Caracterizarea lui Harap-Alb


Caracterizarea lui Harap Alb

Caracterizarea lui Harap-Alb

Harap-Alb este personajul principal al basmului, după cum sugerează însuşi titlul. El demonstrează – prin modul cum e conceput – stilul inconfundabil în care Ion Creangă realizează un fabulos plin de umanitate, evocând o lume ţărănească autentică, dându-i o tentă picturală de fabulos folcloric. Eroul este un tânăr obişnuit ce se maturizează pe măsură ce parcurge diferite aventuri, rămânând în limita umanului. Harap-Alb nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale. Faptele care depăşesc sfera realului sunt săvârşite de către „adjuvanţii” săi înzestraţi cu puteri supranaturale.

Ca un erou de bildungsroman, Harap-Alb e surprins în devenire, săvârşeşte un act de iniţiere în vederea formării sale pentru viaţă. Boboc în felul lui în treburile existenţei, se maturizează şi-şi revelează calităţile, fiind, în final, demn să conducă o împărăţie.

Ca în orice basm, protagonistul nu este individualizat fizic şi predomină mijloacele indirecte de caracterizare, trăsăturile lui desprinzându-se din gesturi, fapte, atitudini, limbaj, relaţia cu celelalte personaje.

Inițial, mezinul craiului se arată timid, ruşinos, lipsit de curaj. Cȃnd tatăl ȋşi mustră fiii mai mari pentru că s-au ȋntors din drum, de frica ursului, crăişorul nu ȋndrăzneşte să dea glas dorinței de a-şi ȋncerca şi el norocul, se ȋnroşeşte, iese ȋn grădină şi ȋncepe să plȃngă.

Incapabil să deosebească aparența de esență, o respinge de două ori pe cerşetoare, iar cȃnd, ȋn sfȃrşit, este fermecat de vorbele babei, o miluieşte cu un bănuț. Milostenia ȋi e răplătită, căci bătrȃna ȋl sfătuieşte cum să procedeze. Sfȃnta Duminică îl reprezintă, prin sfaturile pe care i le dă eroului, pe şaman, pe preot, adică pe acela care îl iniţiază pe novice. Armele, hainele şi calul craiului simbolizează patrimoniul strămoşesc şi calităţile spirituale ereditare.

Modest și cuviincios, eroul cere cu umilinţă tatălui său îngăduinţa de a-şi încerca norocul, iar cu ajutorul calului depăşeşte ȋncercarea prealabilă la care ȋl supune craiul deghizat ȋn urs şi ascuns sub pod.

Un episod – cheie în evoluţia lui îl constituie întâlnirea cu Spânul, după mai multe zile de rătăcire prin pădurea întunecată, simbol al necunoscutului. Apariţia Spânului devine o necesitate în compoziţia basmului şi fiul craiului, boboc ȋn felul său la trebi de aieste (caracterizare directă realizată de narator), încălcând poveţele părinteşti, îl tocmeşte slugă. Supus prin vicleşug şi legat prin jurământ de Spân, crăişorul devine Harap-Alb, adică slugă albă (prin tradiție, ȋn Orient, oamenii cu pielea neagră – arapii- erau robi din naştere). Antroponimul folosit se adaugă elementelor realiste ale basmului şi, totodată, individualizează un tip uman.

Încercările la care e supus eroul, deşi specifice basmului, au o funcţie formativă precisă. El îşi dovedeşte loialitatea, curajul şi bărbăţia, nu fără ezitări şi slăbiciuni omeneşti.

Primele două probe demonstrează superioritatea omului în lupta cu forţe mai puternice, dar situate la un nivel inferior al gândirii (ursul, cerbul). Cea de a treia (şi cea mai complexă) reprezintă confruntarea cu alt simbol al răului: omul roşu.

Călătoria prin locuri pustii, greu de străbătut constituie un necontenit prilej de iniţiere. Harap-Alb constată că şi fiinţele cele mai neînsemnate îţi pot fi de folos (albinele, furnicile), că lumea e plină de ciudăţenii, de fiinţe variate (tovarăşii săi). Se elogiază, prin acest erou, modestia, solidaritatea, înţelegerea, bunătatea. De pildă, cȃnd ajunge la un pod peste care trece o nuntă de furnici, hotărăşte să le protejeze şi trece ȋnot apa mare, iar unor albine hoinare le face un stup. Drept răsplată primeşte de la crăiesele furnicilor şi albinelor cȃte o aripă, pentru a le chema de va avea nevoie de ajutor. Eroul ȋşi dovedeşte astfel mila şi generozitatea față de toată făptura.

Ceata prietenilor năzdrăvani (ființele himerice: Gerilă, Flămȃnzilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă) ȋl ȋnsoțeşte fiindcă se arată prietenos şi comunicativ.

Călătoria la Împăratul – Roşu e o iniţiere în vederea căsătoriei, iar cele trei încercări la care e supus sunt forme mascate de ritualuri străvechi. Drumul lui se încheie prin demascarea Spânului. Calitatea de adevărat erou a lui Harap-Alb rezultă din încercările la care e supus şi fata intuieşte acest lucru, contribuind la redobândirea identităţii lui.

Decapitarea eroului e ultima treaptă a inițierii, avȃnd semnificația morții şi ȋnvierii simbolice. După ce coboară ȋn infern, revine pentru a ȋntemeia un nou mod de existență. Nunta şi schimbarea statutului social (devine ȋmpărat) confirmă maturizarea eroului.

În final, imaginii conducătorului despotic, mărginit, reprezentat de Spân, i se opune aceea a conducătorului înţelept, care cunoaşte viaţa, e atent la durerile supuşilor săi. Harap-Alb însumează trăsăturile unui cod moral caracteristic viziunii populare asupra dreptăţii şi adevărului.

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: