Substantivul. Exemple

Substantivul este partea de vorbire care denumește ființe, lucruri sau fenomene ale naturii. El este numele a ceva sau al cuiva: alamă, București, ceas, cal, curaj, Ion, muncă, Maria, repetiție, râu, student, arză, zel, etc.

De obicei substantivul este un singur cuvânt. Există însă și substantive compuse din două, trei sau mai multe cuvinte, ca: apă tare, Bucureștii Noi, floarea soarelui, gura leului, Valea Largă, sare de lămâie, Bolintinul din Vale, nu-mă-uita etc.

Exemplu:

Pionierii povestesc ce au văzut în Gradina Zoologică. Învățătoarea ascultă. Au văzut animale și păsări de la noi și din țările calde. Erau în Grădina Zoologica urși, lupi, vulpi, un leu, un tigru, un elefant și un șarpe mare.

În colivii erau pițigoi, sticleți, canari și papagali. Blănurile și penele lor frumoase arată cât de bine sunt îngrijite. Pentru fiecare există adăposturi speciale: oboare, cuști, colivii. Adăposturile le apără de zăpadă, de ploi ăi viscole.

În textul de mai sus găsim:
– Cuvinte care denumesc ființe: pionierii, învățătoarea, animale, păsări, urși, lupi, vulpi ș.a.
– Cuvinte care denumesc lucruri: colivii, blănurile, penele, adăposturile ș.a.
– Cuvinte care denumesc fenomene ale naturii: zăpadă, ploi, viscole.

Echivalentul substantivului

În propoziții și în fraze, și alte cuvinte, grupuri de cuvinte sau chiar propoziții întregi îndeplinesc adesea rolul de substantiv. Ele sunt echivalentele substantivului.

În această situație pot să fie:

1. Pronumele:
Ea studiază medicina. (Ea = persoană feminină: Ana, Maria etc.)
Te-a căutat cineva. (Cineva = o persoană).
Ce ți-am povestit, rămâne între noi. (Ce = povestea; noi = persoanele în cauză).

2. Adjectivul:
Leneșul mai mult aleargă. (Leneșul = omul cel leneș).

3. Numeralul:
A luat doi zece la latină. (Zece = nota zece).
Scriem trei pe cinci. (Trei = cifra trei; cinci = cifra cinci).

4. Verbul:
A greși este omenește. (Faptul de a greși).
Fotografiatul interzis! (Faptul de a fotografia).
Ieșirea prin ușa a doua! (Ieșirea = locul de ieșire).

5. Adverbul:
Agale este inversul lui repede. (Agale = adverbul agale; repede = adverbul „repede”).
Mai este un cuvânt de comparație. (Mai = adverbul „mai”).

6. Articolul:
Al din „al doilea” este articol. (Al = articolul „al”).

7. Prepoziția:
Pe este frecvent în românește. (Pe = prepoziția „pe”).
Deasupra se folosește și ca adverb. (Deasupra = prepoziție „deasupra”).

8. Conjuncția:
Cu dacă și dar, nu faci mare ispravă (Dacă = faptul de a spune „dacă”; dar = de a opune „dar”).

9. Interjecția:
Cânta un lăutar mai mult în ofuri decât în versuri.

10. O propoziție întreagă:
Ce ție nu-ți place, altuia nu face.
Plăcerea era să se găsească o soluție convenabilă pentru toată lumea.
Nu mai știa încotro merge.
Își dădea seama cu cine are de-a face.

11. Un citat:
„Niște răi și niște fameni” este din Scrisoarea III.
„Opera deschisă” este o formulă a poeticii moderne.

Notă. Cu excepția pronumelui care îndeplinește în mod obișnuit funcțiile substantivului, fiind un înlocuitor al acestuia, celelalte părți de vorbire au rol de substantiv în mod mai mult ori mai puțin accidental. Se vede că echivalentele substantivului de la 3, 5, 6, 7, 8 și 11 sunt un fel de citate, care nu se pot dezvolta decât cu ajutorul unui substantiv propriu-zis (cifra „trei”; adverbul sau cuvântul „agale” etc.).

Felurile substantivului

Substantivele sunt de patru feluri:

• comune, care denumesc obiecte de același fel (băiat, fată, oraș, munte etc.);
• proprii care denumesc anumite ființe sau lucruri spre a le deosebi de celelalte ființe sau lucruri de același fel (Alexandru, Ileana, București, Bucegi etc.);
• abstracte care denumesc însușiri, calități, defecte, nume de stări și situații, nume de acțiuni;
• colective care denumesc grupuri de obiecte (lucruri, ființe, persoane).

Genul substantivului, numărul substantivului, cazurile substantivului

Substantivul are următoarele categorii gramaticale:

a) trei genuri: masculin, feminin și neutru;
b) două numere: singular și plural
c) cinci cazuri: nominativ, genitiv, dativ, acuzativ și vocativ.

Atât substantivul comun, cât și substantivul propriu poate fi simplu (elev, școală, Matei, Iași) sau compus (floarea-soarelui, bunăvoință, Piatra-Olt, Târgu-Neamț, Mihai Viteazul etc.).

Unele substantive au numai forme de singular (miere, secară, fasole, aur, var, forme, sete etc.), altele numai de plural (tăiței, Bucegi etc.).

Substantivele: cap, corn, cot, ochi, umăr au mai multe forme de plural, având uneori sensuri diferite (capete, capi; coarne, cornuri; coți, coate, coturi; ochi, ochiuri; umeri, umere).

Câteva substantive au la plural înțeles diferit de al singularului: bucată – pl. bucăți, dar și bucate (cereale și mâncăruri); frig – pl. friguri (boală cu acest nume), grâu – pl. grâne (cereale); lapte – pl. lapți (la pește) etc.

Funcțiile sintactice ale substantivului

În propoziții, substantivul poate avea diferite funcții: subiect, nume predicativ, atribut, complement direct, complement indirect, complemente circumstanțiale.

Pentru a îndeplini aceste funcții, substantivul își schimbă uneori forma, adică se declină.

Declinarea substantivelor poate fi nearticulată și articulată cu articol hotărât.

Ortografie

1. Numele proprii se scriu totdeauna cu inițială majusculă, fie că denumesc persoane (Ion, Vasile), porecle (Scurtu, Cârnu), animale (Grivei, Joiana) sau aștri (Jupiter, Venus), fie că sunt nume proprii geografice (București, Ialomița, Olt), denumiri ale unor întreprinderi (Electrica, Dacia), numele unor opere sau publicații (Baltagul, Luceafărul) etc.

2. Numele proprii compuse se scriu astfel:

a) cu inițială majusculă la fiecare termen, afară de articolele și prepozițiile care intră în alcătuirea lor:
– numele proprii de persoane sau personaje de basm: Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Sfarmă-Piatră, Harap-Alb etc.;
– numele localităților: Satu Mare, Lacul Roșu, Baia Mare, Piatra-Olt, Curtea de Argeș, Vatra Dornei;
– denumiri oficiale ale statelor, denumiri oficiale ale organelor și organizațiilor de stat și politice naționale sau internaționale, ale intreprinderilor și instituțiilor de tot felul: Ministerul Finanțelor, Consiliul Superior al Magistraturii, Editura Didactică și Pedagogică etc.
– numele sărbătorilor: Anul Nou, Întâi Mai, 23 August;

b) cu inițială majusculă numai la primul cuvânt:
– numele operelor literare, ale ziarelor, revistelor etc.: Amintiri din copilărie, România liberă, România literară etc.

La scrierea numelor proprii geografice este bine să se țină seama de următoarele criterii:

a) Substantivele deal, fluviu, munte, insulă, lac, râu, vale, vârf, peninsulă etc. se scriu cu inițială mică dacă nu fac parte din denumirea geografică respectivă: râul Prahova, lacul Techirghiol, peninsula Florida etc.

Aceste substantive se scriu cu inițială majusculă când fac parte integrantă din denumirea geografică, fiind însoțite de:
– un adjectiv: Peninsula Balcanică, Lacul Sărat, Munții Apuseni etc.;
– un substantiv în genitiv: Munții Măcinului, Valea Prahovei, Insula Șerpilor;
– un substantiv precedat de prepoziție: Porțile de Fier, Câmpia de Vest etc.

b) Se scriu cu liniuță de unire numele de localități compuse din două substantive cu formă de nominativ-acuzativ: Cluj-Napoca, Popești-Leordeni, Târgu-Mureș etc.

Observații: Substantivul este partea de vorbire care se numără: un om – doi oameni; un drum – două drumuri; o zăpadă – doua zăpezi.
Ca să nu greșim, când alegem substantivul, le numărăm.

Atenție!
Substantivul nu răspunde la întrebări. El se identifica în propoziție prin numărare.