Bărbatul cel harnic


Bărbatul cel harnic
de Petre Ispirescu

A fost odată un flăcău, singur la părinţi. Tot satul îl iubea pentru vrednicia şi isteţimea lui. Când îşi punea în gând să facă vreo treabă se făcea luntre şi punte şi trebuia să izbutească. Venindu-i şi lui vremea să se însoare, mumă-sa îl duse la o fată pe care i-o găsise o peţitoare. Cum o văzu, îi plăcu şi hotărâră şi nunta.
Toţi oamenii şi femeile care cunoşteau vrednicia flăcăului se grăbiră a veni să spuie că fata pe care voieşte a o lua de soţie este leneşă de tânjeşte pământul sub ea. Flăcăul, în loc să se tragă înapoi, el se înfipse şi mai mult şi nunta se făcu.
De a doua zi chiar de nuntă, flăcăul aduse cele trebuincioase casei şi plecă la lucru. Mumă-sa, ca totdeauna, scutură, deretică, mătură, găti şi la prânz aşteptă cu masa pusă.
– Cine a lucrat azi, mamă? zise el cum veni.
– Noi amândoi, mamă, răspunse ea.
– Amândoi să mâncăm, zise el. Şi aşa făcură, fără să se mai uite împrejur, ca şi cum n-ar mai fi fost nimeni în casă.
Femeia lui, care rămase toată ziua ghemuită în colţul patului, văzu şi tăcu. Seara făcu asemenea. Femeia se culcă flămândă nădăjduind că a doua zi va fi mai fericită. A doua zi se petrecu ca şi ziua trecută.
A treia zi însă, până să vină tânărul din piaţă, femeia începu a strânge aşternutul, după cum făcu soacră-sa ieri, şi o întrebă:
– Acesta ce fac eu, maică, lucru este?
– Lucru, maică, lucru, răspunse bătrâna.
– Vezi, maică, asta nu m-au învăţat acasă.
După ce plecă bărbatul la lucru, mumă-sa se apucă să facă treabă ca în toate zilele. Tânăra soţie încinse şi ea un şorţ şi începu pe lângă bătrână a tăia ceapa, a spăla carnea, apoi a mătura şi, de câte ori făcea câte ceva, tot întreba:
– Dar asta treabă este, maică dragă?
– Treabă, măiculiţă dragă, treabă, îi răspundea bătrâna.
– Vezi, maică, mama pe mine nu mă lăsa să fac nimic din toate astea fiindcă, zicea ea, că mă ostenesc, că mi se strică mâinile, dar nu văz să fie aşa greu.
– Nu e greu de făcut, maică… Curăţenia şi o regulă bună te va face să ai totdeauna puţin de lucru. Fiecare lucru să-şi aibă locul său; de cum ai umblat cu el şi ai isprăvit treaba, pune-l la loc, spălat şi curat. Hainele, de cum ai venit de undeva, scutură-le şi pune-le la locul lor. Niciodată să nu zici: lasă că treaba asta o fac mâine. Astfel făcând, vei avea toate lucrurile curate şi când vei avea trebuinţă de ceva, n-o să-l mai cauţi ci ai să te duci să-l iei de la locul lui, şi să vezi că are să-ţi rămâie timp şi să lucrezi şi să te plimbi.
La prânz, când a venit tânărul, mumă-sa i-a apucat înainte şi i a zis:
– Fiul meu, azi toţi am lucrat.
– Toţi să mâncăm, mamă, zise el vesel.
Femeia, care văzuse că cine nu lucrează în casă la ei nu mănâncă, puse bunăvoinţă, ascultă pe soacră-sa şi în puţin timp avu o mare bucurie când vecinele se mirau de fericita ei schimbare. Ea ajunse să fie arătată cu degetul în sat şi toţi lăudau pe bărbat că ştiuse să întoarcă lucrurile înspre bine.
Când se da în vorbă cu soacră-sa despre ale casei, îi mai spunea că: „mumă-sa, când se ducea undeva, încuia ușa și o lăsa să șază pe la vecini până venea ea, numai să nu facă nimic, să nu deretice ca să nu se bolnăvească, fiindcă ea a fost crescută numai în bumbac”, și spuse fără sfială că iubea mai mult pe soacră-sa decât pe măsa care o făcuse să poarte ponosul satului.
Își iubi bărbatul, din toată inima, care îi răsplăti cu aceeași iubire; ea ajunse să fie arătată cu degetul în sat; și toți lăuda pe bărbat pentru că știuse să întoarcă lucrurile înspre bine și îi fericea că dăduse peste pământ bun.

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: