Imperiul francez (1804-1815)

Napoleon Bonaparte

La 2 decembrie 1804, sprijinit de burghezie, Bonaparte s-a încoronat împărat al francezilor. Încoronarea s-a făcut cu un fast și un lux puțin obișnuit. S-a numit Napoleon I. Astfel, Franța s-a transformat din Republică în Imperiu.

Principalele războaie

La încoronare, Napoleon s apus: „Imperiul înseamnă pace”. Dar, în fapt, domnia lui a însemnat un lung șir de războaie. Cauza lor se afla în rivalitatea de neîmpăcat dintre burghezia franceză și cea engleză pentru dominația lumii, în încercările statelor feudale de a împiedica răspândirea revoluției franceze, în ambițiile lui Napoleon și ale generalilor săi de a cuceri bogății și glorie.

Napoleon a încercat să debarce în Anglia. Dar guvernul englez a încheiat repede o alianță cu Monarhia habsburgică și Rusia. Napoleon s-a întors fulgerător, cu toate forțele, spre centrul Europei: a intrat în Viena și a înfrânt trupele austro-ruse, în vestita bătălie de la Austerlitz (2 decembrie 1805). În istorie s-a numit și „Bătălia celor trei împărați”: al Franței, al Austriei și al Rusiei.

Batalia de la Austerlitz
Bătălia de la Austerlitz unde Napoleon a căștigat o strălucită victorie

Dar în același timp, flota engleză, comandată de amiralul Nelson, a zdrobit flota Franceză în lupta navală de la Trafalgar. Prin pacea încheiată, Napoleon a ocupat o parte din teritoriile germane. Franța domina Europa, dar Anglia rămânea stăpâna mărilor.

În anul următor (1806), Napoleon a continuat războiul împotriva Prusiei, pe care a învins-o la Iena, și a intrat în Berlin. Aici a dat „blocada continentală”, prin care interzicea tuturor țărilor să facă comerț cu Anglia.

Continuând războiul împotriva armatei ruse, a înfrânt-o în două mari bătălii. Țarul Alexandru I s-a întâlnit cu Napoleon la Tilsit (1807). Aici au încheiat o pace și o alianță, împărțind Europa între dânșii. Între altele, țarul a făgăduit că Rusia nu va mai cumpăra nici un fel de mărfuri din Anglia.

„Imperiul francez”

Înfrângând într-o nouă și grea bătălie, la Wagram (1809) pe împăratul habsburgic, Napoleon a ajuns în culmea puterii și gloriei. A desființat sute de stătulețe mici germane. A ocupat Spania și Portugalia, formând „Marele imperiu francez”. Se intitula: Împărat al francezilor, protector al Confederației Rinului, rege al Italiei, mediator al Confederației elvețiene. Ducatul Varșovia asculta de dânsul, iar în Spania și în Olanda a pus regi pe doi din frații săi. Imperiul lui se baza pe Marea armată, comandată de ofițeri de valoare: Ioachim Murat, Michel Ney, Andre Massena.

Imperiul francez
Sursă imagine: wikimedia
Franța în albastru închis, statele sale satelit în albastru deschis

Dar începând din 1811, Imperiul lui Napoleon a început să dea semne de slăbiciune. Blocada continentală, în loc să slăbească Anglia să încheie pace, a provocat o criză economică în întreaga Europă și chiar în Franța. Apoi, poporul spaniol s-a răsculat și a pornit un sângeros război de partizani. În marea lor dorință de a-l înfrânge pe Napoleon, englezii i-au ajutat pe spanioli cu arme și trupe. Așa, în Spania, Napoleon a pierdut foarte mulți soldați.

Campania din Rusia; prăbușirea Imperiului francez

Când țarul Alexandru nu a mai respectat blocada continentală, Napoleon a pregătit o mare campanie împotriva Rusiei, în care afară de francezi intrau și italieni, polonezi, germani, austrieci. A câștigat mai multe bătălii, a intrat în Moscova, dar n-a putut zdrobi armata țarului. A fost silit să se retragă din Rusia, pe vreme de iarnă. Pe drum, în grele lupte cu partizanii și cu armata rusă, comandată de generalul Kutuzov, împăratul a pierdut toți soldații și s-a întors singur în țară.

Campania din Rusia a însemnat începutul dezastrului pentru Napoleon I și pentru Imperiul francez.

Rusia, Anglia, Prusia, Imperiul habsburgic s-au coalizat și au îndemnat popoarele să lupte pentru eliberarea de sub stăpânirea franceză. Napoleon și-a refăcut armata, dar a fost înfrânt în marea bătălie de la Leipzig (1813), numită și „bătălia națiunilor”.

Retras în Franța, Napoleon a continuat lupta, cu multă îndârjire, împotriva adversarilor care invadau țara. Dar, văzând că adversarii erau mult mai puternici, mulți oameni politici și o parte din mareșali l-au părăsit. Rămas singur, Napoleon a abdicat, în aprilie 1814, și s-a retras în insula Elba. Biruitorii lui au adus pe tronul Franței pe Ludovic al XVIII-lea și au ținut țara sub ocupație.

„Cele 100 de zile”; caracterul și urmările războaielor napoleoniene

Poporul francez se temea de rege care era fratele celui ghilotinat și de răzbunarea aristocraților. Aflând despre frământările din Franța, Napoleon a venit iar în țară.

Poporul și armata l-au primit cu entuziasm de nedescris. Ludovic al XVIII-lea a fugit. Dar împotriva lui Napoleon s-au coalizat toate marile puteri ale Europei. În bătălia de la Waterloo a fost înfrânt (18 iunie 1815) și a abdicat a doua oară, după ce domnise o sută de zile. S-a predat englezilor care l-au transportat în Insula Sf. Elena, unde l-au ținut închis până la moarte (1821).

Batalia de la Waterloo 18 iunie 1815
Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815), care a însemnat sfârșitul domniei lui Napoleon

Războaiele napoleoniene au fost războaie de cucerire, pentru gloria împăratului și a Franței. Ele au pricinuit pierderea unui mare număr de oameni și distrugerea multor bunuri. Dar, în același timp, în teritoriile stăpânite, Napoleon a aplicat o serie de reforme rezultate din revoluția franceză, a desființat puzderia de stătulețe germane, a eliberat țărănimea și a făcut să progreseze economia capitalistă și să prospere burgheziile naționale.

Congresul de la Viena, formarea Sfintei Alianțe

Ca să rezolve problemele deschise de revoluția franceză și de Imperiul napoleonian, monarhii aliați, biruitori împotriva lui Napoleon, au ținut Congresul de la viena (1814-1815). Cel mai activ în acest congres a fost Metternich, cancelarul Austriei, „Cei patru mari”, adică țarul Rusiei, împăratul Austriei, regele Angliei și regele Prusiei, au redus Franța la granițele din 1792, au recunoscut Rusiei – Finlanda și cea mai mare parte din Polonia, cu titlul de Regatul Varșoviei; au dat Lombardia Austriei. Împăratul Austriei a devenit președintele Confederației germane; partea de apus a Poloniei a obținut-o Prusia; din Polonia au lăsat liber numai un mic teritoriu în jurul Cracoviei; Anglia păstra toate coloniile cucerite în această vreme și i se confirma stăpânirea mărilor. Belgia era unită cu Olanda și formau Regatul Țărilor de Jos. În Spania și în Italia de sud, ca și în Franța, a fost restaurată, la conducere, aristocrația și dinastia Bourbon.

Congresul de la Viena a căutat să stabilească situația de dinaintea revoluției. A fost introdus iarăși absolutismul, călcându-se în picioare aspirațiile de suveranitate și unitate națională, precum și dorința de libertate a popoarelor. Regimul social-politic impus în Europa de biruitorii lui Napoleon s-a numit restaurație.

Pentru aplicarea hotărârilor luate la Viena s-a creat Sfânta Alianță, în care intrau: țarul Rusiei, împăratul Austriei, regele Prusiei și apoi al Franței. Monarhii și-au arogat dreptul de a interveni oriunde apărea o mișcare socială, națională ori liberală împotriva absolutismului. Această alianță a monarhilor împotriva popoarelor a dominat Europa până în anul 1848.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Imperiul francez (1804-1815)

%d blogeri au apreciat: