai valoroasa comedie din literatura romana. Satira necrutatoare a moravurilor politice si familiale din ultimile decenii ale secolului trecut, comedia aduce in scena evenimentele legate de fixarea candidatului guvernamental in capitala unui judet de munte. Faptele sunt tipice pentru timpul in care Caragiale a conceput si a scris capodopera sa.

In O scrisoare pierduta partizanii a doua grupuri politice apartinand claselor posedante se dusmanesc, se lupta si se impaca. Ridicolul lor este subliniat si mai mult prin inconsecventa dintre intransigenta lor initiala si compromisul final la care ajung.

Zoe Trahanache, sotia lui Zaharia Trahanache, seful organizatiei locale a gruparii politice guvernamentale, pierde o scrisoare de dragoste primita de la Stefan Tipatescu, prefectul judetului „prieten intim” a lui Zaharia Trahanache. Scrisoarea este gasita de Un cetatean turmentat, de la care este smulsa de catre Catavencu, seful unei grupari independente, prin mijloace neoneste. Catavencu spera sa fie ales deputat, amenintand pe Tipatescu cu publicarea scrisorii. Dupa ce incearca zadarnic prin amenintari si promisiuni sa capete documentul compromitator, Tipatescu se lasa convins de Zoe sa propuna candidatura lui Nae Catavencu. La adunarea electorala care are loc in actul al III-lea, este propus insa Agamemnon Dandanache, candidat trimis de la centru. In incaierarea care se produce intre reprezentantii celor doua grupari politice in urma acestei stiri, Catavencu isi pierde palaria, in captuseala careia se afla scrisoarea.

Gasita de Un cetatean turmentat, care fusese „impartitor la postie„, scrisoarea este restituita „andrisantului„, adica sotiei lui Trahanache. Pe de alta parte, Trahanache descopera o politia falsificata de Catavencu.

Pierzand nu numai orice sansa de a fi ales deputat, dar riscand chiar sa fie facut raspunzator pentru falsificarea politei, Catavencu accepta situatia umilitoare de a conduce manifestatia organizata pentru sarbatorirea lui Agamita Dandanache.

In 1901 apare volumul de schite intitulate Momente. La aparitia lui, George Ranetti exclama entuziasmat: „Nu momente, maestre, ci <<monumente>> trebuie sa botezi admirabilul volum„. Intr-adevar, cu alte mijloace decat cele din O scrisoare pierduta, Caragiale surprinde aspecte izolate, din conexarea carora putem reface imaginea societatii romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.

Desi apreciat in primul rand ca autor dramatic si creator al Momentelor, Caragiale a scris si nuvele remarcabile. La o cercetare mai atenta acestea se pot clasifica in psihologie si fantastice. Nuvelele scrise de I.L. Caragiale sunt: O faclie de Paste, Pacat, In vreme de razboi, La hanul lui Manjoala, Calul dracului, Kir lanulea, Abu-Hassan, Doua loturi.

Sursa: Viorel Alecu, Alexsndru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969

%d blogeri au apreciat: