Alexandru cel Bun – domnul Moldovei (1400-1432)

Alexandru cel Bun - domnul Moldovei (1400-1432)

Alexandru cel Bun (n. secolul al XIV-lea – d. 1 ianuarie 1432) a ajuns domn al Moldovei cu sprijinul lui Mircea cel Bătrân. Perioada sa de domnie este cuprinsă între ani 1400-1432 și devine cunoscut pentru ca a dus o politică de pace și liniște, de prosperitate economică și de întărire a statului feudal. Lunga domnie i-a îngăduit lui Alexandru cel Bun să statornicească măsuri politice, administrative, financiare și militare, care au dus la consolidarea puterii, la creșterea prestigiului și autorității sale.

Moldova în timpul lui Alexandru cel Bun

Făurirea unui sistem de alianțe în scopul apărării independenței țării

Înscăunarea lui Alexandru cel Bun a coincis cu un moment de încordare a relațiilor dintre regatele Poloniei și Ungariei, între care exista, pentru dominația răsăritului Europei și gurilor Dunării, o rivalitate mai veche. De aceea, de la început, domnul și-a pus speranțele în Mircea cel Bătrân. Moldova fiind legată de Țara Românească prin aceleași interese politice. Tratatul încheiat între cei doi domni, în care se făcea și delimitarea granițelor, a dus la o strânsă alianță și colaborare.

Aflându-se între două puteri rivale, Polonia și Ungaria, Alexandru cel Bun a înțeles că trebuie să se apropie de Polonia, din mai multe motive: exista o tradiție a bunelor relații de pe timpul predecesorilor săi Petru I și Roman; prin Moldova treceau drumurile comerciale de la Liov și Cracovia spre porturile dunărene și maritime, comerțul de tranzit aducând însemnătate venituri vamale Moldovei; nădejdea ca prin alianța cu Polonia să neutralizeze pretențiile regelui Ungariei.

În anul 1402, Alexandru cel Bun a încheiat o înțelegere cu Vladislav Iagiello, recunoscându-i suzeranitatea, reînnoită de mai multe ori (1404, 1407, 1411), fără știrbirea independenței țării. Domnul Moldovei a urmărit prin apropierea de Polonia: consolidarea politică a țării și creșterea prestigiului domniei în cadrul relațiilor internaționale. Privilegiul comercial acordat negustorilor din Liov, în 1408, presupunea existența unei strânse colaborări politice între cele două țări.

Prietenia cu Mircea cel Bătrân și cu fii acestuia, înțelegerile încheiate cu Polonia, raporturile de colaborare cu ducele Lituaniei, au vizat crearea unui puternic sistem politic defensiv, pentru preîntâmpinarea unui atac din afară.

Participarea moldovenilor la lupta poporului polonez împotriva teutonilor

Cavalerii teutoni, după ce fuseseră alungați din Țara Bârsei, și-au întemeiat un stat puternic în zona Mării Baltice, continuând politica agresivă și de expansiune în dauna Poloniei. Pe baza tratatului încheiat, Alexandru cel Bun i-a trimis, în anul 1410, ajutor armat regelui Poloniei, ușurându-i biruința de la Grünwald, împotriva cavalerilor teutoni sprijiniți de regele Ungariei.

Cum neînțelegerile polono-maghiare s-au intensificat, tratatul încheiat la Roman, în 1411, între Alexandru cel Bun și Vladislav Iagiello prevedea și apărarea comună împotriva Ungariei. Creșterea pericolului otoman, înfrângerea cavalerilor teutoni, criza politică internă, l-au determinat pe Sigismund de Luxemburg să ajungă la o înțelegere cu Polonia, încheind tratatul de la Lublau din 1412. Tratatul prevedea o acțiune comună împotriva turcilor, la care trebuia să participe și Alexandru cel Bun. În caz de refuz, Moldova urma să fie împărțită între cele două puteri. Deși regele Ungariei a încercat de mai multe ori să pună în aplicare aceste prevederi, regele Poloniei s-a opus.

În anul 1414 Alexandru cel Bun i-a sprijinit din nou pe polonezi împotriva teutonilor, precum și în 1422, la Marienburg, unde călăreții moldoveni s-au acoperit de glorie. El urmărea, prin alianța cu Polonia, să dejoace planurile expansioniste ale regelui Sigismund, dar și pe cele ale turcilor. Aceștia din urmă, în anul 1420, după ce l-au înfrânt pe domnul Țării Românești, s-au îndreptat spre Cetatea Albă. Alexandru cel Bun a cerut în zadar ajutor Poloniei. În aceste împrejurări el reușește prin forțele-i proprii să respingă atacul turcesc.

Alexandru cel bun a murit ianuarie 1432, fiind înmormântat la mănăstirea Bistrița. Domnia lui Alexandru cel Bun a însemnat o perioadă de realizări economice și politice. În relațiile externe, el s-a sprijinit pe alianța cu Țara Românească, știind în același timp să păstreze echilibrul între puterile vecine, Polonia și Ungaria. Contracarându-le planurile expansioniste, reușește astfel să păstreze independența țării. Moldova a câștigat o recunoaștere internațională a prestigiului ei, fiind considerată, alături de Țara Românească, după Bizanț, drept o forță însemnată a Răsăritului.


Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Alexandru cel Bun – domnul Moldovei (1400-1432)

%d blogeri au apreciat: