Situația politică după primul război mondial (1918-1923)

Împletirea luptei revoluționare cu lupta de eliberare națională; prăbușirea marilor imperii

Foamea, lipsa de locuințe, îmbrăcăminte, încălțăminte, lemne de foc și alte bunuri, pricinuite de cei patru ani de război (1914-1918), au stârnit adânci numțumiri în multe țări din lume. Muncitorii, țăranii, intelectualii s-au ridicat la luptă. În Franța, Anglia, S.U.A., au avut loc greve și demonstrații; masele muncitoare cereau salarii sporite, asigurarea locurilor de muncă, respectarea libertăților democratice, încetarea intervenției armate împotriva Puterii sovietice.

În alte țări, lupta revoluționară s-a împletit cu lupta de eliberare națională.

Astfel, din cauza dublului jug – social și național – în Imperiul austro-ungar, cerințele politice și sociale ale popoarelor asuprite se împleteau cu năzuința lor de a dobândi independența sau de a desăvârși unitatea lor națională.

Lupta revoluționară de eliberare națională a acestor popoare, în fruntea căreia s-a situat mișcarea muncitorească și socialistă, a fost condusă de burgheziile naționale. Încă din anii războiului, reprezentanți ai partidelor burgheze au constituit consilii naționale (la unele dintre ele au luat parte și reprezentanți ai partidelor socialiste), care au orgaizat lupta pentru independeță și unitate națională, luptă care a dus la prăbușirea Imperiului austro-ungar, care ținea sub asuprire un număr însemnat de popoare din Europa centrală, inclusiv o parte a poporului român. Pe ruinele acestui imperiu s-au format noi state naționale.

Desăvârșirea unității naționale a unor state și crearea de noi state independente

În locul Imperiului austro-ungar și în unele părți din Imperiul german, popoarele ridicate la luptă au organizat state naționale.

Constituţia Iugoslaviei. Puterea austro-ungară a fost răsturnată în teritoriile slave din sud ale imperiului de puternica luptă socială și națională a croaților, slovenilor și bosniecilor. Aceste popoare s-au constituit în state independente. Consiliul național care a preluat conducerea acestui stat s-a înțeles cu Regatul Serbiei (independent din 1878) și s-a hotărât unirea ambelor țări într-un singur stat, denumit Iugoslavia.

Formarea Cehoslovaciei. În toamna anului 1918 a izbucnit revoluția populară în Boemia și Moravia. Puterea a fost luată de către Comitetul național ceh din Praga, care a proclamat crearea statului independent. La această proclamație s-a alăturat Consiliul național slovac din Martin. Teritoriile s-au unit într-un singur stat, Cehoslovacia.

În Ungaria, în octombrie 1918, luptele oamenilor muncii au dus la răsturnarea guvernului. Consiliul național, reprezentând partidele burgheze, a preluat puterea și a proclamat independența noului stat, Republica Ungară, înfăptuind revoluția burghezo-democratică. Muncitorii, sub conducerea comuniștilor, au continuat însă lupta, au răsturnat puterea burgheziei și moșierimii și au instaurat, la 21 martie 1919, Republica Ungară a Sfaturilor. Aceasta a fost o revoluție proletară, puterea de stat aflându-se în mâinile proletariatului și a țărănimii muncitoare. Marile state imperialiste au organizat intervenția armată împotriva republicii proletare ungare. La această intervenție a trimis armată și guvernul regal român; masele largi din România au luptat activ pentru apărarea dictaturii proletariatului în Ungaria. Armata revoluționară maghiară a fost însă înfrântă și în Ungaria s-a instaurat din nou puterea burgheziei și moșierimii (1 august 1919).

În Germania, poporul din Berlin s-a răsculat: împăratul a fugit în străinătate. S-a format un nou guvern care a proclamat Republica (noimebrie, 1918). Sub conducerea comuniștilor, muncitorii cereau guvernului să ia măsuri revoluționare (dezarmarea poliției și ofițerilor, înarmarea poporului, toată puterea militară, ca și cea civilă să fie predate reprezentanților consiliilor muncitorilor și țăranilor etc.). Guvernul, alcătuit din fruntașii partidului social-democrat, a căzut însă la înțelegere cu burghezia. Guvernul a organizat alegeri generale pentru Adunarea Națională în orașul Weimar, departe de Berlinul revoluționar. Adunarea Națională a adoptat Constituția republicii burgheze germane, a ales președintele republicii și un nou guvern (februarie 1919).

Situația politică după primul război mondial (1918-1923)
Baricadă în Berlin în timpul revoluției burghezo-democratice

Datorită participării maselor largi populare, revoluția din Germania a fost o revoluție burghezo-democratică. Ea a desființat monarhia, instaurând republica burgheză.

În Austria, muncitorii și soldații răsculați au constituit consilii revoluționare, care cereau desființarea imperiului, proclamarea republicii și largi libertăți democratice. Adunarea națională provizorie, aleasă din reprezentanți ai partidelor burgheze și a Partidului Socialist Austriac, a proclamat republica (noiembrie 1918).

În teritoriile poloneze aflate sub ocupația germană și austriacă, partidele burgheze au înființat un Consiliu de regență. Folosind situația creată de prăbușirea Imperiului austro-ungar și a Imperiului german, Consiliul de regență a proclamat reunirea teritoriilor poloneze și constituirea noului stat independent Polonia (noiembrie 1918).

În Mongolia, în 1921, sub conducerea partidului revoluționar a triumfat revoluția populară, antifeudală și antiimperialistă; în 1924 s-a proclamat Republica populară.

În Turcia, sub comanda lui Mustafa Kemal, denumit Atatürk, Mișcarea revoluționară de eliberare l-a răsturnat pe sultan, a proclamat țara Republică și a introdus o serie de reforme – administrația modernă de stat, alfabet latin (în locul vechiului alfabet cu caractere arabe) și altele.

Încheierea procesului de formare a statului național român

După Unirea Basarabiei și Bucovinei cu România, Marea Adunare Națională, convocată la Alba Iulia, a afirmat voința liberă a maselor populare din Transilvania care în mod unanim au hotărât Unirea cu țara. Unirea cu România (1 Decembrie 1918).

Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia 1 Decembrie 1918
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918

Formarea statului național unitar a constituit încununarea unor lupte de secole, a năzuințelor românilor de pretutindeni de a avea un stat unitar independent.

Avântul mișcării revoluționare; formarea de partide comuniste și muncitorești. Crearea Internaționalei a II-a Comuniste

Mișcarea revoluționară a cuprins nu numai Europa, ci și popoarele coloniale și dependente din Asia, Africa, America Latină. Acestea s-au risipit împotriva colonialismului și imperialismului, pentru eliberarea lor națională și socială. Clasa muncitoare din numeroase țări s-a aflat în fruntea marilor bătălii de clasă din acei ani. În unele țări, partidele socialiste sau social-democrate s-au transformat în partide comuniste. Toate aceste partide comuniste erau partide revoluționare, bazate pe învățătura marxist-leninistă.

Delegații acestor partide comuniste s-au adunat la Moscova, în martie 1919, și au hotărât crearea unei organizații internaționale a muncitorilor – Internaționala a II-a Comunistă. Aceasta a înlesnit schimbul de experiență între partidele comuniste și a contribuit la răspândirea învățăturii marxiste-leniniste.

În mai 1921, Congresul Partidului Socialist din România a hotărât transformarea în Partid Comunist și afilierea la Internaționala a II-a Comunistă. Crearea Partidului Comunist a constituit un eveniment de cea mai mare importanță în viața mișcării muncitorești din țara noastră.

Nicolae Ceaușescu a spus că: Partidul Comunist Român este moștenitorul și continuatorul celor mai înalte tradiții de luptă ale maselor populare pentru formarea poporului român, pentru dezvoltarea limbii și culturii proprii, pentru afirmarea națiunii române și a statului național unitar – România.

Internaționala a II-a a existat până în 1943, când s-a autodizolvat.

Noile orientări în viața politică a țărilor capitaliste; apariția fascismului

Puternicele greve și demonstrații ale muncitorilor din anii 1919-1920 au adus Italia în pragul revoluței: monarhia, marea burghezie și moșierimea, căutând să stăvilească avântul revoluționar, au sprijinit partidul fascist.

În anul 1922, fasciștii au preluat puterea de stat, instaurând în Italia dictatura fascistă, în frunte cu Benito Mussolini. Toate celelalte partide politice au fost interzise; dreptul de grevă și libertăți democratice au fost suprimate. Zeci de mii de oameni au fost arestați și condamnați, numai pentru că își exprimau gândurile lor de libertate. Italia a devenit un stat polițienesc.

În unele țări ca: Germania, Spania, Portugalia, Bulgaria, Polonia, Ungaria, clasele stăpânitoare, căutând să nimicească mișcările revoluționare, au sprijinit crearea de organizații fasciste și apoi chiar au instaurat dictaturi fasciste.

Societatea Națiunilor și rolul ei

Conferința de pace de la Versailles a pus bazele unei organizații internaționale, numită Societatea Națiunilor. Scopurile societății erau: dezvoltarea colaborării între state; rezolvarea pe cale pașnică a neînțelegerilor dintre state și menținerea păcii.

Dar marile puteri imperialiste au împiedicat Societatea Națiunilor să-și îndeplinească nobilele obiective pentru care a fost creată.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Situația politică după primul război mondial (1918-1923)

%d blogeri au apreciat: