Directoratul și consulatul francez sec. XVIII-XIX

Directoratul și consulatul francez sec. XVIII-XIX

Directoratul și consulatul francez

După moartea lui Robespierre, Convenția Națională a condus Franța încă un an. Ea era dominată de „noii îmbogățiți”, cei care înlăturaseră dictatura iacobină. Convenția a dat o nouă Constituție, care încredința puterea legislativă Consiliului celor 500 și Consiliului bătrânilor (senatul), iar puterea executivă unui Directorat, alcătuit din 5 membri. În acest timp, Republica franceză a încheiat pace cu Prusia și cu Spania.

Directoratul (1795-1799)

În cei patru ani cât a durat, Directoratul a căutat să întărească autoritatea politică a burgheziei. Pentru aceasta a luptat atât împotriva iacobinilor și a maselor populare, cât și împotriva regaliștilor din interior și din afară.

Grija principală a burgheziei era să aibă liniște și să se îmbogățească pe orice cale. Dar bogăția ei contrasta cu mizeria muncitorilor, a locuitorilor de la periferiile orașelor. De aceea în timpul Directoratului masele populare și-au arătat de multe ori nemulțumirea. Așa a fost Conspirația egalilor, condusă de Grachus Babeuf. El voia să deființeze exploatarea omului de către om, să îndepărteze inegalitatea din societate și să organizeze o Republică a egalilor, unde să se asigure fericirea obștească. Dar directorii au aflat de Conspirația egalilor, l-au prins pe Babeuf și l-au condamnat la moarte (1796).

Totuși, frământările social-politice au continuat. De mai multe ori, directorii au trimis armata atât împotriva poporului care încerca să se răscoale, cât și a regaliștilor, care urmăreau să vină iar la putere. Folosind forța, burghezia și-a consolidat pozițiile economice și și-a asigurat conducerea țării.

Războaiele din timpul Directoratului

În vremea Directoratului, Franța a continuat războiul cu Austria și cu Anglia. În acest război s-a distins generalul Napoleon Bonaparte. El a condus armata franceză în lupta cu cea habsburgică în Italia de nord (1796-1797). Cu acest prilej Bonaparte s-a dovedit un iscusit general. Deși avea puțini soldați, a știut să-i conducă astfel încât a câștigat victorii răsunătoare, uimind lumea.

Napoleon Bonaparte
Napoleon Bonaparte (n. 15 august 1769 – d. 5 mai 1821)

Când armata lui Bonaparte s-a îndreptat spre Viena, guvernul austriac s-a grăbit să încheie pacea (1797). Franța ocupa Belgia și nordul Italiei.

După 1797 putem spune că burghezia franceză n-a mai purtat războaie revoluționare, drepte, de apărare a patriei, ca în timpul dictaturii iacobine, ci războaie de cucerire, adică războaie nedrepte.

Dintre toate țările Europei numai Anglia nu voia să încheie pace cu Franța. Ca să lovească în puterea ei maritimă, Directoratul a organizat, sub conducerea generalului Napoleon Bonaparte, campania din Egipt (1798-1799). La început, francezii au dobândit mari succes. Dar mult mai puternică, flota engleză condusă de amiralul Nelson a distrus flota franceză și a blocat, în Egipt, armata generalului Bonaparte.

În vremea aceasta, Anglia, Austria, Rusia și Turcia au alcătuit o nouă coaliție împotriva Franței. Regaliștii căpătaseră mare curaj și așteptau să ia puterea cu ajutorul coaliției. Totodată, iacobinii sprijiniți de masele populare se pregăteau să preia ei puterea. Burghezia se temea și de regaliști și de o revenire a dictaturii iacobine. De aceea căuta să încredințeze conducerea țării unui general glorios, care s-o scape de armatele străine, de regaliști și de iacobini.

Consulatul (1799-1804)

Informat că Franța se află într-o situație grea, generalul Napoleon Bonaparte a lăsat armata în Egipt și, cu o singură corabie, a ajuns în țară. Burghezia l-a primit ca pe un salvator. Ajutat de armată, Bonaparte a dat lovitura de stat de la 18 Brumar (9 noiembrie 1799), a înlăturat Directoratul de la putere și l-a înlocuit cu un Consulat format din trei consuli. Bonaparte s-a numit prim consul. Puterea lui era tot așa de mare ca și a unui monarh: numea miniștrii și funcționarii, dicta legile și comanda armata.

Astfel s-a instaurat în Franța, în folosul burgheziei, dictatura militară a generalului Bonaparte. Ca să întărească noul stat burghez, Bonaparte a dat o serie de legi strânse (strânse în Codul napoleonian), a reorganizat economia, administrația și justiția Franței. De asemenea, Bonaparte a înfrânt armatele coaliției în bătălia de la Marengo (1800), silind Monarhia habsburgică și Anglia să încheie pacea.

Victoriile pe câmpul de luptă, succesele în organizarea și administrarea țării, încheierea păcii mult dorită de poporul francez, progresele economice, toate au sporit faima, popularitatea și puterea generalului Bonaparte.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Directoratul și consulatul francez sec. XVIII-XIX

%d blogeri au apreciat: