Romanizarea daco-geților

Romanizarea este un proces de asimiliare etnolingvistică între romani şi populaţia cucerita. Aceasta reprezintă un proces indelungat, ce presupune însuşirea de către locuitori a tradiţiilor, obiceiurilor, normelor juridice , religie, culminând cu însuşirea limbii latine.

Cucerind Dacia și transformând-o în provincie, romanii n-au nimicit și populația țării, ci au supus-o și au exploatat-o. Dăinuirea unei numeroase populații autohtone, dacice, sub stăpânirea romană este demonstrată de multe și variate descoperiri și documente.

Continuitatea dacică

Astfel, din diferite izvoare, mai ales epigrafice, se cunosc mai multe unități militare formate din daci pe vremea lui Traian și a urmașilor săi. Tot inscripțiile atestă prezența unor soldați de origine dacică în rândurile legiunilor romane și printre locuitorii orașelor și statelor provinciei traiane.

Pe seama dacilor învinși, dar neresemnați cu supunerea, trebuie puse și răscoalele care au zguduit în câteva rânduri Dacia și dintre care cea mai importantă s-a desfășurat în anii 117-118 e.n.

Toponimia (numele de locuitori) și hidronomia (numele de ape) vin și ele în sprijinul tezei continuității dacice sub stăpânirea romană. Aproape toate orașele romane poartă nume vechi, dacice: Apulum, Napoca, Drobeta, Potaissa, Porolissum, Dierna, Ampelum, Tibiscum. Este semnificativ în această privință faptul că împăratul Hadrian a dat capitalei provinciei, Ulpia Traiană, întemeiată de cuceritorul Daciei, și numele de Sarmizegetusa; această măsură avea un sens numai dacă exista în provincie o numeroasă populație autohtonă, căreia numele cetății de scaun a lui Decebal îi spunea ceva. Dacice sunt și numele marilor râuri – Maris, Alutus, Samus etc. – păstrate, într-o formă ușor schimbată, până astăzi.

Grăitoare este apoi descoperirea, în circa 100 de puncte de pe teritoriul Daciei romane, a urmelor de cultură materială dacică datând din secolele II-III e.n.

Autohtonii și coloniștii

Populația autohtonă, dacică, trăiește în provincia traiană alături de coloniști aduși, cum spune scriitorul antic Eutropius, „din toată lumea romană”. După același autor, mulțimile coloniștilor erau „nesfârșite” (ceea ce înseamnă o colonizare masivă), ele fiind aduse în Dacia „pentru cultivarea ogoarelor și popularea orașelor”; colonizarea a cuprins, deci, nu numai centrele urbane, ci și regiunile rurale ale noii provincii. Tocmai această împrejurare a înlesnit conviețuirea autohtonilor cu coloniștii și împletirea civilizațiilor dacică și romană.

Inscripțiile descoperite atestă prezența în Dacia a unor coloniști veniți din Dalmația și cele două Moesii, din Panonia, Tracia, dar și din ținuturile mai îndepărtate: Italia, Grecia, Asia Mică, Siria. Spre deosebire de alte provincii, unde colonizarea a fost mai mult sau mai puțin spontană, în Dacia ea a fost organizată pe scară largă de statul roman, dornic să împânzească acest bastion înaintat al Imperiului cu cât mai multe elemente romane. Este vrednic de reținut, în această privință, faptul că până și coloniștii veniți din provinciile de limbă greacă ale Imperiului roman ridică în Dacia inscripții redactate în latinește.

Coloniștii au fost, împreună cu soldații și veteranii trupelor din Dacia, un puternic factor al romanizării populației autohtone. Același lucru se poate spune și despre Dobrogea.

Romanizarea daco-geților

Caracterul organizat și masiv al colonizării provinciei Dacia a făcut ca autohtonii să sufere o puternică influență romană. Totul contribuia la aceasta: superioritatea tehnicii și a culturii spirituale romane, folosirea limbii latine în administrație, justiție și armată, negustorii, proprietarii de pământ, dar mai ales coloniștii de rând, care conviețuiau cu autohtonii și soldații numeroși. Aceștia, la lăsareala vatră, primeau loturi de pământ și se stabileau în așezările din Dacia, înrudindu-se cu autohtonii, întemeindu-și gospodării și familii. Așa se explică faptul că într-un interval istoric relativ scurt are loc romanizarea populației autohtone; aceasta înseamnă că dacii își însușeasc cultura, obiceiurile, credințele și limba cuceritorilor. Dintre toate însă, limba este elementul principal: o populație nu poate fi socotită romanizată doar dacă s-a desprins să folosească limba latină în locul propriei sale limbi strămoșești.

Firește, acest proces se desfășoară în timp. La început pătrund la daci elementele culturii materiale romane. Ieftină și de bună calitate, ceramica romană se impune: în așezările și necropolele dacice din sec. II-III, o bună parte a inventarului ceramic este defactură romană-provincială. De asemenea se impun uneltele mai productive (de pildă, brăzdarul de plug de tip roman), diferitele obiecte de uz practic și de podoabă. Adoptarea culturii materiale romane nu înseamnă încă romanizarea (căci nu presupune și adoptarea limbii latine), dar ea atestă că dacii nu trăiau izolați, ci în strâns și permanent contact cu coloniștii, ceea ce prezintă o condiție a romanizării adevărate.

Vase carpice

Cu timpul, dacii din provincia traiană nu numai că își insușesc cultura materială romană, dar adoptă credințe și obiceiuri romane, nume romane și, ceea ce este esențial în procesul romanizării, limba latină. Se cunosc autohtoni care ridică monumente funerare de tip roman; unii dintre ei își iau nume romane, păstrând numai ca porecle numele lor vechi, dacice. Lipsa dovezilor dintre ale adorării divinităților dacice ne permit să credem că cel puțin în mediul urban, pentru care izvoarele sunt mai numeroase, cultele romane au biruit foarte curând. Conviețuind cu coloniștii, dacii se deprind să vorbească latinește; același lucru îl fac tinerii daci recrutați în armată, această adevărată școală de romanizare. Interesul de a dobândi cetățenia romană care le asigura drepturi depline, îi face pe dacii din provincie să adopte, treptat, limba latină în locul propriei lor limbi; din aceasta, o serie de cuvinte vor pătrunde însă în latina populară vorbită pe teritoriul Daciei și se vor transmite astfel limbii române de mai târziu. Limba latină, limba clasei dominante și limba oficială a Imperiului, limba unei culturi superioare, a armatei, a procesului de producție, se impune peste tot în provincie.

În felul acesta, în momentul părăsirii Daciei, provincia era locuită de o populație puternică și pentru totdeauna romanizată.

Un proces asemănător se desfoșoară și în Dobrogea, unde populația geto-dacică este atestată de inscripții și de descoperiri arheologice (de exemplu, necropola de la Enisala, jud. Tulcea). Și aici numărul mare al coloniștilor romani și situația lor dominantă au dus la romanizarea interiorului Dobrogei, litoralul rămânând însă în bună parte grecesc.

În procesul romanizării se produce o sinteză daco-romană. Predominante sunt, desigur, elementele civilizației romane superioare și limba latină, dar autohtonii contribuie și ei cu anumite elemente de cultură materială (ceramica cenușie), cu tradiții și credințe (zeitățile autohtone), cu cuvinte din limba lor. Aceste elemente autohtone vor fi întărite mai târziu, când va avea loc romanizarea dacilor liberi.

Dacii liberi

Sub acest nume este cunoscută acea parte a poporului dac, care n-a ajuns sub stăpânirea romană. În Moldova sunt cunoscute triburile costobocilor și ale carpilor, iar prin Maramureș și părțile sătmărene – dacii mari. Cercetările arheologice au pus în lumină diferite așezări ale dacilor liberi, ca acelea de la Poiana-Dulcești (Moldova), Medieșu Aurit (jud. Satu Mare) și din diferite puncte de pe cuprinsul Bucureștilor și necropole (Poienești-Vaslui și Medieșu Aurit).

Dacii liberi, mai ales carpii, au atacat în repetate rânduri teritoriile romane din dreapta și din stânga Dunării, dar în cea mai mare parte a secolelor II-III relațiile au fost pașnice și s-au caracterizat printr-un comerț intens. Produsele romane și moneda romană pătrund în cantități apreciabile în așezările dacilor liberi din Muntenia, Moldova, Crișana etc., influențând cultura materială a autohtonilor din Muntenia, Moldova, Crișana etc., influențând cultura materială a autohtonilor. De exemplu, în așezările și necropolele carpilor se găsesc, alături de ceramica dacică, și numeroase vase de lut ars confecționate după tehnica și după modelele romane.


Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Romanizarea daco-geților

%d blogeri au apreciat: